15 December 2012

Încă o dată poporul român este umilit


Umilinţa vine din faptul că aşa-zişii lideri ai României se căciulesc şi sărută condurul mai marilor lumii. Personal m-am simţit umilit de grupul Băsescu-Ponta-Antonescu pentru că au ajuns să facă asemenea lucru. Este ca şi cum domniile lor muncesc să-i mulţumească pe străini şi închină poporul român acestor profitori internaţionali.

Ştire:
Ambasadorul Mark Gitenstein, care și-a încheiat vineri misiunea în țara noastră, confirmă că Statele Unite au cerut forțelor politice din România să evite o criză similară celei din iulie 2012. Mesajul lui Gitenstein, difuzat de Mediafax, care citează un interviu al ambasadorului, acordat AFP, lămurește unele neclarități în ceea ce privește Actul de Coabitare. Documentul a fost discutat de Ponta, Antonescu și Dragnea cu Traian Băsescu, la Cotroceni.

Gitenstein, co-autorul Actului de coabitare. SUA și UE interzic o nouă suspendareGitenstein a reamintit autorităților că trebuie să-și respecte promisiunile făcute aliaților euro-atlantici. ”Respectarea tuturor acestor primisiuni poate fi o problemă de viaţă şi de moarte într-o alianţă”, a declarat Gitenstein.

NATO şi Statele Unite, implicate într-o alianţă strânsă cu Bucureştiul, au ales să instaleze o componentă-cheie a viitorului lor scut antirachetă în România, scrie AFP, dar Bucureştiul şi-a atras nemulţumirea UE şi a Washingtonului. Motivul: metodele folosite de USL pentru a încerca să îl demită pe rivalul său, preşedintele de centru-dreapta. Este amintită și intervenția secretarului de Stat, Hillary Clinton, care a denunţat provocările pentru procesele constituţionale din România. În faţa acestui val de nemulţumiri, premierul Ponta a promis că statul de drept va fi respectat.




Gitenstein consideră că suspendarea a fost un spectacol dezagreabil de privit. “Nu repetaţi această criză!”, a declarat el, adresându-li-se oamenilor politici. Acest mesaj poate fi explicația întâlnirii de la Cotroceni. Gitenstein s-a văzut cu premierul Ponta în cursul dimineții de miercuri, iar seara târziu, cei trei lideri USL au avut discuții cu președintele, înainte ca acesta să plece la Bruxelles, cu un Act al coabitării. Ambasadorul a lansat o amenintare voalata.”Coaliţia aflată la putere are meritul că a spus că va respecta condiţiile acordului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi criteriile definite de UE pentru ameliorarea sistemului judiciar şi combaterea corupţiei. Ea trebuie să îşi respecte promisiunile”, subliniază Gitenstein.

“Pentru moment, toate indiciile arată că va urma această direcţie. Dacă nu o va face, va avea o problemă gravă şi se va confrunta cu o nouă criză”, a avertizat el.

(http://www.dcnews.ro/2012/12/gitenstein-co-autorul-actului-de-coabitare-sua-si-ue-interzic-o-noua-suspendare/)

Pentru asta au murit milioane de români în istoria patriei? Pentru asta a fost revoluţie în decembrie 1989?

 

21 comments:

ZeV said...

Biblio
Nu va grabiti...
,,“Nu repetaţi această criză!”, a declarat el, adresându-li-se oamenilor politici.
ADAUG:
Formula se adreseaza TUTUROR oamenilor politici. Inclusiv, Traian Basescu.
Acordul politic, cu valoare de armisititiu, trebuie respectat de TOATE partile. De aceasta data, marile puteril exercita presiuni asupra ambelor parti.
Un armistitiu si ...un Basescu resemnat, sunt de preferat confruntarii perpetue, cu consecinte greu de anticipat pentru romani.
Asa ca, pastrati-va calmul. Nimeni nu obliga actuala majoritate sa tolereze derapajele guvernatorului.

vaisamar said...

inca un etnobotanic care incearca mascarea nationalizarii bnr =)))

Katrina said...

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=R1uRInP_dPo

O lume intreaga a fost zguduita, ezact ca in 9/11....

Vasile, said...

Biblio,


Aceiasi lume vazuta prin alti ochi, nu-i asa?

