Denumi(li)ri

---

S T E N O G R A M A
şedinţei Senatului din 1 iunie 2011

Continuarea dezbaterilor şi adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 63 din 29 august 2002 privind atribuirea sau
schimbarea de denumiri, cu modificările şi completările ulterioare. (L302/2011)

La punctul 10 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 63 din 29 august 2002 privind atribuirea sau schimbarea de
denumiri, cu modificările şi completările ulterioare.
Vă aduc la cunoştinţă faptul că dezbateri, măcar în parte, au mai fost pe această propunere
legislativă. Continuăm dezbaterile astăzi.
Vă rog, domnule senator Verestóy, microfonul 2.
Domnul Verestóy Attila:
Întrucât în această propunere legislativă există o mare dilemă, pentru că, în conformitate cu
interpretarea pe care o dau juriştii noştri, atinge, de fapt, şi domeniul reglementat de o lege organică,
cred şi doresc ca aceasta să fie retrimisă la comisie pentru a clarifica acest aspect.
Mulţumesc.
Domnul Ioan Chelaru:
Mulţumesc.
Domnule senator Haşotti, vă rog, microfonul central.
Domnul Puiu Haşotti:
Mulţumesc.
Dumneavoastră, domnule preşedinte, în calitatea pe care o aveţi, va trebui să supuneţi
plenului Senatului solicitarea de retrimitere la comisie a propunerii legislative.
Nu exprim aici un punct de vedere privitor la faptul dacă este cazul sau nu este cazul să
retrimitem propunerea legislativă la comisie. Până la urmă, plenul Senatului va decide. Vreau să vă
spun însă că luni, 30 mai 2011 – dacă nu mă înşel –, am fost surprins de intervenţia distinsului
nostru coleg, domnul senator Günthner Tiberiu. Nu am înţeles de ce era atât de vehement. După ce
am luat şi am consultat propunerea legislativă a doamnei senator Lia-Olguţa Vasilescu, am început
să mă gândesc de ce ar fi putut fi atât de supărat domnul senator Günthner Tiberiu şi am înţeles.
Stimaţi colegi,
Daţi-mi voie înainte să fac o mică introducere şi apoi dumneavoastră, plenul Senatului,
puteţi să retrimiteţi la comisie propunerea legislativă, la sugestia domnului senator Verestóy Attila.
Acum aproximativ trei luni de zile, când s-a discutat o moţiune de cenzură, am avut în plenul
Camerelor reunite o intervenţie. Iată, se dovedeşte că am avut dreptate atunci, când am spus că
Parlamentul trebuia să ia o atitudine faţă de nişte declaraţii antiromâneşti ale unor oficiali maghiari.
Am venit apoi în Senat luni şi am cerut acelaşi lucru. Dumneavoastră aţi hotărât cu toţii – dar chiar
cu toţii, toate grupurile parlamentare – ca, într-un anume timp, Senatul să adopte o declaraţie care
urma să fie propusă de Comisia pentru politică externă. Nu s-a întâmplat acest lucru. Înţeleg că la
Comisia pentru politică externă au fost nişte discuţii.
Cred că dacă Parlamentul ar fi avut o atitudine la vremea aceea, ieri, 31 mai 2011, nu s-ar fi
întâmplat ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles, adică, într-o locaţie care aparţine statului maghiar s-a
înfiinţat aşa-zisa „comisie a Ţării Secuilor”.
Vreau să vă spun, stimaţi colegi, că o ţară denumită Ţară a Secuilor nu a existat şi nu există
în istoriografia românească. Dar aceasta este altceva.
Cine a făcut acest lucru? În primul rând, domnul László Tökes, de care, în mod judicios, de
multe ori s-au despărţit distinşii noştri colegi de la UDMR, aşa cum şi noi ne-am despărţit de
Corneliu Vadim Tudor întotdeauna, domnul László Tökes care a ajuns vicepreşedinte al
Parlamentului European cu voturile dumneavoastră, ale colegilor de la PDL, şi care se manifestă în
continuare, în permanenţă, ca un mare antiromân. Păcat că nu există o lege prin care să i se poată
retrage cetăţenia română, dar asta este viaţa!
Cum vă spuneam, am luat şi am studiat propunerea legislativă a doamnei senator Lia-
Olguţa Vasilescu şi, luând în considerare şi ceea ce spunea domnul senator Günthner Tiberiu, am
ajuns la câteva concluzii: în primul rând, este vorba de înfiinţarea, stimaţi colegi, a unei comisii
naţionale care nu trebuie să judece doar anumite abuzuri pe care le fac autorităţi, consilii locale,
primari din Harghita, Covasna, Mureş sau, cine ştie, din Ghindăreşti, judeţul Constanţa, unde este o
comunitate de ruşi lipoveni.
Această comisie din care fac parte oameni din ministere şi un reprezentant al Academiei
Române trebuie să ia în discuţie şi prostiile pe care le fac toate consiliile locale, care sunt în stare să
schimbe denumirea străzii Mihai Eminescu în strada Margaretei. S-au întâmplat astfel de lucruri,
s-au întâmplat – ştiţi bine – şi nu într-un singur loc, ci în toată ţara. Sau, cine ştie, să-i vină unui
primar ideea ca jumătate din strada Mihai Eminescu să se numească strada Vioricăi, pentru că aşa o
cheamă pe soţia sa, Viorica. Se poate întâmpla şi acest lucru. Trăim în România. Sau vreunui
director de liceu să-i vină ideea să schimbe numele din Nicolae Iorga în Voltaire sau din Brâncuşi în
Michelangelo. Acesta este rolul acestei comisii.
Sigur că această comisie va avea grijă ca, în anumite judeţe, să nu se schimbe numele de
Nicolae Bălcescu în Kossuth. Să fie şi o stradă Kossuth, dar să fie şi Nicolae Bălcescu, să fie şi
Petőfi Sándor, dar să fie şi una Mihai Eminescu.
