21 December 2012

Noua sesiune parlamentară începe, pentru Camera Deputaţilor, cu un îndemn la normalitate pentru politicieni


Mă întreb dacă a fost ascultat de cineva?

Domnul Dinu Giurescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La acest moment al desfăşurării ordinii de zi, să-mi daţi voie să vă împărtăşesc câteva gânduri care sunt pornite din experienţa mea de profesor şi de cercetător al istoriei noastre.

România noastră de astăzi însumează o evoluţie: plus şi minus de-a lungul unui îndelungat răstimp. Ca atare, ne întrebăm cum va fi ţara noastră de mâine.

Pentru a putea răspunde la această întrebare, daţi-mi voie să ne îndreptăm spre realităţile pe care le trăim.

De interesul naţional se vorbeşte mult şi adesea. El este însă peren. El ne însoţeşte în momentul din care ne naştem şi pleacă din noi în momentul în care ieşim de pe scenă. De fapt, acest interes, până la urmă, se poate defini că este ceea ce vrem să fim, adică oameni liberi, prosperi şi respectaţi.

De aici şi nevoia unui proiect naţional pentru propăşirea ţării, fiindcă de prea multe ori s-a făcut o confuzie între scop şi mijloace.

Şi încep, după a mea meserie, încep cu şcoala. Şcoala şi slujitorii ei să încercăm să-i repunem în drepturile lor. Avem obligaţia de a ne recunoaşte şi a cinsti limba şi literatura română, istoria şi geografia patriei, identitatea noastră; deopotrivă am moştenit aceste valori şi ele vor merge mai departe.

Tot acum pot să spun că celelalte comunităţi etnice îşi afirmă individualitatea şi cultura, îşi exercită efectiv drepturile şi libertăţile constituţionale.

Avem, de asemenea, datoria, mergând către partea materială, datoria de a fructifica bogăţiile ţării în beneficiul însă al cetăţenilor.

România este bine-cunoscută prin pământul ei roditor, udat de numeroase ape. Începuturi bune au fost efectuate în ultimele luni, ele se cuvine însă a fi dezvoltate şi extinse.

Însă, cu pământul României este o problemă. El se vinde în prezent de şase-opt ori mai ieftin decât pământurile similare din celelalte ţări europene, şi această problemă va trebui să fie rezolvată.

Sigur că trebuie să ne valorificăm...

E ca la universitate!

Aşa... sigur că trebuie să valorificăm bogăţiile minerale în interesul însă al cetăţenilor, fie în regie proprie, fie prin intermediul unor terţi, dar cu redevenţe care să se situeze la plafonul de sus, obişnuit în celelalte ţări europene.

Pădurile, după cum ştiţi, au fost tăiate fără noimă în ultimul deceniu şi jumătate şi a sosit acum timpul ca tăierile să se facă raţional, pentru ca fondul forestier să poată fi apărat cum trebuie.

De fapt, întreg acest progres economic şi de relansare a economiei, de care vorbim, nu este cu putinţă dacă nu încercăm să valorificăm şi să dispunem de veniturile pe care ţara le oferă şi aşteaptă să fie puse în valoare.

Suntem for legislativ şi, ca atare, avem datoria morală şi obligaţia să îndreptăm acele legi sau dispoziţiuni care au pricinuit numeroase neplăceri sau chiar suferinţe.

Acum aş trece la câteva componente ale societăţii noastre actuale.

Încep cu armata. Armata să fie înzestrată cu ce are nevoie. Îmi exprim respectul pentru militarii noştri care au apărat şi apără în continuare ţara noastră. Şi mă gândesc şi la pensionarii militari - au avut un lucru mai greu de rezolvat. Se pare că, în momentul de faţă, se caută soluţii pentru a găsi această rezolvare.

Îmi exprim acelaşi respect pentru medici şi personalul sanitar care salvează vieţi în fiecare zi. Să facem astfel încât să nu mai moară nimeni în faţa unui spital închis în numele unei reforme sanitare.

Pensionarii sunt patru milioane şi jumătate. Constituie o permanentă problemă pentru noi, pentru că o duc foarte greu. S-au făcut unele îmbunătăţiri, de asemenea, în ultimele şapte-opt luni, dar foarfeca preţurilor şi dimensiunile pensiilor propriu-zise nu le permit decât să trăiască la limită, adeseori chiar în condiţii de foamete.

Ca profesor, mă întâlnesc foarte adesea cu tineri, fie studenţi, fie absolvenţi, şi preocuparea lor majoră este ce vor face după aceea. Vor găsi un loc de muncă? Vor putea să-şi fructifice capacităţile sau nu? Şi aceasta constituie o problemă permanentă.

Suntem, de asemenea, for legislativ...

Voi termina, de altfel, să ştiţi că nu vă reţin atenţia multă vreme.

Suntem for legislativ şi sigur că avem în mintea şi în gândurile noastre să ne respectăm cetăţenii, care nu o dată au fost socotiţi ca o masă de manevră chemată să-şi dea voturile din patru în patru ani.

