Decret-Lege, plânsul nu se mai petrece

---

Nu înţeleg ce are preşedintele împotriva plânsului... La cum merg lucrurile în România ar trebui să râdem fericiţi? După ce domnul preşedinte a dat indicaţii presei în România despre ce să nu scrie, respectiv "Nu mai puneţi iar pe prima pagină că a lăcrimat preşedintele", evident că politica editorială a mass-media a făcut din emoţia prezidenţială un fel de bici... şi toată lumea a semnalat o astfel de replică ciudată în gura unui preşedinte. Iată că preşedintele a căpătat un tic neplăcut (toţi din politica românească au început să aibă astfel de ticuri verbale care sunt mai degrabă nepoliticoase): "Nu mai bociţi!"
Încă un astfel de îndemn, al câtelea oare?

Preşedintele Traian Băsescu a felicitat, luni, exportatorii români pentru cifrele realizate în 2011, spunând că aceia care "bocesc" industria României de altădată nu au motive reale, întrucât acum exportăm mai mult decât în trecut.

"Am un mesaj pentru bocitoarele industriei de altădată, pentru cei care plâng industria României de altădată. Industria exporta 10 miliarde dolari pe an, iar anul acesta exportatorii exportă circa 45 de miliarde de euro, adică aproape 60 miliarde dolari. Un prim mesaj ar fi: Nu mai bociţi, că nu aveţi ce! Ce este de făcut - este de consolidat actualul model de economie, unul performant, care nu face contracte de la producţia în fabrică, contracte cu Uniunea Sovietică pentru că ştie că nu va exporta întotdeauna acolo. Azi, economia nu mai are repartiţii de export, ci totul este competiţie, iar cifrele pe anul acesta arată un progres extraordinar al economiei româneşti, al managementului şi al capacităţii de adaptare la nişte realităţi', a afirmat Traian Băsescu, la Gala Jubiliară a Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor Români (ANEIR).

După comparaţiile privind vechea şi noua industrie, şeful statului a felicitat exportatorii români.

"Vă felicit pe toţi, indiferent de cât de mari sau de mici exportatori sunteţi. Toţi faceţi această cifră estimată, de 45 de miliarde euro, ceea ce arată pentru oricine o altă Românie decât măcar şi cea de acum 10 ani, nu de 20", a spus Băsescu.

Potrivit datelor ANEIR, exporturile României în primele zece luni din acest an totalizau 37,6 miliarde euro, urmând ca pe întregul an acestea să se cifreze la 45 miliarde euro.
(http://www.rtv.net/basescu-nu-mai-bociti-industria-romaniei-de-alta-data_7815.html)

Am o mare nedumerire. Dacă exporturile României sunt aproximativ 45 miliarde de euro, atunci importurile sunt cel puţin tot atât... cu alte cuvinte 90 de miliarde de euro din export-import? PIB-ul este undeva pe la 130 miliarde de euro. Cum exportul este aproape egal cu importul, în PIB cele două se anulează... Iată că export-importul este deci 2/3 din PIB. Nu e impresionant comerţul aceasta? Iată discursul reflectat oficial.