Dar să vă spun aşa, pe ici-colo, ce s-a mai întâmplat. Pe 26 noiembrie 2010, într-un anume
oraş, strada Liviu Rebreanu s-a schimbat în Vörösmarty Mihály.
Stimaţi colegi de la PDL, sunteţi de acord? De ce să se schimbe? De ce să nu se găsească
altă stradă, Margaretei sau care vreţi dumneavoastră, să se schimbe în domnul acesta Mihály. De ce
tocmai Liviu Rebreanu? Pentru că aşa a hotărât un consiliul local. Aceasta spune doamna senator
Olguţa Vasilescu. Să existe această comisie care să nu permită acest lucru. Sigur, se poate interveni
să se spună: „Păi, autonomia locală”... Păi, autonomia locală când ne convine este într-un fel, şi
când nu ne convine este în alt fel? Vorba domnului senator Mitrea „dar autonomia naţională?” Dar
mândria naţională?
Acum, domnul Baconschi ... uitaţi-vă la faptul că domnul Baconschi este penibil, nu puteţi
spune că este doar treaba lui. El este ministrul afacerilor externe. Aici, el ofensează şi România.
Iată ce s-a întâmplat ieri. L-a chemat pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti, care l-a tratat
realmente cu dispreţ şi a spus că el nu cunoaşte, nu este treaba lui şi că el nu face declaraţii pe tema
evenimentului de ieri de la Bruxelles. Că domnul Baconschi este penibil... E penibil, asta este clar.
Dar noi, noi Senatul României? Dar când este penibil domnul Baconschi, nu suntem penibili noi
toţi? Tare îmi este că lucrurile sunt împinse prea departe, iar eu – sigur, veţi vota sau nu veţi vota
retrimiterea la comisie – vă spun că Grupul parlamentar al PNL, în totalitatea lui, va vota
propunerea doamnei senator Lia-Olguţa Vasilescu. (Aplauze)
Domnul Ioan Chelaru:
Mulţumesc, domnule senator.
Invit la microfon pe domnul senator Titus Corlăţean.
Domnul Titus Corlăţean:
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Stimate colege,
Stimaţi colegi,
Pe ordinea de zi figurează o iniţiativă legislativă, un proiect de lege care este important, dar
care, de fapt, exprimă o temă mult mai largă, mai complexă şi mai delicată. Şi ea se referă între
altele sau poate, în primul rând, la simbolistica pe care orice stat democratic, stat european în cazul
României are obligaţia să o respecte, pentru că nu are doar drepturi.
Ştim foarte bine că simbolistica unui stat se exprimă prin drapel, prin imn, prin simbolistica
naţională, identitate culturală, exprimată prin statui, prin denumiri de străzi, lucruri care perpetuează
şi asigură transmiterea de la generaţie la generaţie a ceea ce înseamnă identitatea unui stat. Nu
înseamnă că această simbolistică se referă exclusiv la simbolistica majorităţii într-un anumit stat. Ea
trebuie să ia în considerare şi specificul cultural, simbolistica minorităţilor din statul respectiv, dar
în ceea ce priveşte elementele esenţiale ale statului, aceste lucruri sunt peste tot garantate prin
Constituţie şi prin legi.
Ce se întâmplă în clipa de faţă? Iniţiativa legislativă pleacă de la o chestiune extrem de
concretă, faptul că denumiri de bulevarde, străzi gen 1 Decembrie sau Mihai Eminescu sunt
schimbate, plecând de la principiul corect al autonomiei descentralizării, autonomiei locale pe
principii administrative, ceea ce are însă, consecinţe atunci când lucrurile se duc realmente foarte
departe, pur şi simplu, pot conduce la ştergerea, eliminarea simbolisticii identităţii naţionale a
României şi a statului român. Despre asta vorbim şi vedem că, de fapt, asistăm la un proces mult
mai complex şi mult mai larg care îşi are o explicaţie politică şi care decurge din cromatica şi din
modul în care o coaliţie guvernamentală, care este şi ea trecătoare, funcţionează. Sunt lucruri care se
duc zi de zi, săptămână de săptămână, mult, mult prea departe. Şi aici vreau să spun foarte clar că
este responsabilitatea celor care acceptă această situaţie şi sunt la guvernare.
Sunt lucruri care sunt inacceptabile oriunde în altă parte a Europei, şi mă refer în primul
rând la statele Uniunii Europene, respectiv sunt lucruri care ţin de competenţa suverană, exclusivă a
statului respectiv, sunt lucruri inacceptabile din punct de vedere al unor directive venite din
exteriorul statului respectiv. S-a întâmplat cu acele declaraţii politice venite de la Budapesta, la cel
mai înalt nivel, care nu au primit nici astăzi o reacţie de la nivelul şefului statului, prim-ministrului,
şi adaug eu, doar foarte târziu, numai după ce în Parlament s-a intervenit, după dezbaterea din
Camerele reunite şi după ce ulterior noi, la Senat, prin Comisia pentru politică externă, l-am invitat
pe ministrul afacerilor externe la audiere. Abia atunci a existat o reacţie tardivă şi oricum mult,
mult, prea subţire.
Vorbim aici de lucruri care vizează esenţa statului român, vizează modul în care este
construit, fundamentat statul român, atributele constituţionale. Vorbim pe de altă parte, de nişte
deziderate politice pe care le cunoaştem, le ştim de ani de zile, le-am contracarat cu argumente şi cu
voinţă politică, cele legate de autonomii teritoriale pe criterii etnice, cele legate de dreptul colectiv,
atunci când standardele europene spun foarte clar: drepturi individuale şi nu drepturi colective,
autonomii nu pe criterii etnice, şi în niciun caz lucruri care să ne fie transmise ca directivă din
exterior şi pe care noi, românii, ar trebui le executăm. Vorbim de ştergerea simbolisticii statului
român, vorbim de absenţa reacţiei unor prefecţi în momente importante, prefecţi care, ca instituţii
ale statului român, ar fi trebuit să reacţioneze, inclusiv prin folosirea instrumentului legislativ legal,
atac în contencios, atunci când se adoptă nişte decizii la nivel local, care contravin legii, contravin
Constituţiei României. Lucrurile acestea nu s-au mai întâmplat în ultima perioadă şi este
responsabilitatea celor care guvernează, este responsabilitatea în primul rând a partidului principal
de guvernământ, a PDL-ului, faptul că acceptă, din simpla dorinţă de a rămâne la putere, aceste
lucruri, inacceptabile din punct de vedere al statului român şi al Constituţiei.
