Cum aş vrea să fie politicianul român

---

Am plecat de la spusele doamnei Plăcintă (http://sorinaplacinta.ro/2011/02/22/despre-aplaudaci-si-alti-demoni/#comment-3992)

In tara asta s-a aplaudat in ultimii 70 de ani cat pentru un intreg mileniu. In semn de obedienta sau de ipocrizie, in semn de acord formal sau de iesire in evidenta, aplauzele au constituit una dintre caile afirmarii. (...) De aceea, la randul meu, vreau sa le cer colegilor din lumea politica, indiferent de culoare sau de functie: nu va mai lasati aplaudati! Va fi primul semn ca ne-am inteles conditia: aceea de a fi in slujba cetatenilor.

Sunt cu totul de acord cu cele spuse mai sus despre aplauzele adresate politicienilor. Problema se pune însă un pic dualist. Nu numai politicienii trebuie să ceară să nu mai fie aplaudaţi, dar şi susţinătorii (aplaudacii) trebuie să iasă din poziţia lor de yesman şi servilism. Cum ar fi ca mâine PDL-iştii să nu-l mai susţină necondiţionat pe domnul Boc şi pe domnul Băsescu, cum ar fi ca nici PSD-iştii să nu-l susţină necondiţionat pe domnul Ponta, dar nici PNL-işti pe domnul Antonescu... Cum ar fi ca PRM-iştii să nu-l susţină pe domnul Vadim, PNG-iştii pe domnul Becali, PC-iştii pe domnul Voiculescu...

Personal militez de mult timp (poate prea mult) pentru răsturnarea mentalităţii ierarhiei de partid, anume ca aleşii în partid să deservească partidul şi nu partidul să deservească pe cei aleşi.

Ieri un cetăţean-invitat (un simplu cetăţean, cum se spune) din studioul Realitatea TV spunea unui om cu funcţie în stat că cel care ocupă funcţia în stat este servitorul poporului. Atunci când fiecare îşi va vedea libertatea şi suveranitatea în calitatea sa de simplu cetăţean, dar şi calitatea de slugă a cuiva în calitate de angajat, şi nu-i va fi ruşine să fie slugă, atunci lucrurile se vor schimba cu adevărat.

Pe timpuri exista un salut... "Sluga dumneavoastră!", sau "Sluga dumitale!" (pentru mai apropiaţi), sau şi mai simplu, "Sluga!" (atunci când salutul era însoţit de o oarecare încruntare şi nervozitate). A sluji pe cineva, nu numai că nu este "de ruşine", dar poate fi şi o adevărată demnitate.

Eu cred că politicienii trebuie să urmeze vechiul codul al Cavalerilor, desigur adaptat noilor vremi:
- Să se teamă de Dumnezeu şi să menţină Biserica Sa
- Să-şi slujească Poporul cu temeritate şi credinţă
- Să-i protejeze pe cei slabi şi lipsiţi de apărare
- Să dea ajutor văduvelor şi orfanilor
- Să se abţină la a ofensa pe cineva
- Să trăiască pentru onoare şi glorie
- Să dispreţuiască recompensa materială
- Să lupte pentru bunăstarea tuturor
- Să asculte de autoritatea legii
- Să ceară şi colegilor codul de onoare
- Să înfrunte nedreptatea, josnicia şi înşelăciunea
- Să-şi păstreze credinţa
- Să spună adevărul în orice moment
- Să persevereze până va aduce la bun sfârşit în orice întreprindere a început.
- Să nu refuze niciodată provocarea unui egal
- Să nu plece niciodată la drum cu un duşman