Dacă vorbim de cei vii de astăzi, să ne gândim însă şi la înaintaşii care au lucrat şi au trăit şi s-au luptat pentru propăşirea neamului. Să nu lăsăm cimitirele eroilor să fie în paragină şi să fie pângărite.

Să nu mai lăsăm monumentele istorice şi arhitectura de patrimoniu în paragină.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca istoric vă depun mărturie că istoria, până la urmă, nu iartă. În timp, istoria aşează pe fiecare unde-i este locul, după fapta şi gândurile sale. De fapt, nimic nu se dobândeşte de-a gata, nimic nu se obţine de-a gata. Totul cere muncă, stăruinţă, credinţă şi, mai ales, dragoste pentru ţară.

Acum, doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să redaţi Parlamentului bicameral locul ce i se cuvine ca instituţie fundamentală a statului de drept.

În încheiere, întrebarea care stăruie în faţa noastră este: Ce fel de ţară lăsăm tinerilor de astăzi şi urmaşilor noştri?

Eu nădăjduiesc că veţi găsi în inimile şi în gândurile dumneavoastră răspunsul la această întrebare.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=7183&idm=1&idl=1)

Îl aplaud şi eu pe domnul Dinu Giurescu. Dacă am avea 550 de astfel de parlamentari parcă nu m-ar deranja că sunt atât de mulţi.

17 comments:

Vasile, said...

Ar mai fi de comentat o "falie" Romaneasca,

Incompetentii si hotii de vaisamar, sustinuti de aproape toate televiziunile si posturile de radio , corect cu exceptia Antenei 3, intro veselie frenetica adusa la paroxismul nebuniei sifilitice faptul ca in USL sunt mari disensiuni si ca gata , ei incompetentii lui Udrea si Traian au rezolvat probeleme Romaniei prin galceava alcatuirii noului guvern.

Antonescu iesise deja pe post si dezmintise stirea bomba , afirmand ca "sursele" dezinformase ,dar repet intro hora a ndebunilor de la nasu la finul tgoti aplaudau plecarea lui Ponta din parlament... eu as intreba care erau sursele , de ce CNAul nu ia atitudine pentru ca televiziulile lui Traian dezinformeaza de peste opt ani opinia publica????

gophren said...

De fiecare data cand domnul Giurescu spunea "sa valorificam" cam 80% din cei prezenti se gandeau la contul propriu, 15% nu erau atenti, iar cam 5%... nem tudom mit az "valorifichem".
Noua putere (n-am uitat domnule blogger o pozitie mai veche a dumneavostra relativa la notiunile de putere si opozitie) ar trebui sa lucreze sub transparenta largita fata de public, dar ultimele semne arata cam pe dos...

ZeV said...

Vasile
Ce ati vrea sa faca opozitia ?
Aplauda cand cei de la putere nu se inteleg si parasesc sala, atunci cand nu le convine ceva.
La scoala generala nu era la fel ?
Cat despre vaisamar, ea nu este nici putere, nici opozitie..este doar un mic troyenel singur singurel care se simte foarte bine cu noi. Lasa fata in pace.
;)

ZeV said...

Asa este, domnule gophren, domnul Ponta ar trebui sa fie transparent ca Basescu...sa faca sul programul de guvernare si sa alerge dupa Barroso.
;)

ZeV said...

Biblio
Iacata ca lucrurile se aseaza, Parlamentul l-a invitat, in mod transparent, pe Traian Basescu, la sedinta de investire a guvernului.
Domnul Presedinte a transmis ca nu este...obligat sa vina, ceea ce este foarte corect, recunoscandu-si rolul pur formal, prevazut de Constitutie, pentru aceasta procedura.
Bravo, domnule presedinte...pana la urma, protocolul este util ambelor parti. Poate iti vine mintea la cap, dom' prezident, sub presiunea concertata a SUA si UE si mai lasi arogantele doar in seama Elenei Udrea. Cu ea ne distram. Orice parlament are nevoie de un bufon pentru ratingul pleiadei de televiziuni private.
;)

ZeV said...

Vasile
Update
Cam am scris mai sus, opozitia isi joaca perfect rolul...dupa ce au capatat usturimi in palme, jalonand ,,disensiunile" din USL, domnii si doamnele din opozitie, si le-au pus (palmele n.r.) in c...si au tuns-o din aula Parlamentului, care incotro.
Imi dau cuvantul de pionier ca, daca ii vad lopatand la dezapezire, in judetul Botosani, cu MIRIU in frunte,ii votez peste 4 ani.
Mai probabil, insa, mi se pare ca fiecare are porcul lu...deh, nu le-a mers tocmai rau in anii de austeritate.
;)

Vasile, said...

Zev,

Opozitia ar trebui sa mai economiseasca din banii furati si sa nu-i mai cheltuiasca pe cele 10 televiziuni ale lui Traian.

Nu este nici timpul potrivit si nici cazul ...inca!

Cine spunea acum opt ani "ciocu mic" sau "acum noi suntem la rand"!

ZeV said...