Vorbim de această chestiune cu „Ţinutul Secuiesc”. Lumea a comentat în fel şi chip, dar
trebuie să ne fie un lucru foarte clar: ca unitate administrativ-teritorială, avem unităţile consfinţite
de Constituţie şi legile ţării, reprezentarea acestora se poate face, şi se face în cazul judeţelor
majorităţii celor prezenţi în această sală. La Bruxelles există un sediul al Uniunii Naţionale a
Consiliilor Judeţene, acolo unde toate consiliile judeţene – eu ştiam că toate – sunt reprezentate.
Este inacceptabilă reprezentarea unei unităţi care nu există la o instituţie care aparţine unui alt stat,
statului ungar. Este inacceptabil. Nu am văzut opoziţia prim-ministrului şi mai ales a şefului statului
faţă de o chestiune care ţine de suveranitatea statului român.
Faptul că există obiective politice ale unui partid din România sau ale unui alt Guvern, ale
unui alt stat, le cunoaştem. Nici măcar nu este problema fundamentală. Problema fundamentală este
aici la noi. Ţine de modul în care un Guvern ştie să promoveze interesele statului român, înainte de
a promova interesele de partid. Aceasta este, de fapt, marea discuţie şi marea dilemă. Putem să
facem foarte multe dezbateri, putem să ne înfierbântăm, problema este că acest stat se degradează
pas cu pas, pentru că dumneavoastră la putere faceţi nişte compromisuri care nu ar trebui făcute.
Sunt lucruri care se discută într-o coaliţie, dar nu atributele fundamentale ale statului român.
Despre chestiunea cu istoria şi geografia. Noi nici măcar nu am avut posibilitatea, pentru că
dumneavoastră de la putere aţi ales o altă modalitate de a le promova cu forţa în Parlament. Nu am
putut dezbate în Parlament dacă este bine sau nu este bine, care sunt consecinţele, ce înseamnă
această izolare până la urmă, ce înseamnă această rupere a punţilor de comunicare cu populaţia
majoritară, cu instituţiile statului român, ce înseamnă izolarea într-un stat european modern român?
Este în interesul copiilor din minoritatea maghiară să aibă şanse tot mai reduse de a şti limba de stat,
de a-şi găsi un loc de muncă, de a-şi găsi o posibilitate de afirmare şi în altă parte decât în insulele
acestea numite Harghita şi Covasna, numite de colegii de la UDMR sau de cei de la Budapesta
„Ţinutul Secuiesc”? Care sunt şansele integrării în România europeană, pentru astfel de politică
perdantă? Este o politică a trecutului. Sunt obiective politice cu care, noi cel puţin nu suntem de
acord. Putem discuta ce este bine pentru identitatea, prezervarea identităţii unei minorităţi, cum
putem să asigurăm reprezentarea politică, pentru că cei de la UDMR sunt pe care să o piardă în
viitorul mandat, şi le-o spun cu cea mai mare deschidere: faceţi greşeli şi riscaţi să plătiţi politic
pentru treaba aceasta.
În orice caz, pentru că domnul lider al Grupului parlamentar al PNL a menţionat o anumită
chestiune... Da, am discutat în Parlament, dar, până la urmă, decizia – eu aşa îmi aduc aminte – a
fost ca la Camera Deputaţilor să fie un document propus de Comisia de politică externă.
Noi am făcut altceva. A doua zi dimineaţă l-am chemat la audiere pe ministrul afacerilor
externe. Şi a fost o audiere extrem de serioasă, extrem de profesionistă, care, în sfârşit, a generat o
anumită reacţie a ministrului afacerilor externe, încă o dată, palidă. Ceea ce am făcut şi anterior, am
adoptat o rezoluţie propusă de Comisia pentru politică externă, anterior, pe aceste teme.
Vreau să vă propun în clipa de faţă să facem următorul lucru: voi propune colegilor din
comisiile competente, în principal Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi
protecţia mediului şi Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională să organizăm o
audiere extrem de serioasă a cel puţin doi miniştri care sunt direct vizaţi pe zona de competenţă de
aceste evoluţii. Este vorba de ministrul afacerilor externe şi ministrul administraţiei şi internelor, şi
vreau să organizăm o audiere în care să discutăm foarte serios, care este situaţia actuală, care este
politica statului român? Vrem să ştim şi noi, s-a schimbat? Noi am fost acuzaţi de cel care pretinde
că este ministrul afacerilor externe de naţionalism primitiv şi i-am adus aminte care este politica,
poziţia statului român la Titulescu, înainte de Titulescu şi după aceea. Dacă Titulescu este acuzat de
actualul ministru de externe ca fiind un naţionalist primitiv, să fie sănătos, dar face o greşeală.
Chestiunile acestea sunt de competenţă internă, sunt ale noastre, sunt suverane. Noi le decidem în
dialog cu toate forţele politice.
Vă propun această audiere şi vă propun ca această audiere să conducă la un text pe care să-l
supunem plenului Senatului pentru adoptare.
Nu vă propun o discuţie bazată pe nervi, pe isterie, pe naţionalism fals. Nu. Vă propun o
discuţie bazată pe responsabilitate, pe luciditate şi pe conştiinţa că avem cu toţii o datorie – majoritari sau
minoritari – faţă de acest stat în care trăim, în care ne afirmăm, în care unii au poziţii extrem de
importante, au privilegii extrem de importante, dar cu toţii trebuie să fim conştienţi că acestea vin şi
trec, că statul român rămâne şi că facem parte cu toţii din el.
