Sunt destul de obişnuit să nu primesc răspuns la întrebările mele. E drept că nici întrebările mele nu sunt simple. Uneori însă mi se răspunde. Iată, pe larg, un asemenea exemplu.
http://minodoracliveti.blogspot.com/: miercuri, 26 ianuarie 2011 Felicitări, domnule Adrian Năstase!
Cunosc bine Consiliul, cunosc bine si grupul socialist, in care am intrat in 2001 si a cărei prim vice presedinta am fost timp de un an, in 2008, ultimul meu an in parlament.Ca peste tot intre politicieni, competitia e acerbă;am concurat impotriva unei parlamentare din Austria, din Salzburgul lui Mozart, cu care eram prietena si cu care am demarat procedura infrăţirii orasului ei minier cu Tg Ocna mea bacauana, din pacate n-am apucat sa duc proiectul la capat..
Socialistii au ales un elvetian drept presedinte,in dauna unui neamţ, si pe mine drept prim vice.Am fost mândră de România, mai intâi, si apoi, de mine(homo sum..), dar mi-am dat seama cat de mult inseamnă relatiile intre oameni, lobby-ul bine gândit,bine făcut si eficient.Nu am putut sa cer sprijin grupului femeilor, pentru ca si contracandidata mea era femeie, dar am cerul sprijin colegilor de care mă apropiasem in anii de Consiliu: francezilor,grecilor, englezilor, spaniolilor, turcilor, acestia fiind si printre cei cu delegatii numeroase, deci voturi multe.
Am reusit, ar fi trebuit sa mă ocup de relatia cu UE, mai ales.Deţineam, pentru România, o pozitie politică importantă.Poate chiar mai importanta decât cea pe care o dobândisem in 2004, cand am fost aleasă pentru un mandat de 3 ani, presedintă a uneia din cele 10 comisii ale APCE, cea pentru egalitate de sanse.
Acum, prin pozitia lui Adrian Năstase câştiga România, câştigă social-democratia românescă, dar, câştigă si socialistii europeni, care au şansa să il aibă in fruntea lor pe românul Adrian Năstase,mare cunoscător al problemelor internationale, o personalitate cunoscută bine si apreciată in Europa.
Cel care, in calitate de prim ministru , a donat in numele României Consiliului Europei un duplicat al "Rugaciunii"lui Brancuşi, care vegheaza intrarea in hemiciclul din Strasbourg..
Felicitări, domnule Năstase!
Bibliotecaru spunea...
Sper că nu vă supăraţi pe mine, dar trebuie să fiu pragmatic.
Ce foloase trage România de pe urma acestui grup (fie şi prin intermediul PSD)? Recunosc că eu nu am auzit nimic despre el de aceea nu-mi dau seama cum poate influenţa el România.
miercuri, 2 februarie 2011 Despre Consiliul Europei-raspuns pentru Bibliotecar
Draga Bibliotecarule,nu e vina ta ca nu stii mai multe despre acest grup, e vina noastra, a celor care am facut sau inca facem parte din acesta, si nu stim sau nu avem mijloace prin care sa vorbim despre el.
As porni de la un adevar general recunoscut in Romania, asupra caruia nimeni nu comenteaza (ceea ce este rarissim la noi):daca s-a schimbat ceva fundamental dupa revolutie, ceva care este de folos efectiv romanilor si toata lumea intelege, este consecinta aderarii Romaniei la Consiliul Europei in 1993, si anume, accesul la CEDO si la Curtea drepturilor omului de la Strasbourg.
Acest Consiliu al Europei care cuprinde in prezent aproape toata Europa(47 state) are un parlament-APCE-format din parlamentari din tarile membre, organizati pe grupuri politice.Romania trimite in APCE 10 parlamentari, dintre care socialisti sunt, in prezent, 3.Au fost mai multi in alte legislaturi..
Grupul socialist actual este al doilea ca marime(dupa democrati) si este organismul politic in care se iau deciziile socialistilor europeni. A nu se confunda cu PES.
Spre deosebire de UE, Consiliul Europei este organizatia pan-europeana care urmareste respectarea drepturilor omului, din toate punctele de vedere.De altfel, Conventia europeana a drepturilor omului a fost integrata in tratatul UE,dar UE are o abordare mai pragmatica, ramanand in continuare( ca pe vreme Pietei Comune) ancorata mai ales in sfera economica.
