Ne-am obişnuit să ne gândim la resursele naturale ale României raportându-ne la bogăţia subsolurilor patriei. Mult mai puţini dintre noi se gândesc la resursele naturale incluzând şi bogăţia faunistică ce poate fi exploatată. Şi mai puţin includ între bogăţii şi terenul agricol şi condiţiile naturale ce pot fi folosite în sens turistic. Foarte puţină lume înţelege prin bogăţie sursa de energie verde, în special energia hidrografică şi cea eoliană. Deşi aceste două tipuri de energie se consideră a fi regenerabile, ele nu sunt deloc inepuizabile. De ce? Pentru că nu oriunde poţi să înfigi o centrală eoliană sau o hidrocentrală încât să obţii şi energie în zona de profitabilitate. Odată epuizate zonele în care astfel de centrale verzi obţin profit... GAME OVER. Cu alte cuvinte, a preda unui capital străin exploatarea acestor zone reprezintă cedarea bogăţiei naturale unor interese străine. Orice privatizare a hidrocentralelor, orice concesionare a dreptului obţinerii energiei, reprezintă o vânzare a bogăţiei naţionale şi un deserviciu adus poporului român.
Să luăm un exemplu unde sărăcia ne împinge la un astfel de gest... Hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti.
Acest proiect al Hidroelectrica costă cam un miliard de euro (de fapt cam 1,2 miliarde... iată, o investiţie uriaşă pentru România) şi ar trebui să fie finalizată undeva prin 2019 (deşi, fiind în România... orizontul de timp al unei astfel de investiţii este ceva extrem de aproximativ).
(sursa: http://www.presalocala.com/2011/05/06/hidrocentrala-de-la-tarnita-lapustesti-va-fi-construita-pana-in-2019/)
Hidroelectrica doreşte să realizeze acest proiect în parteneriat public-privat. Evident, pentru aceasta este nevoie de investitori. Ca întotdeauna, românul nu prea are acces la astfel de investiţii, dimensiunea investiţiei fiind prohibitivă. Există însă mai mulţi investitori interesaţi de o atare investiţie. Capitalul şi, implicit, acţionariatul va fi 51% Hidroelectrica şi ceilalţi investitori, care produc şi finanţarea directă, reprezintă 49% dintre acţionari. Hidroelectrica participă cu activele sale deja existente, dar şi cu o susţinere financiară. Se doreşte demararea contractului de execuţie la finele lui 2012.
Printre cei interesaţi, HydroChina este în consorţiul desemnat de Ministerul Economiei pentru construirea hidrocentralei de la Tarniţa - Lăpuşteşti.
Centrala reprezintă un proiect care va reprezenta cea mai mare hidrocentrală de pe râurile de interior din România. Putere instalată a hidrocentralei este de 1.000 de megawaţi şi ar urma să echilibreze sistemul energetic românesc, după punerea în funcţiune a noului reactor de la centrala nucleară de la Cernavodă. La finanţare participă şi Banca Mondială cu 25 la sută din investiţie. Statul român, prin intermediul companiei Hidroelectrica, vine, aşa cum am spus mai sus, cu aport în terenuri şi în bani, de exemplu cu cele 44 de hectare necesare pentru construirea investiţiei şi pentru amenajarea lacului de acumulare a cărui apă va fi folosită pentru a învârti turbinele hidrocentralei. Participarea HydroChina nu este cunoscută, cei de la Hidroelectrica exprimându-se sub forma „o parte consistentă a investiţiei". Se presupune că am putea vorbi cam de jumate de miliard de euro. Pe lângă Hidroelectrica şi HydroChina, în consorţiu mai regăsim pe cei de la Banca Comercială Română, Muşat&Asociaţii, Herbert Smith, Knight Piesold şi Tempo Advertising. Liderul consorţiului este Deloitte. Consorţiul trebuie să asigure documentele legate de proiect, să selecteze investitorii străini care vor fi cooptaţi în realizarea lui şi să asigure transpunerea în practică a proiectului de la Tarniţa - Lăpuşteşti.
Parametrii proiectului sunt:
* 4 hidro-agregate turbine-pompa de cate 250 MW/ fiecare - varianta de echipare
* 10 milioane metri cubi apa – capacitatea bazinului superior
* Intre 5 şi 8 ani- durata estimata a construcţiei
* Vor fi create peste 4000 de locuri de munca
(http://www.tarnita-lapustesti.ro/)
Această centrală are un rol deosebit în sistemul energetic naţional, pentru că nu este numai producător de energie, dar şi consumator de energie. În timpul zilei, atunci când consumul este mai mare, hidrocentrala va lucra ca producător de energie, transformând energia potenţială a apei în energie electrică. Noaptea când consumul este mai mic, hidrocentrala va funcţia ca un consumator şi va transforma energia electrică în energie potenţială a apei, urcând apa înapoi în amonte.
Acest tip de hidrocentrală este necesar în momentul în care o mare parte a sectorului energetic este produsă în regim stabil (cantitatea de energie electrică nu poate fluctua în momentul în care este o cerere mai mică în sectorul energetic, ci produce, în mod continuu, aceiaşi cantitate de energie 24/7) cum este cazul centralei nuclearo-electrice. Această hidrocentrală a fost gândită deci concomitent cu centrala atomo-electrică de la Cernavodă, conceptul ei fiind stabilit încă de dinainte de revoluţie.