DISCURSUL
preşedintelui României, Traian Băsescu,
la Gala Jubiliară ANEIR 2011
(Bucureşti, 19 decembrie 2011)
În primul rând, domnule preşedinte Ionescu, domnule guvernator, vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la această întâlnire. Este, cred eu, o bună ocazie să vedeţi cum se vede şi de la vârful politicii către dumneavoastră şi, de ce nu, chiar din vârful statului. În primul rând aş face o remarcă legată de bocitoarele vechii economii. Cei care plâng unde-i industria României de altădată, vreau să le spun aici de faţă cu exportatorii: industria României de altădată exporta 10 miliarde de dolari pe an, iar anul acesta exportatorii români exportă circa 45 de miliarde de euro, deci înseamnă aproape 60 de miliarde de dolari. Deci un prim mesaj în afară, nu către dumneavoastră, nu mai bociţi că nu aveţi ce. Ce este de făcut este de consolidat actualul model de economie performant care nu face, de la construcţia fabricii, face contracte cu spaţiul ex-sovietic sau cu Uniunea Sovietică, ştie că va exporta mărfurile alea proaste, pentru totdeauna acolo. Astăzi, economia românească nu mai are repartiţie dată de undeva. Înainte era dată de la CAER, acum, Bruxelles-ul nu dă repartiţii de export, ci totul este competiţie; iar cifrele de anul acesta arată un progres extraordinar al economiei româneşti, al managementului care se face în România şi al capacităţii de adaptare a economiei româneşti, la nişte realităţi, lucru pentru care eu vă felicit pe toţi, indiferent cât aţi fi de mari exportatori sau de mici - probabil sunt foarte mulţi mici care nu sunt în sala aceasta - îi felicit şi pe ei, pentru că toţi la un loc faceţi posibilă această cifră estimată pentru sfârşitul anului de 45 de miliarde de euro. Ceea ce arată, pentru oricine, o altă Românie decât măcar şi cea de acum 10 ani, nu cea de acum 20 de ani. Aş mai remarca un lucru: contribuţia extraordinară a exportului la reducerea deficitului de cont curent. De fapt, aceasta a fost una din marile noastre vulnerabilităţi; mai mare decât deficitul bugetar, mai mare decât gradul de îndatorare. Deficitul de cont curent, diferenţa între exporturi şi importuri, a fost cea care ne-a adus în pragul colapsului în 2009 şi acest lucru trebuie observat şi înţeles foarte clar că va trebui ca împreună să dezvoltăm politici care să stimuleze exportul. Dacă în 2008 aveam un deficit de cont curent de 23 de miliarde de euro, anul acesta se pare că ne vom închide pe circa 10 miliarde deficit de cont curent şi este o cifră aproape constantă, a ultimilor trei ani: 9,5 la 10 miliarde - în condiţiile în care anul acesta ne-au crescut importurile, dar au crescut şi exporturile corespunzător menţinerii acestui ecart de 10 miliarde.

Ce înţeleg eu foarte bine? Înţeleg că ţara nu va fi performantă până când nu echilibrăm perfect exporturile, cu importurile; şi, vom fi cu atât mai performanţi, cu cât vom reuşi să avem o balanţă pozitivă. Sigur, este foarte dificil să fixezi politicienilor un astfel de obiectiv pentru că nu înseamnă nici mărire de salariu, nici mărire de pensie, deci nu aduce voturi, când vorbeşti de nevoia de a echilibra balanţa de plăţi a României. Avem obligaţia să privim către acest lucru. Deci eu cred că, dincolo de ce s-a făcut - şi ştiu că de regulă Guvernul nu este unul care să poată fi inclus în vreo formulă de a fi felicitat sau de a i se mulţumi -, dar este clar că trebuie, dincolo de ce s-a făcut - şi ştiu că s-au făcut destule lucruri, dacă privim măcar şi la Codul Muncii şi multe altele - dar dincolo de ce s-a făcut, este clar că anul 2012 trebuie să fie un an, în care Guvernul să gândească la noi măsuri de sprijinire a exportatorilor, nu neapărat numai capitalizarea EximBank-ului, dacă are nevoie, sau a CEC-ului - un alt finanţator onest al economiei româneşti -, dar trebuie să mai desprindem un set de măsuri, atenţie, posibile şi realiste care să ajute exportatorii, că, aşa, când îi vezi la televizor, vin şi spun: „Să reducem CAS-ul!”. Da, dar daţi-mi bani de pensii, că şi aşa este deficit de 3,6 miliarde de euro. Orice ar face-o, oricând. Dar, sunt convins că avem alte tipuri de măsuri, care pot fi un suport pentru exportatori.