Consiliul Europei este cel care a lansat spre dezbatere , a dezbatut si solutionat prin recomandari sau rezolutii, cele mai importante subiecte privind omul:dreptul de proprietate, saracia, migratia, traficul de persoane, pedeapsa cu moartea, terorismul etc.E o scoala, unica, privind drepturile omului,iar in ceea ce priveste "drepturile femeilor" este intotdeauna cu multi pasi inaintea Parlamentului European.
Revenind la socialistii din APCE, la ce ne folosesc ei, intrebi? APCE este o arena, ca si PE, unde trebuie sa te bati pentru tara ta.Nu intotdeauna reusesti sa obtii ce vrei:cum e cazul raportului facut de Dick Marty despre acuzatiile aduse Romaniei ca pe teritoriul acesteia ar fi fost torturati prizonieri teroristi, iti amintesti? Ei, bine, in grupul socialist am avut o dezbatere mare despre pozitia grupului fata de raport, adica pozitia grupului fata de Romania. Si nu vreau sa ma laud, dar raportul a iesit mult schimbat fata de ceea ce dorea raportorul si datorita eforturilor noastre, ale membrilor socialisti ai delegatiei Romaniei, care ne-am convins colegii socialisti din celelelate state membre ca Romania nu era vinovata.Dar au fost multe ocazii in care Romania ar fi putut fi condamnata:in cazuri precum copiii infectati cu HIV,problema adoptiilor internationale,a traficului de femei,minoritatea rroma,casatorii ale minorilor etc, care, toate, s-au dezbatut, mai intâi, la nivelul grupurilor politice..In plus, de multe ori, eu sau alti colegi socialisti am fost mandatati de grup pentru a exprima in plen pozitia grupului socialist insusi..
Cu alte cuvinte,exista locuri precum APCE cu grupurile politice, comisiile, in care Romania poate fi aparata, pusa in lumina,ajutata sa isi indrepte imaginea şifonată pe care o are in plan extern in prezent.Depinde de cei care o reprezintă acolo.
4 comments:
Da, chestia cu ignorarea comentatorilor este frecventa. Nu ar fi cine stie ce insa cand e vorba de blogul unui politician asta mi se pare impardonabil.
Pe de alta parte, chestia asta cu Consiliul Europei este ceva oarecum formal, cu recomandari si cu nimic impus. Cu niste bani care se duc in diverse programe de cooperare, cu multa imagine publica si cam atat. A, cu cel mai important rezultat - diverse charte care odata adoptate pot fi aratate cu degetul in caz de nerespectare. La noi oricum aratam degeaba cu degetul ca nu se respecta, de exemplu, Conventia Europeana a peisajului cultural de la Florenta. Printre altele.
In ce priveste chestia cu alegerile politice sa nu ne amagim ca ar fi prea mult legate de persoane. E pe tari, pe o anumita rotatie si reprezentare echilibrata a tarilor membre si a regiunilor si cam asa. Ce e placut acolo e ca, la fel ca la noi, restaurantul de la Consilul Europei este mult mai ieftin decat un restaurant "civil" din Strasbourg :))
Politica, de peste tot în lume, îmi face din ce în ce mai rău.
tocmai v-am lasat un raspuns la Alina Gorghiu (daca trece de moderare). se inscrie in ce comentam la prima interventie :) Ca sa va raspunda cineva acolo, la blogul domnisoarei politician.
Recunosc ca mi-a casunat pe dumneaei pentru frivolitatea excesiva si necuvenita unui blog de om politic ... politica la noi imi face din ce in ce mai rau pentru acest gen de irosire de voturi in persoane "dragute" si cam atat ...
Stimate domn,
Nu are doamna Gorghiu nici un fel de vină. Toate aceste persoane tinere care au ales calea politică au preluat politica din zbor, pentru că la noi nu există o şcoală în care să înveţe "politica normală". Nu trebuie să fiţi prea aspru cu cei tineri care fac astăzi politică, răul în politică este născut istoric. Numai întreg poporul poate conduce la schimbare şi este necesar ca poporul să conştientizeze că interesele lor sunt comune. Politicienii au format o clasă distinctă de restul poporului, iar poporul, în loc să lupte împotriva acestei anormalităţii, luptă tocmai pentru susţinerea ei. Asta e tot. Este necesară o schimbare de mentalitate.
Post a Comment