03 June 2011

Doamna Udrea îmi dă replică?


Spuneam pe postul

Deşi domnul preşedinte spunea odată că sunt prea mulţi filosofi pregătiţi de şcoala românească, iată încearcă să fie astăzi la rândul său filosof


că "Noi românii suntem blestemaţi în a avea preşedinţi care le cunosc pe toate, care dărâmă cartiere, care stabilesc priorităţi... Până la urmă trebuie să scăpăm de modelul preşedintelui dictator, că nu se mai poate. Este insuportabil. Eu nu mai pot să suport astfel de "inteligenţe"... Este pur şi simplu prea mult. Nu putem să ajungem de fiecare dată să spunem "bine că s-a terminat" pentru a reîncepe, în următorul mandat, exact aceleaşi etape ale câştigării dictaturii. Partea mai proastă este că această clasă politică, care nu mai are puterea să renunţe cât timp nu-i târăşte nimeni la o "judecată a poporului", nici măcar nu-şi dă seama cât de abominabilă este şi cât rău face României şi românilor. Partea prostă este că nici măcar cea mai mare parte dintre români nu realizează răul pe care clasa politică îl face României şi îi văd cum susţin politicieni şi partide în propriul dezinteres. Cum este să vezi că cineva îţi face rău şi totuşi să-l susţii frenetic? Poate îşi mai aduce aminte cineva la ce visa în iarna sfârşitului lui 1989 şi apoi face comparaţie cu situaţia de acum şi, mai ales, cu situaţia care va fi în 2013. Când România va ajunge în situaţia de astăzi a Greciei... va fi prea târziu. Câţiva ani de bătaie "politică" pe "locul din frunte" va dizolva efortul şi sacrificiul a zeci de milioane de români ucişi şi sacrificaţi timp de aproape trei milenii pentru dreptul de a locui pe acest colţ al Carpaţilor."
Încheiam postul cu...
Domnul Iliescu folosea, pe timpuri, un cuvânt de origine slavă pentru astfel de acţiuni: SAMAVOLNIC!

Cred că este nimerit...

SAMAVOLNIC!


Iată că doamna Udrea spune astăzi...


Modificarea Constituţiei este un obiectiv al întregii clase politice. În ultimii ani, toate partidele s-au pronunţat asupra nevoii de schimbare a unora dintre prevederile constituţionale. Şi asta pentru că au apărut extrem de multe blocaje cauzate de ambiguităţi şi chiar contradicţii existente în Constituţie. Curtea Constituţională a fost chemată în repetate rânduri să se pronunţe asupra unei interpretări sau alteia. Fie şi numai din acest punct de vedere, dezbaterea publică a proiectului este necesară.

Pe lângă blocaje însă, există şi lucruri extrem de concrete. Spre exemplu, referendumul din 22 noiembrie 2009 a arătat clar că românii îşi doresc un parlament unicameral, cu maximum 300 de parlamentari. Membrii legislativului sunt datori în faţa celor care i-au trimis în parlament să le respecte vrerea. Dacă problema numărului de aleşi poate fi reglementată prin lege, ajungerea la o formă unicamerală trebuie neapărat reglementată prin Constituţie. Modificarea Constituţiei, aşa cum spun liderii USL, în următorul mandat legislativ ar atrage după sine un efect extrem de simplu şi de clar: aplicarea noii legi fundamentale abia din 2016. Or, la momentul respectiv vor fi trecut deja 7 ani de când românii au votat pentru un parlament unicameral, cu maximum 300 de aleşi.

În altă ordine de idei, faţă de 1991, România a evoluat foarte mult. Modificarea Constituţiei din 2003 nu a fost una de fond şi acest lucru s-a văzut în ultimii ani. Realităţile sociale, economice şi chiar politice s-au schimbat considerabil, chiar radical. În această logică, noua Constituţie nu poate fi decât un demers care să îmbrace noul statu-quo. Să transpună în lege o stare de fapt. Poate fi etapa cea mai importantă a reformei statului.

Iată trei argumente extrem de importante pentru care modificarea Constituţiei este o temă de maximum interes naţional şi trebuie tratată ca atare. Politizarea unui asemenea subiect nu este nici pe departe de bun augur. Eu cred că e nevoie de o dezbatere reală asupra felului în care putem să-i oferim României o Constituţie europeană. Anul viitor, nu în 2016 sau 2020.