Sigur că mă bucură ce se întâmplă, semnele care încep să apară în relaţia cu China. Se pare că începem să avem o creştere mai mare a exporturilor, decât creşterea importurilor din China, dar vreau să ştiţi că este o piaţă la care eu privesc cu multă atenţie, pe care există o deschidere extraordinară şi, probabil, cei interesaţi ştiţi că sunt anumite produse pentru care Guvernul chinez acordă subvenţii ca să fie exportate din România. Este un gest extrem de important al Guvernului chinez, în urma discuţiilor pe care le-am avut şi eu, şi Premierul - eu cu Preşedintele, Premierul cu Primul-ministru - pentru încercarea de echilibrare a balanţei bilaterale pe care o avem cu China. Deci v-aş sugera: priviţi la piaţa Chinei, priviţi la piaţa Turciei şi există disponibilitate să facem tot ce ar trebui făcut, pentru ca firmele noastre să poată exporta în pieţe precum Turcia, China - piaţa arabă e puţin tulbure acum, piaţa africană şi ea -, dar aceste două pieţe ar trebui să fie o prioritate pentru noi, pentru că prea am pus toate ouăle într-un singur coş: exporturile pe Uniunea Europeană. Diversificarea exporturilor noastre este una din soluţiile de echilibrare a balanţei de plăţi externe şi, vă rog să mă credeţi, o consider mai importantă decât deficitul bugetar, balanţa de plăţi externe. Şi va trebui să derulăm politici, în continuare, pentru echilibrarea acestei, pentru a ajunge la echilibru zero şi, pe urmă, să dea Dumnezeu să ajungem şi fără deficit de cont curent, cu un bilanţ pozitiv. Aş mai face câteva observaţii, pentru că eu cred că e un moment bun. E aici Alro Slatina şi este aici domnul Nicolae cu industria de îngrăşăminte şi îmi pare rău că nu e Sidexul aici. Aţi văzut furia declanşată că s-a dat energie la Alro Slatina, un producător, unul din marii exportatori şi consumatori în bandă, care ţine angajaţi circa opt mii de angajaţi. Motivul era s-a dat de la Hidroenergie la Alro Slatina. Vă pot spune că n-a existat o asemenea intervenţie şi probabil domnul director o ştie foarte bine; dar, am auzit azi aceeaşi formulare pe care am văzut-o în raport în 2008. Deci Alro Slatina avea asigurată doar 75% din energie pentru anul 2009, dacă nu mă înşel; pentru că era în 2008, s-a petrecut cadenţa de rapoarte care au ajuns şi la... sau mai devreme, 2007, domnule director, vă aduceţi aminte, undeva aici, 2006 chiar. Deci, veneau rapoarte, care spuneau: Alro Slatina are energie pentru doar 75% din necesarul de energie. Sigur că nişte birocraţi stabileau ei câtă energie dau la Alro Slatina, fără să priceapă că pentru a face producţie la Alro, trebuie să ai contract de import bauxită, cine ştie de unde, că trebuie să contractezi capacităţi de transport pe tot anul, că trebuie să contractezi procesarea, să faci alumină din ea, pentru ca până la urmă să iasă calupul de aluminiu de la Alro Slatina.