Aceasta este propunerea pe care o fac, şi în orice caz vom susţine iniţiativa legislativă care a
fost menţionată mai devreme.
Mulţumesc. (Aplauze)
Domnul Ioan Chelaru:
Mulţumesc, domnule senator.
Invit la microfon pe domnul senator Markó Béla.
Domul Markó Béla:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Observ că suntem la capitolul declaraţii politice, mai bine zis la capitolul de dezbateri
privind problema naţională, cu toate că iniţiativa legislativă în legătură cu care s-a luat cuvântul nu
se referă la o astfel de problemă. Atunci, iniţiatorii ar fi trebuit să facă o altă propunere legislativă,
şi anume reglementarea situaţiei denumirilor de străzi, etcetera în judeţele Covasna, Harghita şi
Mureş. Ar fi o propunere interesantă. Deci ce probleme au colegii din Călăraşi sau din Constanţa,
Craiova şi aşa mai departe cu denumirile de străzi privind unele personalităţi de altă naţionalitate
decât cea română? Ar fi fost mult mai direct, mult mai simplu – aşa cum observ –, discutând despre
această problemă. Repet, mult mai simplu, mult mai direct, spre interior, spre exterior, în toate
direcţiile, o propunere legislativă privind reglementarea situaţiei din cele trei judeţe, denumiri,
limba şi aşa mai departe.
Ce vină au, repet, cei din Călăraşi sau Giurgiu că noi suntem aşa cum suntem, acolo în
Ardeal, respectiv în unele judeţe.
Acum, dacă îmi permiteţi, nici eu nu pot face abstracţie de referirile despre „Ţinutul
Secuiesc” sau despre acel „birou din Bruxelles” care nu prea au nimic, de altfel, cu această
iniţiativă legislativă.
Eu am mai spus şi repet acest lucru, nu sunt de acord cu cei care, chiar dacă e vorba de
politicieni români, chiar dacă e vorba de politicieni maghiari, abordează această problemă prin
conotaţii simbolice, şi vă spun sincer că nu mă interesează conotaţiile simbolice. Pe mine mă
interesează dacă, printr-un astfel de birou, se ajunge la un anumit rezultat şi nu ce fel de rezultat:
rezultat economic, popularizarea zonei respective, atragerea de investitori şi aşa mai departe. Şi
vom vedea. Dacă se reuşeşte voi spune că a fost o iniţiativă bună, dacă nu, voi spune eu însumi că a
fost o iniţiativă eşuată, şi atât. Interpretarea mea este foarte pragmatică şi foarte concretă, şi nu mă
interesează conotaţiile simbolice.
În schimb, stimaţi colegi, cei care aţi avut dezbateri zile întregi pe această temă, v-aş întreba
şi pe dumneavoastră: cu ce propuneri concrete aţi venit în legătură cu aşa-zisul „Ţinut Secuiesc”
sau, în general, cu Ardealul, pentru a mai ridica din punct de vedere economic şi acea zonă? Nu
vorbesc acum de Covasna, Harghita şi Mureş, vorbesc de Transilvania în general, unde marea
majoritate sunt, de altfel, de naţionalitate română, 80%, şi nu maghiari, vorbesc despre o regiune
unde, în acest moment, cu chiu, cu vai – aş zice eu – avem 50 km de autostradă. Pe o suprafaţă mai
mică decât Ardealul, vorbesc de Ungaria, în acest moment există peste 1000 km de autostradă,
aproape 1100 km de autostradă. Cine este de vină dacă nu noi? Eu, dumneavoastră, toată lumea
care, în aceste decenii, a făcut politică, a guvernat în România şi nu a reuşit să rezolve probleme
fundamentale. Eu propun astfel de dezbateri, şi nu cele simbolice. Ce avem cu Ţinutul Secuiesc!
De altfel, domnule senator Haşotti, nu avem o ţară a secuilor. În România avem câteva ţări:
Ţara Haţegului, Ţara Bârsei şi aşa mai departe. Noi avem numai un ţinut, nu o ţărişoară, un Ţinut
Secuiesc avem, haideţi să facem diferenţa. (Discuţii)
Din sală: Aşa e!
Domnul Markó Béla:
Da. Acum, dacă-mi permiteţi, privitor la celelalte referiri.
Domnule senator Haşotti, pentru că m-am adresat dumneavoastră, ştiţi care este diferenţa
dintre noi? Eu, dacă nu ştiu ceva, mă mai interesez fie că e vorba de o personalitate, fie că e vorba
de alte probleme. Şi mai este o altă diferenţă. De data aceasta, eu ştiu ca şi dumneavoastră cine a
fost Liviu Rebreanu, dar, în acelaşi timp, ştiu şi cine a fost Vörösmarty Mihály. Nu vă pretind să
ştiţi acest lucru, dar dacă nu ştiţi ceva, interesaţi-vă! Interesaţi-vă!
Şi când spun că ştiu cine a fost Liviu Rebreanu, spun că apreciez extrem de mult, ca şi
dumneavoastră, pe acest mare scriitor al românilor şi al tuturor... Şi înţeleg durerile acestui mare
scriitor, care, de altfel – nu ştiu dacă dumneavoastră ştiţi –, primul volum de povestiri şi l-a publicat
în limba maghiară. Primul volum de povestiri al lui Liviu Rebreanu a fost publicat şi scris în limba
maghiară. Acestea sunt tradiţiile noastre din Ardeal. Şi înţeleg durerile acestui mare scriitor atunci
când, de exemplu, în romanul „Pădurea spânzuraţilor” vorbeşte de durerea acelui ofiţer care a fost
obligat să lupte împotriva propriului popor. Înţeleg tot aşa cum înţelegeţi şi dumneavoastră, dar eu
mai ştiu ceva.