Excelent discursul de investitura al guvernului, sustinut de premier.
Sper ca si televiziunile private sa se adapteze unui climat, e adevarat, tern, de normalitate si sa scormoneasca mai putin prin tomberoanele institutiilor statului, sau, sa nu mai privesca realitatea doar prin gaura cheii.
In fine, daca Victor Ponta va face, fie si un sfert, din ceea ce spune ca va face (incluzand, in acest sfert, Constitutia), opozitia pedista, daca va ramane cu naravurile prezentului, preluate din trecutul anilor de guvernare sub conducerea lui Traian Basescu, nu va avea nici o sansa , peste 4 ani. Ce spun eu ? Cred ca ar trebui sa-si caute de lucru pe termen lung.
;)

ZeV said...

Domn Vasile, de care 10 televiziuni vorbesti, ca eu nu pricep ?
B1? Nu ma (mai) uit.
Nasul ? Nu ma (mai) uit.
OTV ? Nu m-am uitat niciodata.
Nu mai...vad altele.
Doar nu vreti ca Ponta sa faca ca ei si sa le spuna ,,ciocul mic" ?! Ce altceva le-a mai ramas ?
Laasa-i in plata Domnului. El stie ce-i trebuie fiecaruia dintre noi.
;)

vaisamar said...

etnobotanicule ia uite ce zice Martin Harris pe twitter :

Bad news that Romania's new parliament has turned down the prosecutors' first request to lift an MP's immunity. Not a good start.

https://twitter.com/HMAMartinHarris/status/282125504193110016

intradevar Romania are un prieten in plus in Europa =))

ZeV said...

vaisamar
Fii mai explicita, de a cui imunitate incerci sa ne vorbesti?
Pe noi ne intereseaza, in primul rand, parerea romanilor, inclusiv a ta.
;)
art.72-(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
ADAUG:
Nu inteleg de ce un parlamentar, in Romania, nu poate fi urmarit penal, in stare de libertate ?
Procurorii se prezuma ca au deja probe, inclusiv interceptari, pentru a declansa urmarirea penala.
Tu, vaisamar, daca ai face subiectul/obiectul unei asemenea solicitari, ce ai face ? Ai sta cu ,,probele" in casa, sa ti le gaseasca procurorii, dupa initierea procedurii constitutionale ?
;)
Nu cumva aveam de-a face cu un tele-circ menit a ,,convinge" niscaiva autoritati mUEiste, ca suntem pe drumul cel bun ?
Nu a venit, oare, momentul sa privim mai mult spre noi insine, decat in gurile strambe ale comisarilor europeni si papusilor mecanice de la ambasadele straine ?
Diversiunea cu MCV-ul macovisto-basist menita a ne tine in defensiva si a ne face slabi IN ORICE NEGOCIERE, trebuie sa inceteze.

Bibliotecaru said...

@ Vasile,

Ceea ce chiar nu înţeleg este de ce unii români urăsc din toţi rărunchii alţi români. Nu zic să se iubească toată lumea, dar s-a inventat şi indiferenţa. Domnul vaisamar pierde foarte mult timp aici pe blog exclusiv să urască... Asta nu înţeleg eu.

Bibliotecaru said...

@ gophren

Adunarea dă 250%, pentru că marile interese sunt la cei care se folosesc de politicieni. :D

Bibliotecaru said...

@ ZeV

Aşa cum spuneam astăzi pe blogul doamnei Udrea, "opoziţia" ar trebui să aibă o poziţie constructivă, să clădească un mecanism de control guvernamental menit să fie vizibil populaţiei.

Înjurătura spre actul guvernamental nu rezolvă nimic, doar face zgomot.

Bibliotecaru said...

Votul pentru imunitatea domnului Stan a fost în favoarea acestuia şi în defavoarea DNA... dar şeful de partid al domnului Stan a spus că-l vor da afară din partid, că-l vor exclude din grupul parlamentar şi că îi recomandă să-şi dea demisia din Parlament... Nu văd, din punct de vedere politic, ce ar fi putut face mai mult domnul Ponta?

gophren said...

@bibliotecarul: ca lider de partid ce este, ar fi putut iesi inainte de vot sa spuna, in mod transparent, ca partidul condus de dansul va vota dupa o anumita directie. Dar s-a aratat viteaz dupa vot abia, mare pacat.

Bibliotecaru said...

Păi ce treabă are "partidul" aici înainte de vot. Dacă votul era favorabil DNA lucrurile se încheiau acolo, nu mai era nevoie să-l de afară din partid şi nici din grupul parlamentar.

Cât despre poziţia partidului... partidul nu-şi poate exprima voinţa asupra votului parlamentar... parlamentarii sunt în slujba poporului şi nu a partidului. Dacă ar fi exprimat "poziţia partidului" ar fi fost necesar un for care să determine o asemenea poziţie, pe de o parte, şi chiar şi aşa ar fi fost un act de presiune asupra parlamentarilor, deloc democratic.

Sigur, putea să de un semnal spunând că votează "pentru" înainte de vot... numai că şi a spune cum ai votat este un delict pe linie parlamentară... dat fiind că votul e secret.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.