Este evident că, o dată ce centrala de la Cernavodă va funcţia la întreaga capacitate, acestă hidrocentrală este "condamnată" să scoată profit.
6 comments:
Cred că nu e nici o diferenţă cine exploatează resursele naturale, deoarece atât străinii cât şi aborigenii o fac la fel de prost şi cu destulă barbarie faţă de ecosistemele naturale.
Mentalitatea EXPLOATĂRII naturii ne va băga într-o mare belea ecologică şi socială.
A se vedea şi: Limitele biologice ale dezvoltării economice
Era o vreme de normalitate in tara asta cand o astfel de investitie masiva era realizata de o banca serioasa care devenea unul dintre actionarii societatii create in acest scop. Daca cititi istoricul Marmorosch Blank ramaneti masca - banca era actionar in proportii bine trecute de o treime la fabrici precum cea de hartie de la Busteni, cea de zahar de la Chitila, la calea ferata pe Valea Prahovei. Adica exista motorul economiei. Azi avem niste palide institutii numite banci, care nu-si asuma riscul investitiei si profitul muncit ci stau ca niste capuse ale economiei traind din comisioane, dobanzi ca niste veritabili camatari cu voie. Am o marota, tot repet chestia asta cand imi vine bine :))
@ Paisie PROTO*
Dumneavoastră spuneţi corect ce spuneţi, numai că aborigenii au o idee mai multă grijă asupra resurselor naturale, desigur, dacă sunt conştienţi că trebuie să trăiască din această resursă pentru câteva mii de ani. Străinii nu au o astfel de problemă, că nu e ţara lor să trebuiască să trăiască în ea. Când se distruge resursa, se mută în altă parte.
@ ADRIAN
Stimate domn,
Cautând pe lista de viitori acţionari veţi vedea o bancă, ceea ce este normal, dar şi o firmă de publicitate, două firme de avocatură, sau două de consultanţă... Eu cred că o mare parte din acţionariat este unul bine ascuns privirii.
Pe timpuri băncile acţionau precum nişte fonduri de investiţii. Numai că aceste investiţi, după cum bine aţi observat, erau exact acolo unde exista acoperire în mărfuri şi în parteneriate de tip public-privat (ca şi cel de faţă).
Băncile nu sunt motor al României decât sub condiţia unui câştig mai mare decât ceea ce trebuie returnat, în bun spirit mercantilist.
@Bibliotecaru
Teoretic da, iar practic - ba!
Oare aborigenul nu face acelaşi lucru - EXPLOATEAZĂ!? Şi oare nu tot setea pe profit imediat şi cu orice preţ îl pune pe treabă?
Mă tem că tare îi e în cot de faptul cum vor trăi nepoţi aborigenilor din jur în mijlocul "resursei" exploatate.
@ Paisie PROTO*
Vă gândiţi la români precum Dinu Patriciu sau Ion Ţiriac, or alţi oameni care au lipită de ei imaginea mercantilismului tehnic, dezumanizat...
Cei legaţi de resursă, precum sunt ţăranii care lucrează pământul, ei se apropie de resursă cu dragoste, cu grijă, cu preţuire... Oamenii au cunoscut degenerarea împinşi de la spate de dimensiunile machiavelice ale lumii capitalului excesiv dorit.
Exploatarea intensivă nu este specifică românului ci, mai degrabă, unui român "ticălos" (cel pe care îl construim mental drept negativ). Românul obişnuit este non-invaziv cu proprietatea sa şi cu accesul la resursa sa. Priviţi ce curent puternic s-a constituit imediat împotriva exploatării de la Roşia Montana. Oamenii simpli refuză din start o exploatare periculoasă care duce şi la dispariţia unui munte, nu numai la pierderea aurului. Cine este în favoarea proiectului de la Roşia Montana? Nu ştiu exact, dar sub politicienii ce susţin proiectul se aşterne o mantie ce capătă imediat un statut blamabil.
Nu este vorba despre gândul spre nepoţi, este vorba despre dragostea de proprietate a românului obişnuit. Desigur, sunt români şi români... Îmi este greu însă să cred că un român îşi rade pădurea sa pentru a o face bani, mai repede cred că vine nepotul care rade pădurea bunicului... Românii din România reală nu-şi vând pământul chiar dacă mai mult pierd bani decât câştigă, nu-şi taie copacul din curte, nu se bucură că trece autostrada prin mijlocul cocioabei sale şi va obţine o poală de bani. Românii din România profundă iubesc zdreanţa de pe ei mai mult decât un costum de haine de împrumut. Cu totul altă discuţie este atunci când vorbim despre ceva numit generic "a altuia".
Priviţi următoarea realitate, deşi este criză, în România încă se vând maşini scumpe. De ce? Nu pentru că România are mulţi bani, ci pentru că în România românii tânjesc după respect... şi atunci îl cumpără.
Necazul nostru, ca naţie, este că oamenii de bun-simţ nu prea ajung în locul în care acel bun-simţ să lase urme. Cei care ajung multi-milionari sunt, de regulă, dintre cei cu inima împietrită. Dar nici măcar ei nu pot face în România tot ce vor, pentru că trebuie să supravieţuiască opiniei publice, or opinia publică oricum blamează pe oricine este bogat, dar să mai aibă şi motive... Şi până la urmă este evident că bogăţia te îndepărtează de spiritualitate, or cel care-şi pierde spiritul nu mai este român ci doar om de afaceri.
Post a Comment