Cealaltă personalitate la care v-aţi referit, Vörösmarty Mihály, a fost unul dintre cei mai
mari poeţi ai maghiarilor din secolul al XIX-lea, lângă Petőfi Sándor şi Arany János. Ei trei pot fi
consideraţi cei mai mari poeţi ai maghiarilor. De altfel, nu sunt de acord cu această... nici nu ştiu ce
este, luptă oarbă sau numiţi-o cum vreţi, ca cineva să vină cu ideea şi să-şi finalizeze ideea de a
schimba denumirea de „Liviu Rebreanu” – în cazul unei străzi – în „Vörösmarty Mihály”. Nu cred
că aceasta este calea. Să existe şi strada „Liviu Rebreanu”, şi strada „Vörösmarty Mihály” în acele
localităţi unde trăim împreună.
De altfel, trebuie să vă spun că deocamdată noi avem alte probleme în cazul personalităţilor
maghiare. În Târgu-Mureş, fosta stradă „Vörösmarty Mihály” ştiţi cum se numeşte în acest
moment? Strada „Mărăşeşti”. Nu a fost schimbată acum, ci în anii ’70. Fosta stradă „Kossuth
Lajos” tot în anii ’70, a fost schimbată. Ştiţi cum se numeşte? Strada „Călăraşi”. Deci aş putea să vă
aduc exemple, dar nu acest lucru contează. Contează altceva, după părerea mea, şi anume, prin
anumite patimi – nu vă supăraţi! –, din anumite prejudecăţi, noi bulversăm principii şi idei extrem
de importante pentru noi toţi. Repet. Ce probleme au cei din Călăraşi sau Craiova cu această
chestiune de convieţuire româno-maghiară? Fiindcă iniţiativa legislativă pe care o am la mine... În
primul rând, nu ştiu dacă aţi observat că se încearcă modificarea unei ordonanţe din 2002, de pe
vremea Guvernului Năstase. Este adevărat că doamna senator, iniţiatoarea acestei propuneri
legislative, la vremea respectivă, nu a fost în acel partid, este adevărat. Este adevărat, dar totuşi aş
atrage atenţia cu mult respect că este vorba de o ordonanţă a Guvernului Năstase care funcţionează
şi a funcţionat foarte bine.
În ceea ce priveşte esenţa, repet, eu am înţeles că indiferent ce facem cu maghiarii care sunt
nu avem ce face, indiferent de acest lucru, vrem să construim un stat descentralizat. Eu am înţeles
că, treptat-treptat, vrem să lăsăm deciziile pe seama comunităţilor locale, pe seama administraţiei
locale. Şi vă rog să vedeţi această iniţiativă legislativă. Se încearcă o centralizare enormă a unor
decizii. Eu nici nu cred de altfel că o comisie naţională ar putea să facă faţă la aşa ceva. Zilnic se
schimbă denumiri, zilnic se atribuie denumiri, instituţii, străzi şi aşa mai departe. Gândiţi-vă bine de
ce fel de reglementări avem nevoie, dar nu printr-o astfel de centralizare, ca toate denumirile din
ultima comună, localitate, cătun din România să fie aprobate la nivel naţional! Nu vă supăraţi! Nici
în anii ’90 nu am făcut aşa ceva! Şi eu am crezut că am depăşit această perioadă.
Tindem spre transferul deciziilor către comunităţile locale! Aceasta este esenţa. Şi prin
problema naţională şi prin abordarea greşită a problemei naţionale împiedicăm o reformă care nu
interesează maghiarii, interesează toată ţara.
Vă mulţumesc. (Aplauze la Grupul parlamentar al UDMR)
Domnul Ioan Chelaru:
Vă mulţumesc, domnule senator.
Îl invit la microfon pe domnul senator Dan Şova.
Domnul Puiu Haşotti (din sală):
Mi-a invocat numele. Drept la replică întâi.
Domnul Ioan Chelaru:
După aceea. (Discuţii) Oricum vi-l dau. L-am invitat pe domnul senator Dan Şova şi nu mi
se pare politicos... Domnul Dan Şova este, ca întotdeauna, esenţa...
Domnul Dan-Coman Şova:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Faptul că domnul senator Markó Béla s-a enervat este un semn clar că iniţiativa legislativă a
doamnei senator este una bună şi corectă. (Discuţii, rumoare, râsete)
Aş vrea să-i spun, pentru că am văzut că domnul Markó Béla a făcut apel la literatură şi ştiu
că este un specialist, că romanul „Pădurea spânzuraţilor” era oarecum un roman autobiografic. Ştiţi
că Liviu Rebreanu a fost obligat să meargă în armata austro-ungară şi nu era foarte convins de
treaba asta.
Al doilea lucru. Cineva, un coleg de la UDMR pe care îl respect foarte mult, zilele trecute
m-a bătut pe umăr şi mi-a recomandat să fiu ceva mai internaţionalist când vorbesc de problemele
maghiarilor.
Aş vrea să reamintesc colegilor maghiari două date triste din istoria Ungariei: 1526 şi 1541.
Sunt datele cheie când Regatul Ungariei a devenit paşalâc. Când o să văd la Budapesta principalul
bulevard numit „Soliman Magnificul”, atunci voi fi şi eu internaţionalist. (Râsete, discuţii, aplauze)
Mie... şi nu numai mie... numele de Kossuth Lajos îmi dă fiori. Eu înţeleg că este erou al
naţiunii maghiare, dar în programul Revoluţiei din 1848 al lui Kossuth Lajos intra şi
nerecunoaşterea naţiunii române, intra şi menţinerea lui Unio Trium Nationum. Din cauza lui
Kossuth Lajos au murit în Transilvania 30 000 de români şi avem şi străzi, şi bulevarde în
Transilvania care se numesc „Kossuth Lajos”. Ştiţi de ce s-a întâmplat treaba asta, stimaţi colegi?
Pentru că românii, în blândeţea şi în înţelepciunea lor, au înţeles că problemele de istorie trebuie să
fie în cartea de istorie şi nu în dezbaterea publică.
