Noua sesiune parlamentară începe, pentru Camera Deputaţilor, cu un îndemn la normalitate pentru politicieni

---

Mă întreb dacă a fost ascultat de cineva?

Domnul Dinu Giurescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La acest moment al desfăşurării ordinii de zi, să-mi daţi voie să vă împărtăşesc câteva gânduri care sunt pornite din experienţa mea de profesor şi de cercetător al istoriei noastre.

România noastră de astăzi însumează o evoluţie: plus şi minus de-a lungul unui îndelungat răstimp. Ca atare, ne întrebăm cum va fi ţara noastră de mâine.

Pentru a putea răspunde la această întrebare, daţi-mi voie să ne îndreptăm spre realităţile pe care le trăim.

De interesul naţional se vorbeşte mult şi adesea. El este însă peren. El ne însoţeşte în momentul din care ne naştem şi pleacă din noi în momentul în care ieşim de pe scenă. De fapt, acest interes, până la urmă, se poate defini că este ceea ce vrem să fim, adică oameni liberi, prosperi şi respectaţi.

De aici şi nevoia unui proiect naţional pentru propăşirea ţării, fiindcă de prea multe ori s-a făcut o confuzie între scop şi mijloace.

Şi încep, după a mea meserie, încep cu şcoala. Şcoala şi slujitorii ei să încercăm să-i repunem în drepturile lor. Avem obligaţia de a ne recunoaşte şi a cinsti limba şi literatura română, istoria şi geografia patriei, identitatea noastră; deopotrivă am moştenit aceste valori şi ele vor merge mai departe.

Tot acum pot să spun că celelalte comunităţi etnice îşi afirmă individualitatea şi cultura, îşi exercită efectiv drepturile şi libertăţile constituţionale.

Avem, de asemenea, datoria, mergând către partea materială, datoria de a fructifica bogăţiile ţării în beneficiul însă al cetăţenilor.

România este bine-cunoscută prin pământul ei roditor, udat de numeroase ape. Începuturi bune au fost efectuate în ultimele luni, ele se cuvine însă a fi dezvoltate şi extinse.

Însă, cu pământul României este o problemă. El se vinde în prezent de şase-opt ori mai ieftin decât pământurile similare din celelalte ţări europene, şi această problemă va trebui să fie rezolvată.

Sigur că trebuie să ne valorificăm...

E ca la universitate!

Aşa... sigur că trebuie să valorificăm bogăţiile minerale în interesul însă al cetăţenilor, fie în regie proprie, fie prin intermediul unor terţi, dar cu redevenţe care să se situeze la plafonul de sus, obişnuit în celelalte ţări europene.

Pădurile, după cum ştiţi, au fost tăiate fără noimă în ultimul deceniu şi jumătate şi a sosit acum timpul ca tăierile să se facă raţional, pentru ca fondul forestier să poată fi apărat cum trebuie.

De fapt, întreg acest progres economic şi de relansare a economiei, de care vorbim, nu este cu putinţă dacă nu încercăm să valorificăm şi să dispunem de veniturile pe care ţara le oferă şi aşteaptă să fie puse în valoare.

Suntem for legislativ şi, ca atare, avem datoria morală şi obligaţia să îndreptăm acele legi sau dispoziţiuni care au pricinuit numeroase neplăceri sau chiar suferinţe.

Acum aş trece la câteva componente ale societăţii noastre actuale.

Încep cu armata. Armata să fie înzestrată cu ce are nevoie. Îmi exprim respectul pentru militarii noştri care au apărat şi apără în continuare ţara noastră. Şi mă gândesc şi la pensionarii militari - au avut un lucru mai greu de rezolvat. Se pare că, în momentul de faţă, se caută soluţii pentru a găsi această rezolvare.

Îmi exprim acelaşi respect pentru medici şi personalul sanitar care salvează vieţi în fiecare zi. Să facem astfel încât să nu mai moară nimeni în faţa unui spital închis în numele unei reforme sanitare.

Pensionarii sunt patru milioane şi jumătate. Constituie o permanentă problemă pentru noi, pentru că o duc foarte greu. S-au făcut unele îmbunătăţiri, de asemenea, în ultimele şapte-opt luni, dar foarfeca preţurilor şi dimensiunile pensiilor propriu-zise nu le permit decât să trăiască la limită, adeseori chiar în condiţii de foamete.

Ca profesor, mă întâlnesc foarte adesea cu tineri, fie studenţi, fie absolvenţi, şi preocuparea lor majoră este ce vor face după aceea. Vor găsi un loc de muncă? Vor putea să-şi fructifice capacităţile sau nu? Şi aceasta constituie o problemă permanentă.

Suntem, de asemenea, for legislativ...

Voi termina, de altfel, să ştiţi că nu vă reţin atenţia multă vreme.

Suntem for legislativ şi sigur că avem în mintea şi în gândurile noastre să ne respectăm cetăţenii, care nu o dată au fost socotiţi ca o masă de manevră chemată să-şi dea voturile din patru în patru ani.

Dacă vorbim de cei vii de astăzi, să ne gândim însă şi la înaintaşii care au lucrat şi au trăit şi s-au luptat pentru propăşirea neamului. Să nu lăsăm cimitirele eroilor să fie în paragină şi să fie pângărite.

Să nu mai lăsăm monumentele istorice şi arhitectura de patrimoniu în paragină.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca istoric vă depun mărturie că istoria, până la urmă, nu iartă. În timp, istoria aşează pe fiecare unde-i este locul, după fapta şi gândurile sale. De fapt, nimic nu se dobândeşte de-a gata, nimic nu se obţine de-a gata. Totul cere muncă, stăruinţă, credinţă şi, mai ales, dragoste pentru ţară.

Acum, doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să redaţi Parlamentului bicameral locul ce i se cuvine ca instituţie fundamentală a statului de drept.

În încheiere, întrebarea care stăruie în faţa noastră este: Ce fel de ţară lăsăm tinerilor de astăzi şi urmaşilor noştri?

Eu nădăjduiesc că veţi găsi în inimile şi în gândurile dumneavoastră răspunsul la această întrebare.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)
(http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=7183&idm=1&idl=1)

Îl aplaud şi eu pe domnul Dinu Giurescu. Dacă am avea 550 de astfel de parlamentari parcă nu m-ar deranja că sunt atât de mulţi.