În schimb, n-am văzut un atac pe cei care cumpără energie electrică de la Hidro şi doar o plimbă printr-un birou cu un telefon, dar pe industrie a fost un atac formidabil. Astăzi, aud aceeaşi frază, pe care o vedeam scrisă în memoriile din 2007: „Nu avem contractată energia pentru 2012”. Vă rog să mă credeţi că este năucitoare informaţia, la o companie care, acum, ar trebui să aibă contractată cantitatea de bauxită pe care o importă şi să aibă contractate capacităţi de transport ca să poată funcţiona tot anul. Vreau să fiu foarte clar: niciodată, nimeni n-a spus daţi energie la Alro de la Hidro, ci a spus daţi 100% energie. De unde este treaba Ministerului sau treaba altcuiva, dar aşa reuşim să sabotăm un agent economic care produce în favoarea unora care doar plimbă nişte facturi şi un telefon. Iată un alt mod în care putem răspunde nevoilor economiei, dar şi interesului naţional. Dincolo, la domnul Nicolae, alte dezbateri de presă, mai mult sau mai puţin îndreptăţite. Sigur, Guvernul a luat nişte măsuri de scoatere, dintr-un moment de criză, a companiilor producătoare de îngrăşăminte. Şi piaţa îngrăşămintelor, ca şi piaţa aluminiului, ca şi piaţa oţelului sunt dependente de fluctuaţiile de preţ. Va trebui analizat, dacă rezistă în competiţie, pentru că, în România, petrochimia a fost prăbuşită, pur şi simplu, de dumping-ul făcut de Ucraina şi de Federaţia Rusă, care aveau gazele cu 80 de dolari mia de metri cubi, 120, n-a putut sta chimia românească în competiţie, mai ales în competiţia pentru îngrăşăminte. Domnul Nicolae, chair dacă este un scandal public, în momentul de faţă, sunt şeful statului şi nu mă pot preface. Trebuie analizat şi cereţi, la Guvern, să se analizeze capacitatea combinatelor de producţie îngrăşaminte din România de a sta pe piaţă, în actualele condiţii; dacă nu, va trebui să vedem ce putem face. Cum, şi la Alro, cum şi la Sidex se prăbuşeşte preţul oţelului sau al aluminiului, şi stăm de campanii de presă. Dar, n-o să vedeţi că vreunul care i-a energie fără să producă nimic, doar o revinde, n-o să vedeţi că e atacat în presă. De ce? Pentru că ei dau publicitatea. Da? Ei dau publicitatea. Eu nu am venit aici să discutăm de sfârşit de an, să ne dăm mărţişoare, neapărat, dar vreau să punem lucrurile la punct, de pe nişte poziţii care se văd. Deci, am făcut această ieşire în decor, cu Alro şi cu îngrăşămintele, pentru că mi s-au părut extrem de nedrepte campaniile. Extrem de nedrepte. Nu ştiu dacă mai este valabil pentru combinatele de îngrăşăminte. Acum aflu că s-a redus din nou preţul, la ucrainieni, la jumătate, ceea ce iarăşi ne pune în imposibilitatea de a exporta - ceea ce s-a întâmplat şi acum câţiva ani, înainte de resemnarea contractelor Gazprom cu Ucraina; dar dacă s-a întâmplat aşa ceva în Ucraina, va trebui să reacţionăm într-un fel sau altul. Cum, de asemenea, vă asigur că, de aici, o să mai scriu, dacă aveţi un memorium mai scriu o dată, pe el, cum am scris şi data trecută: "Domnule ministru al economiei, vedeţi ce e în interes naţional, cui să-i daţi energie!"

Aş veni, însă, într-o zonă care ţine şi de politic. Deci, închei această parte, mulţumindu-vă pentru eforturile pe care le faceţi şi vreau să ştiţi că orice companie de genul producătorilor în bandă sau cei care au producţia ameninţată de preţuri sau de diverse abordări greşite, poate să facă ce a făcut şi ALRO, ce a făcut şi Lukoil, ce a făcut şi SIDEX-ul, poate să se adreseze cu memorii Preşedintelui. Nu eu iau deciziile să fie rezolvate problemele, dar îi atenţionez pe cei care le pot rezolva, pentru că este şi responsabilitatea mea, şansa de mâine a României, iar exporturile sunt parte din acest pachet al şanselor. Şi obiectivul echilibrării balanţei de cont curent este fundamental, după părerea mea, pentru că acesta este unul din deficitele structurale ale economieri româneşti - importă mai mult decât exportă. Se pare că, de doi-trei ani, făcându-şi efectele investiţiile anterioare, începem să culegem roadele, dar nu e suficient. Este momentul să împingem acest proces în desfăşurare, al creşterii competitivităţii noastre pe piaţa internaţională.