Problema colegilor noştri din UDMR este că – fără a reprezenta trăirea propriu-zisă a
maghiarilor din România – vin şi aruncă în spaţiul public lucruri care nu fac altceva decât să scoată
neplăcerile sau amintirile triste din cartea de istorie şi să le pună din nou în dezbatere publică.
Se tot invocă Petőfi Sándor. Vă reamintesc, pentru cei care cunoaşteţi, că Petőfi Sándor şi-a
făcut un titlu de glorie din detestarea românilor şi avem statuia lui Petőfi Sándor, avem străzi şi
licee în România, care se numesc „Petőfi Sándor”, pentru că am înţeles să lăsăm problemele de
istorie în cartea de istorie.
Stimaţi colegi,
Ni s-a spus, după 1990, nouă românilor, să stăm drepţi şi să discutăm cu deschidere despre
progromul evreilor de la Iaşi, şi preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi-a cerut scuze
public. Dar stau şi mă întreb. Dacă noi, românii, tot trebuie să stăm aşa, drepţi, şi să acceptăm nişte
lucruri despre care vorbim, dar nu ştim sigur dacă s-au întâmplat, totuşi lăsăm capul în jos şi zicem:
domnule, poate s-au întâmplat, chiar dacă le-a făcut armata germană pe teritoriul României, ni le
asumăm noi. De ce nu am discuta noi, pentru că, vedeţi dumneavoastră, sunt foarte mulţi români
trăitori ardeleni... şi am să vă spun, ca să mă înţelegeţi că nu vorbesc din amintiri, după mamă,
familia mamei este din Târgu-Mureş. Cunosc bine zona de acolo – sunt prea mulţi trăitori, inclusiv
bunicul meu, a căror amintire, de exemplu, despe fecioraşii lui Miklós Horthy, între 1940-1944, le
dau foarte mulţi fiori. Nu ştiu dacă este cazul să discutăm.
Dar dacă invocăm Ţara Secuilor în care la ultimul sondaj erau 260 de oameni în... Îmi cer
scuze, nu sondaj... (Discuţii)
Din sală: Recensământ.
Domnul Dan-Coman Şova:
La ultimul recensământ şi la recensământ ştim cu toţii, că suntem oameni politici, intră pe
uşă omul şi te întreabă: „Ce eşti tu, dragă Attila?” Şi el spune ori secui, ori maghiar. Ei s-au declarat
260 de secui şi am aflat că Ţara Secuilor este la Bruxelles acum, în curtea regiunilor ungare sau
cum se numeşte.
Stimaţi colegi,
Mie mi se pare că propunerea doamnei senator Olguţa Vasilescu, indiferent la ce partid a
fost Domnia Sa, este o propunere normală şi firească, pentru că a schimba numele scriitorilor sau
eroilor neamului românesc cu cei maghiari, pe criteriul că sunt ceva mai mulţi maghiari într-un loc,
nu este firesc. Este normal să existe şi aceste denumiri, cum există, dar cu păstrarea unui echilibru,
că o ne trezim la Târgu-Mureş cu cinci străzi „Petőfi Sándor”, cu toţi locotenenţii lui Kossuth având
câte un bulevard.
Deci eu vă propun să susţinem această propunere legislativă şi să-i şi mulţumim doamnei
senator Vasilescu, cu toată admiraţia. (Aplauze)
Domnul Ioan Chelaru:
Vă mulţumesc, domnule senator.
Domnul senator Haşotti. Vă rog, drept la replică, dacă se poate, succint.
Domnul Puiu Haşotti:
Da, succint, domnule preşedinte.
În primul rând, vreau să remarc că reprezentantul Guvernului nu şi-a spus punctul de vedere
şi punctul de vedere vine de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, care are un ministru.
Domnule Şova, iertaţi-mă, aţi exagerat cu Budapesta să aibă un bulevard „Soliman
Magnificul”, dar dacă ar fi să fim deschişi, europeni, mă gândesc că o stradă „Soliman Magnificul”
să fie la Odorheiul Secuiesc.
Ce aţi zice? Sau celor din Scorniceşti să le vină, cumva, ideea, să facă o stradă „Nicolae
Ceauşescu” sau să-şi schimbe denumirea din Scorniceşti în Nicolae Ceauşescu. Nu avem nevoie de
o comisie care să vegheze asupra acestor chestiuni?
Dar am spus acest lucru, pentru că domnul senator Markó Béla mi-a făcut onoarea să îmi
invoce numele. A spus Domnia Sa că dezbatem aici o problemă naţională. Da! În Parlamentul
României, minut de minut, clipă de clipă, secundă de secundă, prin voturile pe care le dăm,
dezbatem problema naţională, direct sau indirect. Şi asta se întâmplă în toate parlamentele din lume.
Aş vrea să vă mai spun că domnul.... domnul.... Lászlo Tökes a spus, ieri – acest individ, de
fapt, nu domn – că naţionalismul postcomunist a intrat iar în acţiune. Păi, dacă eu, domnul Şova,
ceilalţi suntem naţionalişti postcomunişti, este de reflectat. Cu siguranţă însă, acest Tökes are o
atitudine hortistă.
Domnule senator Markó Béla, vă lamentaţi că ce am făcut noi, Parlamentul, pentru
Transilvania, că n-am făcut mai nimic. Cum n-am făcut, domnule senator? Păi, nu avem Guvernul
Boc? Sigur că unii dintre noi, PDL şi dumneavoastră, UDMR, aţi făcut pentru Transilvania, har
Domnului!.. cu Guvernul Boc, cu atâţia miniştri din Ardeal, cu atâţia consilieri şi consiliere din
Ardeal. Da, dumneavoastră, PDL-ul, UDMR-ul. Cum, dumneavoastră nu sunteţi ardelean? Nu
sunteţi viceprim-ministru într-un guvern, pe care mă feresc să-l mai cataloghez?