Proiectul ale cărui principale idei au fost enunţate de Preşedinte este un punct de pornire în această dezbatere, bine articulat şi consecvent cu viziunea şefului statului. Nu este însă Constituţia lui Traian Băsescu, pentru simplul fapt că prevederile sale nu se vor aplica Preşedintelui în funcţie sau actualului legislativ. Deci, nu există nici măcar o logică politică pentru care USL să se opună demersului. Simplul câştig de imagine din opoziţia ab initio faţă de proiect, prin raportare la importanţa unui asemenea demers, ar fi dovada neseriozităţii opoziţiei.

Ideea că prin proiectul prezentat de Traian Băsescu ar fi întărită poziţia Preşedintelui în raport cu Executivul şi chiar cu parlamentul nu este adevărată. Doar se repun lucrurile în matca lor firească: Preşedintele să nu mai poată fi suspendat de un parlament ostil, decât dacă se pronunţă în acest sens Curtea Constituţională. Dacă ne amintim, în 2007, CCR a spus că Traian Băsescu nu ar fi trebuit suspendat şi românii i-au sancţionat prin vot în 19 mai pe cei care au considerat că pot face ce vor ei. Mai mult decât atât, revin cu ideea că această prevedere va fi aplicată exclusiv următorului şef al statului, nu celui în funcţie.

Clasa politică se află acum în faţa unui test de maturitate şi normalitate. Putere şi opoziţie deopotrivă. Vrem să mergem în direcţia pe care o doresc românii sau vrem să ne comportăm în continuare samavolnic şi să spunem că votul lor nu contează? Îmi doresc sincer ca răspunsul să fie că actuala clasă politică vrea cu adevărat reforma statului, vrea cu adevărat ca România să aibă o Constituţie europeană.

PDL, ca principal partid de guvernământ, susţine ideea modificării Constituţiei în 2012. E un gest de responsabilitate politică şi de normalitate. Personal, cred că ar aduce mult mai multă claritate în politica românească şi ar ajuta România să meargă în direcţia bună.
(sursa: http://www.elenaudrea.ro/modificarea-constitutiei-este-un-test-pentru-clasa-politica-acum-se-va-vedea-cine-respecta-votul-romanilor-si-cine-se-comporta-in-continuare-samavolnic.html)

Îmi este greu să cred că doamna Udrea şi-a făcut timp că citească ce am scris eu pe umilul meu blog. Pe de altă parte îmi este şi greu să cred că acel cuvânt, destul de rar, "samavolnic", s-a înfipt într-o retorică exact pe acelaşi subiect... fără nici un fel de provocare.

Mă văd nevoit să analizez ceea ce a spus doamna Udrea în acel post... Just In Case.

Aş începe cu ce anume înseamnă acest cuvânt, care mi-a atras atenţia, "samavolnic".

SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind şi încălcând voinţa şi drepturile altora; (despre acţiunile oamenilor) făcut după bunul plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samavol'nâi.

În sensul dat de mine atunci când am folosit cuvântul "samavolnic" era concentrată situaţia de 21 de ani a României care se încăpăţânează să ocolească principiile democraţiei, principiile statului de drept şi principiile constituţionale. Timp de 21 de ani cetăţenii nu au avut nici o legătură efectivă cu stabilirea regulilor. Cu toate acestea, chiar politicienii care fac regulile le încalcă. De ce? Pentru că încă nu au tupeul să stabilească că societatea românească este una oligarhică şi nu una democratică. Eu aveam argumente pentru folosirea acestui cuvânt. Argumentele mele nu contestau, în nici un fel, lucrurile spuse de doamna Udrea. În timp ce doamna Udrea vorbeşte despre lucruri de suprafaţă, despre efecte, eu vorbeam despre profunzimea lucrurilor, despre proceduri specifice democraţiei. Sigur, îmi pare destul de ciudat că doamna Udrea, care a predat dreptul o bună perioadă de timp şi care a şi exercitat meseria de avocat într-o prestigioasă casă de avocatură... ignoră tocmai acel fundament principial, filosofic, care dă naştere izvoarelor de drept, vorbind exclusiv despre schimbarea constituţiei ca despre o banală schimbare de reguli. Sunt absolut convins că doamna Udrea cunoaşte aceste lucruri, numai că nu este util, din punctul de vedere al declaraţiei, să spună astfel de lucruri. Repet însă, doamna Udrea vorbeşte despre ceva real... numai că nu identifică motivaţia. Nu aş putea spune deci că este vorba despre o minciună, dar cu siguranţă este vorba despre jumătate de adevăr, aşa cum "stă bine" societăţii româneşti.