Aş vrea să vă lămuresc puţin ultimul Consiliu, cel care a generat atâtea semne de întrebare, şi v-o spun, în modul cel mai deschis, că nu e nimic nou sub soare. Toate regulile despre care s-a vorbit la Consiliu, de fapt cea mai mare parte, sunt ori în tratatele Uniunii, ori au fost deja adoptate de Parlamentul European, în luna decembrie anul acesta, şi au fost convenite în Consiliu încă de anul trecut sau de anul acesta. Sunt patru noi regulamente care au intrat în vigoare şi o directivă. Marea problemă este, şi chiar m-a surprins puţin, acest şoc al deficitului - deficit structural 0.5 sau deficit bugetar 3% să fie trecute în Constituţie. Le avem într-un tratat constituţional, aprobat cu două treimi. Noi nu am aderat la Uniunea Europeană, fără să fi aderat la criteriile de la Maastricht, Pactul pentru stabilitate şi creştere. Le aveam. Nu e nimic nou sub soare, deci de asta aş vrea să fiţi relaxaţi, că lucrurile sunt normale, deşi cred că mulţi dintre dumneavoastră aţi îneţles acest lucru. Cine nu a înţeles au fost diverşi obişnuiţi ai televiziunilor, din aceştia obişnuiţi să comenteze orice: de la fotbal până la buget, la deficite, la investiţii, la deficit de cont curent. Sunt unii care ştiu tot în ţara asta şi îi avem în fiecare seară la televizor, mai mult sau mai puţin binevoitori, dar în orice caz total neştiutori de multe ori. Deci, România nici nu-şi cedează suveranitatea, nici nu face nimic altceva, decât respectă, prin acordul meu de a adera la acest acord de uniune fiscală, nu face decât să respecte tratatele, pe care România deja le-a semnat, şi să participe la un proces de îmbunătăţire. Sigur că obiectivul nostru major este ţinta euro. De aceea am aderat şi la Euro plus, de aceea am fost extrem de deschişi şi la a adera la acest acord fiscal la nivelul Uniunii Europene, pentru că toată această abordare ne ajută să ajungem în zona euro, iar obiectivul meu este să ajungem acolo şi să fim în situaţia să spunem dacă vrem sau nu. Nu ne grăbim acum să facem o dezbatere. Eu sunt convins că pentru România este bine să intre în euro, dar hai să atingem parametrii unei economii gata să intre în euro şi nu avem decât să discutăm atunci dacă ne place sau nu, pentru că parametrii de intrare în zona euro nu pot face decât bine economiei româneşti: stabilitate, consolidare a economiei şi toate cele. Nici nu vreau să mă credeţi un om nerealist, care exclude posibilitatea ca noi să nu fim gata de intrare în euro în 2015. Deci, nu exclud această posibilitate. Dar, ce-am face, dacă am spune "o amânăm pentru 2020"? N-am mai avea obiective de performanţă. Ori, eu, cred că efortul - şi al Guvernului şi al economiei - trebuie să fie să fim gata de intrare în zona euro, în 2015. Că vom mai sta un an, să ne consolidăm, iar este foarte adevărat şi că poate să se întâmple, dar n-avem de ce să ne abandonm acest obiectiv.