Dumneata il amesteci mereu pe Antonescu, asa cum aparent pare desi as dori sa ve atrag atentia ca Antonescu este mereu surprins de gafele pontise , dar pentru a salva alianta pretinde ca "aceasta chestiune a vost discutata in prealabil si cu mine".

Documentul atat de secret pe care Basescu la predat dl.Shultz este tocmai acest pact de coabitare,in care Presedintele nu mai poate fi suspendat, daca nu in calca grav constitutia, atentie daca nu incalca grav constitutia si ca prin gest ar fi numirea lui Ponta.

Gitenstein a primit cea ce si-a dorit Basescu dar nici chiar asa, deoarece cuiul lui Pepelea este inca acolo, desi mediatic Basescu i-a dat lui Shult cu tifla , "uita-te ce fac ai tai, tot eu sunt cel care comanda"!

ZeV said...

Pe unde mai bantui, Katrina ?
La New Orleans ai fost, dar pe la noi, inclusiv, la dement, mai rar...se plictiseste lumea fara valuri. Iar pedistii, danseaza. Au si de ce...daca nu curge, pica...cate un mandat, cate un salariu de parlamentar...cate un forfetar...Sa speram ca Ponta mai inchide din robinet. Cate o pereche de papuci Mihai Albu pe an le ajunge.
:D
Buna dimineata, Romania. Iar ninge in decembrie.
:))))
;)))

Bibliotecaru said...

@ ZeV

Eu nu spun că ceea ce spune străinătatea este ceva "de bine" sau "de rău", asta este altă discuţie, ce treabă au ei însă în a se băga în treaba noastră? De ce să fie ai noştri slugoi la străini când cu toţii luptăm să fim egali. D'aia am tot făcut sacrificii, ca românul să fie egal cu americanul, cu germanul, cu francezul...

Eu m-am săturat să tot spună domnul Băsescu că România este pe drumul spre vest, România trebuie să stea pe loc, nici spre vest, nici spre est... exact unde este... de ce musai sau spre vest sau spre est, ce este rău că sud-estul european?

Suntem în UE şi plătim în fiecare ani o contribuţie netă, suntem în NATO şi ne lăsăm oştenii prin războaie care nu sunt ale noastre primind în schimb terorişti... măcar să ne lase în pace şi să ne trateze cu respect. Aţi văzut ambasadorul român la Washington să dea sfaturi politicii americane? Nicidecum, l-am văzut în schimb pe Obama încercând să lăcrimeze când a anunţat moartea copiilor... nu a primit lecţii de la "mariner", nu i-a reuşit deloc...

Să-şi vadă ei de problemele lor, de alegerile lor fraudate de la Clinton încoace, şi să ne lase pe noi în durerea noastră. Eu unul m-am săturat să avem un "frate mai mare" care să vegheze asupra noastră de la otomani încoace. Am avea nevoie de o clasă politică care să aibă un "defect" de coloană şi să nu-şi mai plece spatele pe la toţi mai marii lumii. Eu îmi amintesc cum Ţepeş le-a bătut turbanele în cuie şi azi nu reuşim să le dăm un şut amical în popou să se ducă tare.

Bibliotecaru said...

@ Katrina

Nu ştiu dacă observaţi, dar când aşa ceva se întâmplă, toată lumea sare să apere industria care conduce la aşa ceva. Se apără vânzările de arme, se apără filmele care sunt pline de omoruri şi violenţă şi găşti de cartier cool, se apără industria jocurilor pe computer, se apără televiziunile care aleargă toată ziua după măceluri pentru a face rating... De când lumea oamenii se omoară între ei, problema SUA este însă că s-a umplut de dezechilibraţi care fac asta, au apărut miliţii care se antrenează în stil de puşcaşi marini cu arme automate, mulţi americani se înscriu în armată pentru a fi Rambo... şi aşa mai departe. Aceşti oameni care nu mai au un echilibru mental normal s-au înmulţit. Teroristul este mai uşor să-l prinzi pentru că el are un ţel, urmăreşte ceva, premeditează, cum să prinzi însă un dezechilibrat cu acces la o armă?

Ei bine, soluţia lor nu va fi eliminarea factorilor de stres care construiesc oameni dezechilibraţi, soluţia lor va fi mai mulţi oameni înarmaţi pe străzi, cu câini, cu detectoare, cu camere de luat vederi... cât mai nazist cu putinţă.