Să o luăm pe rând, de la început.

Modificarea Constituţiei este un obiectiv al întregii clase politice. În ultimii ani, toate partidele s-au pronunţat asupra nevoii de schimbare a unora dintre prevederile constituţionale. Şi asta pentru că au apărut extrem de multe blocaje cauzate de ambiguităţi şi chiar contradicţii existente în Constituţie. Curtea Constituţională a fost chemată în repetate rânduri să se pronunţe asupra unei interpretări sau alteia. Fie şi numai din acest punct de vedere, dezbaterea publică a proiectului este necesară.

Prima propoziţie este legată de un principiu general şi nu pot să nu fiu 100% de acord. Şi a doua propoziţie reflectă o stare de fapt. La a treia propoziţie însă...

"au apărut extrem de multe blocaje cauzate de ambiguităţi şi chiar contradicţii existente în Constituţie"

Sigur, au existat blocajele, politica a semnalat puncte de vedere diferite asupra interpretării Constituţiei... despre contradicţii nu am auzit (dar poate că au fost). Problema care a născut aceste blocaje nu este legată de constituţie, ci de faptul că actuala clasă politică este dispusă să calce pe cadavrele principiilor constituţionale pentru a obţine ceea ce vor, adică "putere". Luaţi toate problemele apărut din 2003 (dar şi pe cele constituţiei în forma sa anterioară) şi veţi vedea că problemele importante de constituţionaliste venite pe cale politică (adică nu pe calea excepţiilor de constituţionalitate provocate de procese) au la bază interpretări abuzive ale Constituţiei. Ei bine, adevăratele probleme au apărut în momentul în care Curtea Constituţională s-a transformat în organism politic în principal şi abia în secundar organism juridic (după cum o spune astăzi chiar preşedintele CCR). În acel moment deciziile CCR au fost în concordanţă cu interesul politic şi nu cu principiile constituţionale. Totuşi doamna Udrea scapă din vedere ceva. Chiar domnia sa spune "Curtea Constituţională a fost chemată în repetate rânduri să se pronunţe asupra unei interpretări sau alteia." În momentul în care CCR decide într-o problemă, fie corect, fie abuziv pentru satisfacerea dorinţei "politice", ambiguitatea sau contradicţia este eliminată. Schimbarea textului constituţional este necesară în momentul în care CCR spune... NU MĂ POT PRONUNŢA, situaţia este de aşa natură încât nu poate fi rezolvată decât prin modificarea Constituţiei. Or asta nu s-a întâmplat (eu cel puţin nu am auzit aşa ceva), în concluzie nu putem vorbi de o necesitate a modificări constituţiei pe acest motiv. Dar hai să spunem că nu sunt eu atât de informat şi există astfel de contradicţii ce nu au putut fi rezolvate, printr-o decizie, de CCR. Care sunt modificările din această secţiune? Ce propuneri rezolvă acest tip de problemă lăsată în suspans de CCR. Repet, în momentul în care CCR a dat o decizie, problema este rezolvată. Incertitudinea şi incoerenţa se referă exclusiv la situaţiile rămase nerezolvate. Care sunt acestea? Dimpotrivă, mie mi se pare că în anumite cazuri CCR trage de păr lucrurile ca să iasă "cum trebuie" iar politica doreşte "rezolvarea" acestor trageri de păr.

Următorul aliniat nu am să-l comentez. Dacă doamna Udrea se face că uită cât de penibil a fost acel referendum şi faptul că cetăţenii au votat fără să le spună nimeni ce anume votează, la fel cum se încearcă şi cu referendumul loc bucureştean... eu unul nu am să cobor până acolo discuţia mea.