Şi aici am să vă mai spun un lucru pe care l-am văzut, l-am înţeles şi care este fundamental în a fi competitivi - este un alt cuvânt magic, care trebuie să ne intre în mentalitate şi în vocabular - "competitivitatea". Am văzut, văd şi discut cu foarte mulţi şefi de stat, care sunt în zona euro. Această experienţă mă face să vă spun următorul lucru: criteriile de la Maastricht sunt relativ uşor de atins, dar, dacă, în spatele acestor criterii, nu se află o economie competitivă, ţara nu va rezista în interiorul zonei euro. Deci, trebuie să ne îngrijim, în acelaşi timp, de două lucruri: de nivelul de inflaţie, de deficit, de nivelul de îndatorare, de deficitul structural - care fac parte, dacă vreţi, dintr-o descriere a standardelor de macrostabilitate. Dar, ce nu se vede din aceste criterii este nivelul de competitivitate, şi va trebui să ne autoimpunem astfel de criterii, pentru că am văzut. Dacă n-am fi văzut ce s-a întâmplat în criză, am fi putut fi trataţi ca fiind nevinovaţi, neştiutori; dar, am văzut ce s-a întâmplat cu ţări care, la un moment dat, au îndeplinit criteriile de intrare în zona euro, iar economiile lor scârţie din toate încheieturile pentru că nu erau competitive; şi, atunci, aspectul competitivităţii mi se pare vital. Dumneavoastră sunteţi dintre cei competitivi, dar procesul de competitivitate este un proces continuu. E ca şi reformele. Toţi spun: "facem reformă". Şi ce facem? După ce am făcut reforma, ne oprim. Greşit! Reforma este un proces continuu şi ea se mai traduce şi prin continua ajustare, capacitatea continuă de a răspunde nevoilor pieţei. Acesta este motivul pentru care am optat, în acordul cu Fondul, cu Uniunea şi cu Banca, să încercăm introducerea unui management performant, la marile companii de stat. Vreau să ştiţi că nu sunt adeptul privatizării în orce condiţii, şi felicit ANEIR-ul pentru faptul că a stopat privatizarea CEC-ului şi a Eximbank-ului, dar vreau să ştiţi că asta s-a stabilit în CSAT. Nu ştiu, probabil dumneavoastră aţi stabilit-o undeva. CEC-ul şi Romgazul au fost stabilite a nu se privatiza, până nu vedem ce se întâmplă mai departe. Şi, de asemenea, Transelectrica, de acord cu vânzarea de pachete minoritare, dar acum, în criză, am văzut cât este de dificil ca statul să nu mai aibă nicio pârghie. Deci, nu sunt, nu priviţi la mine ca la un om care nu vrea mai multă privatizare. Vreau! Dar sunt nişte domenii strategice, pe care eu cred că orice stat trebuie să le ţină, într-un fel sau altul, în echilibru. Sigur, aici, răspunsul multora este "Da, facem autorităţi de reglementare". Foarte bine! Avem, la nivelul european, Autoritatea de reglementare a sistemului bancar. Da? Şi? Avem o bancă care nu-şi diminuează capitalurile de prin alte părţi? Deci, cred în piaţă, dar am învăţat un lucru esenţial: că,în perioadă de criză trebuie să ai nişte mijloace. Altfel, Guvernul rămâne un simplu plătitor, cu bani, al crizei. Că e plătitor politic nu contează, dar trebuie să împrumute ţara, să ia bani, dacă n-are niciun fel de altă pârghie şi să plătească, urmând ca poporul, pe urmă, să ramburseze ce a împrumutat Guvernul. Deci, sunt câteva lucruri pe care le-am văzut în criză şi am vrut să vi le spun, pentru că sunteţi partea extrem de dinamică a economiei.

Aş mai face câteva menţiuni legate de Uniunea Europeană. Eu nu cred că Uniunea Euroepană poate fi, pe termen lung, dacă se menţine aşa cum este acum, un competitor de primă mărime în lumea globalizată. Uniunii îi trebuie mai multă integrare şi îi trebuiesc politici generale, care s-o facă competitivă şi cu economia Chinei, şi cu economia Indiei, şi cu economia Braziliei şi, în raport cu economia Statelor Unite, dacă o alianţă între Europa - Statele Unite din punct de vedere economic nu va fi posibilă, cândva. Dar am convingerea că, dacă Uniunea Europeană va ajunge la o puternică integrare monetară, fiscală, economică, în general, nu va fi capabilă să facă faţă competiţiei într-o lume globalizată şi, rând pe rând, statele Uniunii Europene vor fi plătitoarele efectelor globalizării. Azi e Grecia, mâine Spania, poimâine Portugalia, răspoimâine România; vine şi rândul Franţei şi al Germaniei. Opinia mea este că Uniunea Euroepană are o singură şansă. O economie integrată puternic, ceea ce înseamnă să convenim şi limite politice, în care Uniunea îşi desfăşoară activitatea în mod unitar şi, numai în felul acesta, UE ar putea să se afle la pupitrul de comandă al procesului economic, într-o tot mai profundă globalizare. Dacă vom rămâne dispersaţi, fără să avem politici economice unitare, care să aibă în vedere creşterea competitivităţii şi rămânerea noastră pe puntea de comandă a procesului de globalizare, vom pierde toţi; e adevărat, pierdem pe rând, dar pierdem toţi.