Când Adrian Năstase s-a împuşcat, vedem cum anumiţi oameni abia îşi puteau reţine bucuria. Dacă vă aduceţi aminte unul dintre români i-a strigat nişte "măscări" în timp ce era dus cu ambulanţa la spitalul penitenciar... Cu siguranţă că sunt şi de cealaltă parte, nişte oameni care ar desface o şampanie în cazul în care pe targă ar fi Traian Băsescu. Oamenii aceştia nu existau acum 22 de ani, ei au fost creaţi în momentul în care s-au bucurat că Ceauşeştii au murit, apoi zi de zi, în tot acest timp, din ce în ce mai profund. Am avut şi noi cazul cu coaforul şi încă câteva celebre, oamenii descarcă unii în alţii gloanţe pentru că se şicanează în trafic...

E timpul deci să spunem STOP! la ceea ce provoacă delirul violent, să schimbăm paradigma dinspre controlul violenţei înspre controlul lucrurilor ce provoacă violenţa.

Bibliotecaru said...

@ Vasile,

Stimate domn,
Dacă domnul Antonescu nu este implicat... atunci e şi mai rău. Ar însemna că e un fel de "păcălici". Eu sper, din toată inima, că PNL nu a ajuns chiar atât de jos, prefer să cred că domnul Antonescu este un spirit dictatorial.

ZeV said...

Problema lui Antonescu consta tocmai in faptul ca poate fi un spirit dictatorial.
Un politician inteligent, ameninta mai putin si face mai mult.
Se pare ca acesta este Victor Ponta.
Deocamdata, cel care si-a aratat slabiciunea este Traian Basescu, translatand, in public, documente secrete. Aceasta arata ca ii este frica.
Eu astept investirea guvernului, programul de guvernare si declaratiile...premierului. Abia apoi avem premisele de a ne pronunta.
Cat despre America si UE, toata clasa politica si-a dorit aderarea la structurile economico-militare ale vestului. Incepand cu Ion Iliescu. Desi, cel mai bine s-a trait in perioada 2001-2004, la finele careia, domnul Adrian Nastase a lasat doar 900.000 de bugetari.
Domnii Antonescu, Tariceanu, Basescu, Boc, etc, ar trebui sa ne explice de ce a fost nevoie de inca 500.000.
Este, insa, la fel de adevarat ca Nastasea trimis trupe in Irak, in 2003, desi, nu exista o egida a ONU, iar Emil Constantinescu a permis survolul Romaniei de catre aviaonele NATO spre Serbia.
Si atunci...despre ce vorbim, domnule Bibliotecar ?
Eu cred ca Ponta creste rapid...sa vedem...fara diplomatie si doar cu vorbe goale, contondente, fara acoperire , in stil antonescian, nu ajungem departe. Amintiti-va de Titulescu...nu spun ca are un succesor in viata, dar, cine stie ?
;))

ZeV said...

...Va amintiti ce canta Victor Socaciu in 1990 ?
Europa...Europa...si acum imi sunt in minte refrenul acelei melodii incandescente de speranta.
Am trait, cu totii, intr-o imensa iluzie, am privit, noptile anilor 85-90 la filme penibile occidentale, despre credeam ca sunt venite din Eden. Acum. am comuta telecomanda dupa cel mult 30 de secunde.
CU TOTII suntem complici la umilinta poporului roman in raport cu vestul putred si decadent, care se bazeaza doar pe credit, sclavie mascata inteligent, poleiala, minciuni si conflict. E adevarat, mint foarte frumos si profesional.
;))

ZeV said...

..Din pacate pentru Occident, poleiala este made in China.
;)

Bibliotecaru said...

Acel bileţel nu avea nimic secret în el. Cum să semnezi un pact secret între un premier şi preşedinte. Şi dacă se încalcă pactul... ce se întâmplă, îl dă în judecată? Asta e o ameţeală.

vaisamar said...

in afara de cei care fac umbra la pamant si consuma aerul degeaba neavand cu ce se mandrii alt popor umilit numai stiu =)))

poporul tau iubit ar trebui sa se uite in oglinda pentru a se prinde cine e vinovat pentru umilinta personala =)))

ZeV said...