Aţi spus că – iertaţi-mă! – diferenţa dintre mine şi dumneavoastră este că dumneavoastră vă
interesaţi. Să ştiţi că şi eu m-am interesat şi am să vă spun, stimaţi colegi, un simplu fapt. Într-un
oraş din România au fost atribuite noi denumiri unui număr de opt străzi din municipiu. Patru dintre
acestea au primit numele unor personalităţi de o anumită origine etnică, însă niciuna din străzi nu a
primit numele unei personalităţi româneşti, din istorie sau din cultură, şi acele noi străzi s-au numit
Păşunii, Poligonului şi Forestierelor. Păi, drept îi? Trebuie să avem o comisie? Eu zic că da.
Sigur, interesantă remarca aceea cu Liviu Rebreanu, care a scris primul roman în limba
maghiară. Îmi aduc aminte şi ce spunea domnul senator Şova. Foarte bine că l-a scris în limba
maghiară. Îmi aduc aminte însă că atunci când Rebreanu a scris primul roman în limba maghiară,
românii erau asupriţi în Transilvania. Aspru asupriţi. Să fi fost acesta unul din motive? Nu ştiu. Dar,
prin tot ceea ce am spus, cred că nu este vorba de o abordare naţionalistă. Doamne fereşte, acestei
chestiuni! Nu este vorba că nu lăsăm autonomie. Este vorba de a avea un organism, o instituţie, care
să aibă grijă să nu se facă excese, domnilor. Şi în acest sens susţinem şi vom vota, aşa cum am spus,
propunerea doamnei senator.
Domnul Ioan Chelaru:
Mulţumesc, domnule senator.
Îl invit la microfon pe domnul senator Raymond Luca şi aş propune să sistăm... Şi domnul
senator Bîrlea, da.
Vă rog, domnule senator. Microfonul 1, vă rog.
Domnul Raymond Luca:
Domnule preşedinte,
Eram pregătit să iau cuvântul într-o cu totul altă notă, dar ultimele discursuri mă fac doar să
rezum ce am de spus, şi anume că eu nu voi susţine niciodată asemenea iniţiative şi sunt împotriva
acestei iniţiative. În rest, vă spun că îmi este doar ruşine şi foarte multă silă.
Domnul Ioan Chelaru:
Mulţumesc.
Domnule senator Bîrlea, vă rog. Microfonul 2.
Domnul Gheorghe Bîrlea:
Nu este prima dată când, în elanurile noastre retorice, ne situăm paralel cu obiectul muncii.
Am folosit această iniţiativă legislativă, unii dintre dumneavoastră, desigur, ca un bun pretext
pentru a face declaraţii politice. V-aş aminti că Eminescu ne invită, în opera lui publicistică, la un
patriotism autentic, pe care, în opinia lui, nu trebuie să-l strigăm cu gura, ci să-l simţim cu inima.
Asta înseamnă că a-ţi iubi patria nu presupune deloc că trebuie să respingem alteritatea şi valorile
altora. Noi avem aici de discutat o iniţiativă legislativă, să vedem oportunitatea ei, şi nicidecum să
refacem toată filozofia politică. Eu trăiesc într-un judeţ unde multiculturalitatea şi multietnicitatea îi
dau specificul şi, dacă vreţi, şi nobleţea. Stau bine, în oraşul Sighet şi în Baia Mare, denumiri de
străzi şi de Mihai Eminescu, şi de Liviu Rebreanu, şi de Petőfi. Problema este în noi, aceea că încă
nu ne-am vindecat de nişte încrâncenări inutile. Mai avem foarte multe lucruri care ne unesc şi va
trebui să potolim pe acela care le dezbină. Aceasta este abordarea proiectivă, de care avem nevoie în
acest moment, de pe poziţia noastră de stat european.
Astfel de iniţiative legislative, folosite ca pretext pentru unele dezbateri care, uneori, exced
chiar şi bunului-simţ şi iubirii de patrie, în sens propriu, nu cred că sunt utile în acest moment.
Vă mulţumesc.
Domnul Ioan Chelaru:
Mulţumesc şi eu tare mult.
Îl invit la microfon pe domnul senator Rasaliu.
Microfonul 2, vă rog.
Domnul Marian-Iulian Rasaliu:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Apreciez comentariile antevorbitorilor mei, în special ale domnului senator Şova, dar vreau
să vă spun un lucru. Istoria este istorie, cu bune şi cu rele. Eu vin dintr-un judeţ transilvănean şi am
auzit de-a lungul timpului foarte multe lucruri legate de relaţia dintre români şi unguri. Vorbesc de
istorie, istoria propriu-zisă. Dar istoria recentă ne arată următorul lucru. M-am întors azi-noapte de
la Budapesta, din Parlamentul maghiar, de la reuniunea semestrială COSAC, iar acolo, ascultând
discursul premierului Viktor Orban, am tras, împreună cu colegii mei, următoarea concluzie: istoria
recentă arată că maghiarii, Parlamentul maghiar ne ajută şi ne deschid o pistă extraordinar de
favorabilă vizavi de integrarea României în spaţiul Schengen, iar eu cred că acest lucru contează
foarte mult în momentul de faţă.
Atât am vrut să vă spun.
Mulţumesc.
Domnul Ioan Chelaru:
Mulţumesc.
Da, domnule senator Markó, sigur, vă dădeam imediat cuvântul. Vă rog. Dacă se poate,
două minute, domnule Markó.
Domnul Markó Belá:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Stimate domnule senator Şova, nu ştiu dacă aţi observat că eu am vorbit numai cu cuvinte de
apreciere privind personalităţile culturii şi istoriei româneşti, şi nu în urma vreunei tactici sau
strategii politice, ci, pur şi simplu, pentru că le apreciez. Le cunosc şi le apreciez. Dar, dacă vreţi să
ne referim la probleme de tactică şi strategie, nu cred că este bine-venită o strategie sau o tactică
prin care dumneavoastră, în schimb, încercaţi să ocărâţi personalităţile culturii maghiare. Şi m-am
referit la Petöfi Sandor. Eu aştept cu mare interes să-mi aduceţi acele citate din care reiese că acel
poet, care, de altfel, la vârsta de 26 de ani, a murit în bătălia de la Albeşti, de la Sighişoara, să-mi
aduceţi citate prin care îmi demonstraţi că a avut manifestări antiromâneşti. Aduceţi-mi citatele.