Şi, în sfârşit, în ceea ce priveşte cum văd eu bugetul anului viitor, vă pot spune că s-a respectat filosofia nefericită, ce-i drept, dar utilă, a bugetului anului 2011 - adică diminuarea costurilor cât mai mult, în ceea ce priveşte funcţionarea statului, şi va continua acest proces de diminuare a costurilor, şi menţinerea sau creşterea resurselor pentru investiţii. Aţi văzut, la fel cum exportatorii noştri sunt primii în Uniunea Europeană, din punct de vedere al procesului de creştere a exporturilor, procentual, la fel, şi Guvernul României este guvernul care a alocat cel mai mare procent din PIB pentru investiţii în 2010, la fel va fi şi în 2011, şi în 2012. Deci, cifrele din 2011, când Eurostatul le va termina de procesat, sunt convins că vor arăta acelaşi lucru. Adică şase şi peste şase procente din PIB alocate investiţiilor.

Aş mai face o ultimă remarcă, cu privire la această zonă a investiţiilor, şi anume anul viitor va fi o creştere puternică a absorbţiei fondurilor, în raport cu ce a fost până acum. Şi acum, pe ultimele zile din an, se salvează anul 2011 pentru că s-au trimis facturile la decontare şi zic eu că vom creşte consistent procentul de absorbţie, dar anul 2012 va fi mult mai bun decât 2011. Nu mai subliniez cauzele. Nu are rost să le mai discutăm, pentru că sunt trecute. Însă, va fi un proces de absorbţie mult mai bun, ceea ce, pe de-o parte va menţine cel puţin, dacă nu va creşte ,forţa de muncă generată de investiţiile susţinute de stat, iar dacă dumneavoastră reuşiţi să vă menţineţi şi să creşteţi şi dumneavoastră puţin, ar fi extraordinar. Ce trebuie să stabilim chiar la începutul anului, şi eu o spun aici, de faţă cu dumneavoastră toţi: ne-ar fi extrem de util dacă v-aţi întâlni, şi la începutul anului cineva ar spune: uitaţi, -dar, atenţie, fără să umblăm la bugetul de stat, reduceri de taxe, dar sunt măsuri care pot ajuta - dacă am primi o listă: uite, cinci lucruri pe care Guvernul ar trebui să le facă în zona reglementării, să defrişeze de birocraţie nu ştiu ce, să ne ajute aici. Şi, de asemenea, cred că trebuie să fim dispuşi să discutăm, mai ales în industria oţelului, a aluminiului şi a îngrăşămintelor care sunt soluţiile pentru a garanta materia primă pentru aceste industrii - pentru că ea ţine de stat. Din păcate, este preponderent energie, că discutăm de oţel, de aluminiu sau de îngrăşăminte. Ce trebuie să facă statul, pentru a se menţine capacităţile de producţie în funcţiune? Pentru că cel mai important lucru, apropo de Roşia Montană - probabil vedeţi dezbaterea - eu cred că cine reuşeşte să menţină locuri de muncă sau să creeze locuri de muncă, acela extrage aur, şi nu cel care extrage aur. Aurul, în ziua de azi, îl reprezintă capacitatea de a crea locuri de muncă sau de a le menţine pe timp de criză, pentru că numai locurile de muncă îţi aduc şi producţie, dar îţi aduc şi venituri la bugetul de stat. Fără locuri de muncă nu ai de unde să ai venituri. Cam asta, în câteva cuvinte.

Eu aş încheia mulţumindu-vă mult! Aş încheia, mulţumindu-vă mult pentru efortul pe care l-aţi făcut în acest an şi în anii trecuţi. Vreau să vă asigur că veţi găsi o poartă deschisă pentru a vă sprijini, atât cât legal şi european o putem face. Şi, cu asta, “Sărbători cu bine” şi un an 2012 mai bun! Vreau să ştiţi un lucru: paradoxal, sunt optimist legat de România anului 2012. Mai optimist decât am fost înainte de începerea anului 2011, pentru că avem nişte resurse pe care încă nu le-am utilizat, cum ar fi banii europeni, şi mai avem resursele de eficienţă din marile regii ale statului. Dacă reuşim să mai optimizăm puţin şi ce vă trebuie dumneavoastră, cred că o să meargă bine. Vă mulţumesc mult şi vă doresc “Sărbători cu bine tuturor!

Departamentul de Comunicare Publică
19 Decembrie 2011
(http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=13480&_PRID=lazi)