Evoluţia societăţii româneşti... Nu cred că această evoluţie este un motiv de schimbare constituţională. Nu ştiu ca în aceste propuneri de modificare a constituţiei să fie cuprinsă o chestiune esenţială legată de evoluţia societăţii româneşti. Dimpotrivă, schimbările din 2003 veneau să pregătească constituţia pentru modificări esenţiale ale României, intrarea în NATO şi UE.
Lista modificărilor din 2003 este impresionantă
modifică art.1 alin. (3), art. 2 alin. (1), art.4 alin. (1), denumirea art.9, art.9, art.15 alin. (2), art. 16 alin. (3), art. 20 alin. (2), art. 23 alin. (4) si alin. (6), art.27 alin. (2), alin. (3) si alin.(4), art.31 alin. (3), art. 32 alin. (4) si (5), art.35 alin. (2), art.37 alin. (1), art.38 alin. (1) si (2), art.39 alin. (2) lit.a), denumirea art.41, art.41 alin. (2), art.43 alin. (2), art.45 alin. (2), denumirea art.46, art.46, art.48 alin. (1) si(3), art.49, art.52 alin. (2) si (3), art. 55, art.60 alin. (1), denumirea art.62, art.62 alin. (1), art. 62 partea introductiva a alin. (2), art. 62 alin. (2) lit.f) si g), art. 67 alin. (1), art.69, art. 72 alin. (3), art.73 alin.(1), (3) si (5), art.78, art.83 alin. (1), art. 84 alin. (2), art. 89 alin. (3), art.91 alin. (1), art.93 alin. (1), art.106 alin. (2), art.109 alin. (2), denumirea art.111, art.111, art.113 alin. (3), art. 114 alin. (4) si (5), art.117 alin. (1), (2), (3) si (5), art. 118, art.119, art.122 alin. (1), (2) si (3), art.124 alin. (1), art. 125, denumirea art.127, art.127 alin. (2), denumirea art.132, art.132, art.133, art.134 alin. (1) si alin. (2) lit.c), art. 135, art. 136 alin. (2), denumirea art. 138, art.139 alin. (1) si (4), art. 144 lit. a) si c), art. 145, denumirea art.151, art.151, denumirea art.152, art.152; introduce alin. (4) si (5) la art.1, alin. (3) la art. 11, alin. (4) la art. 16, alin.(11) la art. 19, alin. (3) si (4) la art. 21, alin. (41), (42), (43) si (91) la art. 23, art. 321, art. 331, art. 351, alin. (31) la art. 41, art. 411, lit. f1), g1) si g2) la art. 62 alin. (2), art. 731, alin. (3) la art. 85, alin. (4) la art. 92, art. 951, alin. (11) la art. 106, alin. (41), (42) si (51) la art. 114, alin. (31) la art. 122, alin. (11) la art. 123, alin. (11) la art. 124, alin. (3) si (4) la art. 127, alin.(3) la art. 130, lit. g) la art. 134 alin. (2), alin. (3) la art. 138, alin. (5) si (6) la art. 139, art. 1391, un nou alineat , înaintea alin. (1), la art. 140, lit. a1), c1) si i1) la art. 144, titlul V1 cu art. 1451 si 1452; abrogă art. 51, art. 70, art. 71, art.75, art.76, art.84 alin. (3).
Ţin minte că am scos pe hârtie proiectul şi cântărea cam un kg. Modificările de acum sunt la nivelul a 10 sau 15 pagini.

Doamnă Udrea,
Ştiţi care cred eu că ar fi fost testul de maturitate politică? Ştiţi care cred eu că ar fi fost rezolvarea democratică (mai ales că mai este doar un an până la alegerile parlamentare)?

Fiecare partid (sau coaliţie de partide) ar fi trebuit să prezinte o versiune proprie de modificare a constituţiei formulată într-o iniţiativă legislativă de proiect de lege constituţioanlă. Cu acest document candidaţii ar fi trebuit să se prezinte în campania electorală pentru alegerile parlamentare. În campanie ar fi avut loc dezbaterea publică de modificare a constituţiei, partidele ar fi reliefat punctele tari ale propriului proiect şi punctele slabe ale proiectelor celorlalţi... Cetăţenii ar fi ales candidaţii cu proiectele cele mai bune, împlinind calea democraţiei. Aşa ar fi făcut o clasă politică responsabilă. Procedând cum s-a procedat, cetăţenii nu au nici cel mai mic cuvânt de spus. Înţelegeţi unde stă treaba cu samavolnicia?