Biblio
Pactul nu poate fi incalcat decat de Basescu. Ce se intampla ? Evident, out, inclusiv prin votul meu la referendum. De aceasta data, nu va mai exista, la impuse, un cvorum.
;)
Sincer, as prefera, totusi, sa iesim din filosofia conflicului romano-roman, recte, institutional, de care profita strainii si...UDMR.
;)

Katrina said...

Biblio
Ceea ce se intampla in lume, nu este decat un scenariu bine stabilit de catre cei care hotarasc pentru noi, muritorii de rand...simpli figuranti

Bibliotecaru said...

@ ZeV

Nu m-aţi înţeles, dacă s-a semnat un astfel de pact, dacă mai e şi secret, cine şi cum şi unde poate denunţa acest pact.

Bibliotecaru said...

@ Katrina

Poate că altă generaţie decât mine va accepta act corporatism şi societăţile depersonalizate ca naţiune... eu nu pot, aşa am fost educat, eu am fost învăţat de mic că trebuie să apăr un acasă generalizat. Am fost crescut în credinţa că nu trebuie să respect pe cineva care mă umileşte. De ce să împingă Traian Băsescu nişte hârtiuţe? De ce să fie România "ciuca bătăii" prin astfel de reuniuni?

Sunt un fel de decrepit al acestor vremuri şi nu-mi rămâne decât să mă retrag din această viaţă. Din păcate nu te eutanasiază nimeni la cerere.

ZeV said...

Biblio
Dupa cum sper ca remarcati, eu va sustin. Sunt convins ca mai sunt multi alti romani care gandesc ca noi.
Nici un regim nu se volatilizeaza instantaneu, daca stau bine si ma gandesc, nici acum nu se poate spune ca au disparut toate urmele totalitarismului ceausist.
;)

Vasile, said...

Biblio,

Antonescu ar putea fi un pacalici asa cum basist spuneti, ar putea fi si un veleitar rabdator, dar eu va garantez o chestie , daca va veni, pe actuala constitutie pe multi ii va popi!

Adica sunteti prea superficial in analiza personajului politic Antonescu.

Bibliotecaru said...



:D

Stimate domn,
Vă pricepeţi la politică... :D

Eu nu spuneam că este păcălici, eu spuneam:
Ar însemna că e un fel de "păcălici".

Respectiv, dacă ar fi aşa cum spuneţi domnia voastră, adică Dumneata il amesteci mereu pe Antonescu, asa cum aparent pare desi as dori sa ve atrag atentia ca Antonescu este mereu surprins de gafele pontise , dar pentru a salva alianta pretinde ca "aceasta chestiune a vost discutata in prealabil si cu mine", abia atunci ar fi păcălici.

Stimate domn,
Mie mi-a plăcut Crin Antonescu, m-am bucurat când "l-a schimbat" pe Tăriceanu. Credem că este un politician cizelat, citit, "de salon", "boier"... se pare însă că nu este aşa. Pentru mine domnul Antonescu este o dezamăgire, PNL merită mai mult. Mi-aş dori pentru PNL un om precum Alexandru Paleologu, adică un om de anvergură intelectuală care impune prin statură morală şi nu prin violenţa discursului. Domnul Antonescu îmi dă tot timpul senzaţia cuiva care vine cu lecţia nepregătită şi încropeşte ceva ca să ascundă asta. Merge o dată, de două ori... dar nu tot timpul.

Poate că sunt superficial, dar nu este de datoria mea să fiu profund... comportamentul domniei sale trebuie să-mi trezească admiraţia. Am toate datele necesare pentru ca un PNL-ist să-mi placă, şi totuşi nu simt decât neîncredere faţă de domnul Tăriceanu.

ZeV said...

Vasile
Imi pare rau sa constat, dar ganditi in aceiasi termeni basescieni, recte, derivati din instinctul revansard.
Ce inseamna ,,daca va veni, pe actuala constitutie pe multi ii va popi!" (referitor la Crin Antonescu n,r,) ?
Adica, va folosi institutiile de forta in interes partizan, impotriva propriilor cetateni, asa cum a procedat (si incaprocedeaza) actualul ocupant (cu delegatie euro-atlantica n.r.) de la Cotroceni ?
Pai atunci, la ce bun efortul de a fi votat DA la Referendum ?
Luati aminte la ce spune Biblio...uneori e depasit de propriile dezamagiri si frustrari, dar pe fond, are dreptate.
PNL merita un lider autentic, asa cum a avut, candva.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.