Şi nu aşa ne rezolvăm problemele, nu vă supăraţi. Eu ştiu foarte bine greşelile şi meritele lui
Kossuth. Marea greşeală a lui Kossuth a fost, într-adevăr, abordarea greşită a problemei naţionale,
fiindcă nu a recunoscut, aşa cum trebuia, naţionalităţile care trăiau, la vremea respectivă, pe
teritoriul Ungariei. Aşa este. Aşa cum marea greşeală a lui Avram Iancu a fost că i-a luat ca aliaţi pe
habsburgi, austrieci. S-au făcut foarte multe greşeli. Şi Kossuth a greşit, şi Avram Iancu a greşit.
După aceea, foarte târziu, şi-au dat seama că ar fi trebuit să procedeze altfel, dar era deja târziu. Era
deja târziu.
Cunoaştem cu toţii istoria, dar, dacă vreţi să ne dăm lecţii reciproc, atunci, haideţi să avem
empatia necesară.
Vă mulţumesc.
Domnul Ioan Chelaru:
Şi eu mulţumesc.
Deşi mai sunt înscrieri la cuvânt, propun sistarea discuţiilor şi vă aduc la cunoştinţă că există
un raport al comisiei, care este de admitere, cu amendamente admise. Propunerea legislativă face
parte din categoria legilor ordinare, Senatul este primă Cameră sesizată.
(Intervenţii neinteligibile din sală)
Da, aveţi dreptate, există o propunere, într-adevăr, prin care s-a solicitat retrimiterea la
comisie. Trebuie s-o supun aprobării dumneavoastră.
Vă rog să votaţi.
(Domnul senator Dumitru Oprea solicită cuvântul pe procedură.)
Suntem în procedură de vot, domnule profesor. Nu aveţi microfon. Îmi pare rău.
Domnul Dumitru Oprea (din sală):
Am votat programul de lucru până la ora 13.00.
Domnul Ioan Chelaru:
Deci, cu 8 voturi pentru, 57 de voturi împotrivă şi 3 abţineri, s-a respins propunerea de
retrimitere la comisie. (Discuţii în sală)
(Domnul senator Fekete-Szabó András-Levente solicită cuvântul.)
Suntem în procedură de vot, stimaţi colegi. Regulamentul este acelaşi pentru toţi.
(Discuţii în sală)
Domnul Fekete-Szabó András-Levente (din sală):
Cer procedură, domnule preşedinte.
Domnul Ioan Chelaru:
Stimaţi colegi, suntem în procedură de vot.
Din sală: Dar n-aţi votat.
(Vociferări, proteste)
Domnul Ioan Chelaru:
Raportul comisiei este de admitere, cu amendamente admise.
Supun aprobării dumneavoastră... (Vociferări, proteste)
Domnul Fekete-Szabó András-Levente (din sală):
Procedură!
Din sală, mai multe voci: Vot!
Domnul Ioan Chelaru:
Am anunţat în urmă cu trei minute – vă rog să vă uitaţi în stenogramă – începerea
procedurii de vot.
Raportul comisiei, cu amendamente, se supune votului Senatului.
Vă rog să votaţi.
(Proteste în sală)
Pe tabela de vot sunt înscrise 46 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 3 abţineri.)
(Aplauze)
(Discuţii la masa prezidiului. Domnul senator Fekete-Szabó András-Levente spune că a
cerut cuvântul pe procedură după votul pe solicitarea de retrimitere la comisie. Domnul senator
Cristian Rădulescu solicită cuvântul.)
Domnul senator Rădulescu doreşte să explice votul.
Domnul Cristian Rădulescu:
Stimaţi colegi,
Este unul din acele exemple tipice, unde lucrurile nu trebuie să fie forţate. A fost o adevărată
dezbatere parlamentară, cu argumente pro şi contra, cu poziţiile specifice grupurilor parlamentare, aşa
- 92 -
cum ne aşteptam. Este clar că s-a trecut de ora limită şi trebuia întreruptă dezbaterea şi reluată,
împreună cu votul final, într-un alt moment. Forţări de genul acesta creează precedente care astăzi pot
fi folosite de cei care sunt mai mulţi în sală, mâine, poimâine, de cei care sunt ei mai mulţi în sală.
Pe de altă parte, sigur...
Domnul Ioan Chelaru:
Mulţumesc, mulţumesc, domnule senator.
Vă aduc la cunoştinţă că rezultatul votului a fost 46 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 3 abţineri.
Supun aprobării dumneavoastră propunerea legislativă.
Vă rog să votaţi. (Discuţii, proteste)
38 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 2 abţineri.
În aceste condiţii, ştiţi foarte bine că, fiind vorba de o lege ordinară, Senatul este primă
Cameră sesizată, procedura a fost îndeplinită şi propunerea legislativă a fost adoptată.
Dacă domnul profesor Oprea... dacă domnul senator Oprea... Îmi cer scuze. Domnule
senator Oprea, s-a terminat procedura de vot. Dacă doriţi o chestiune pe procedură, înainte de a
încheia şedinţa.
Domnul Dumitru Oprea:
Conform a ceea ce am votat astăzi, voi contesta votul dat după ora 13.00, fiindcă nu aţi cerut
prelungirea şedinţei de vot cu un număr de minute.
Domnul Ioan Chelaru:
E în regulă.
Declar încheiată şedinţa Senatului de astăzi, 1 iunie 2011.
Mulţumesc.
Şedinţa s-a încheiat la ora 13.10.
(sursa: https://www.senat.ro/pagini/stenograme/Stenograme2011/1%20iunie%202011%20-%20stenograma.pdf)