În momentul în care va apărea şi proiectul aflat încă la Consiliul Legislativ, putem dezbate modificările pe puncte, dacă doriţi. Eu unul sunt dispus să fac asta. Desigur, trebuie să doriţi acest lucru... în definitiv dumneavoastră sunteţi un important şi ocupat cetăţean al României şi eu un neica nimeni. Tare aş vrea să văd unde anume sunt acele modificări esenţiale care modernizează Constituţia şi o europenizează.

6 comments:

N. Raducanu said...

Excelent articol, mai ales propunerile de la sfarsit!

Bibliotecaru said...

Să vedem ce va fi... Deja am înţeles că ne cam batem cu Grecia pe cel mai mare împrumut FMI. Dacă vom ajunge la anul precum Grecia, oricum nu va mai conta.

epolitikon said...

Pana la urma, de ce-i musai sa schimbam Constitutia?
Aia ne tine-n loc sau hotii astia de politicieni?

Bibliotecaru said...

Păi nu cred că e nevoie să schimbăm constituţia, cred că este nevoie să reinventăm bunul-simţ... după aceea vom respecta şi constituţia şi nu vor mai fi probleme. Politicienii aici au probleme, pe la bunul simţ.

Anonymous said...

draga Bibliotecarule,

Te rog sa imi spui cum se numeste persoana care se foloseste de NESTIINTA oamenilor pentru interesul sau si a catorva acoliti?
Nu stiu daca USL reprezinta o alternativa , dar un lucru pot sa iti spun cu certitudine : NU MAI SUPORT BATAIA DE JOC A ACTUALEI GUVERNARI.
Nu reusesc sa inteleg lipsa de reactie a ROMANILOR, nu pot sa ii inteleg pe " acei " analisti politici si financiari care dau de pamant cu actuala conducere a tarii iar cand vine vorba de USL ataca cu si mai mare emfaza propunerile lor.
NU INTELEG ce se intampla cu noi ?

Bibliotecaru said...

Marea problemă a politicii este că scopul lor nu este să ne facă nouă, cetăţenilor, un bine. Rolul lor nu este nici să găsească soluţii. Astăzi politica are două roluri:
1. Să facă orice încât "ei" să arate bine.
2. Să facă orice încât "ceilalţi" să arate prost.

V-aţi săturat de "bătaia de joc a actualei guvernări" pentru că ea ia deciziile care vă influenţează, negativ, viaţa. Cu siguranţă că atunci când va avea loc alternanţa, şi ceilalţi vor fi mai puţini dezirabili decât sunt acum.

Lucrurile vor curge aşa până când nişte oameni vor face un partid democratic, de bun-simţ, cu membrii care îşi respectă conştiinţa. Există câteva sute de mii de oameni în România care s-ar implica într-un astfel de proiect fără să câştige nimic pentru sine? Dacă nu, probabil că nu vom supravieţui şi rapacitatea normală a cetăţenilor, egoismul lor, va conduce la disoluţia umanităţii în forma pe care o cunoaştem astăzi.

Ieri am văzut o tânără domnişoară, poate 10 ani să fi avut, cu 5 trandafiri în mână. Poate că-i primise de la un prieten, poate că-i primise de la cei care îngrijesc parcul... cine ştie... A oprit nişte doamne şi le-a oferit câte un trandafir spunând...
Îmi permiteţi să vă ofer acest trandafir?

Mi-am adus aminte de un coleg de şcoală care a făcut, acum foarte mulţi ani, exact acelaşi gest.

Tânăra domnişoară a "terminat" trandafirii şi a plecat, liniştită, mai departe.

Nu numai că am simţit că încă mai este speranţă pentru un viitor al românilor, dar am fost impresionat şi de cât de uşor (şi, de ce nu, ieftin) este să alungi, pentru câteva minute, supărarea întipărită pe faţa acelor doamne.

Cât timp mai există astfel de copii, avem o şansă să nu ni se stingă numele în viitorul secol. Totul este să nu le măcelărim sufletul.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.