Mişcările anti-Băsescu din iarna aceasta de la Piaţa Universităţii au avut, pentru mine, un simbol în cel mai paşnic protestatar din lume.
(http://atitudini.wordpress.com/2012/02/03/woodrea-poteras-si-piata-universitatii/)
(http://marcelladragan.ro/2012/01/20/proteste-bucuresti-19-ianuarie-2012-o-seara-ne-linistita/)
Acest domn slab, înalt, cu barbă... se cocoţa undeva şi agita un steag al României fără să strige nimic. De regulă era ultimul care termina protestul. Ei bine, acest domn, monument al lipsei de agresivitate în toate aceste zile, strigătul mut al Românilor, a părut unor gradaţi un pericol la adresa suspendatului preşedinte. Au tăbărât pe el şi l-au umilit, târât pe jos, agresat într-o încercare debilă de a-l introducere într-o maşină în care acest domn ar fi intrat cu greu şi să fi vrut, nu mai vorbesc despre cazul în care băieţii în albastru vroiau să-l vâre ca pe un sac de cartofi... "cu picioarele înainte". Mă gândesc că reacţia agresivă s-a datorat faptului că acesta avea în mână un corp contondent. Nu nu mă refer la băţul steagului care este dintr-o ţeavă de PVC (care de altfel s-a rupt imediat în urma atacului), ci papuceii de pluş şi o păpuşică de cârpă pe care, la o adică, protestatarul îi putea folosi ca armă.
Puşca şi cureaua lată au arestat cel mai frumos protestatar al României. În România de astăzi este interzis să stai pe stradă şi să fluturi steagul României fără să faci nimic altceva, fără să spui nimic altceva.Un protestatar care se afla în faţa sediului de campanie al Preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, a fost luat pe sus de jandarmi, deoarece protesta fără să aibă acordul Primăriei.
Jandarmii se temeau ca, în momentul în care Traian Băsescu urma să ajungă la sediul său de campanie acesta să nu reacţioneze violent.
Persoana este deja cunoscută de mai toţi, deoarece este unul dintre protestatarii consecvenţi împotriva lui Traian Băsescu. El este prezent în fiecare zi în faţa sediului de campanie al lui Băsescu, futurând un steag al României.
(http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Bucuresti-stiri_din_bucuresti-basescu-protest-incident-jandarmi_0_739726137.html)
(http://www.rtv.net/36600)
72 comments:
Am onoarea sa va salut Bibliotecaru
O actiune disproportionata,prin violenta amplitudinii..impotriva unei lacrimi de pe obrazul democratiei.. Aceasta lacrima trebuie sa se transforme in suvoi pe 29 iulie.SI SE VA FACE..
P.S.
-Nu mai pot intra la SEBI ,imi apare "Blog inchis ".Aseara blogul era functional.. Sunteti la curent ,mi-ar prinde bine o informatie..
Ajunge cu patetismele menite a induce starea de emotie vectoriala, in perioada de campanie electorala.
Mi bine, ati fi relatat si celalalt punct de vedere, cel al domnului Elan (zi si ,,bona"), cu referire la credibilitatea aventurierei cu bijuuri de milioane de euroi și mormane de papuci (manufactured by Mihai Albu) în dotare, (mai puțin) cunoscută sub numele de Mihaela Țiganu.
;)
In fine, scuze...scrieti si cenzurati ce si pe cine doriti.
PS
Pentru cultura dumitate de (ne)specialitate, cuvantul mUE nu exista in vocabularul limbii romane.
Exista, conform, dex, termenul de:
muie, mui s. f. (obs.) 1. gură. 2.........
Mai si cititi, stimate si distinse domn, pentru a echilibra ...scrierea perpetua pe blog. Altfel, veti ajunge sa cenzurati nu numai sugestia, ci, chiar si ceea ce v-ar trece prin cap ca ar putea gandi opinentul, desi nu o gandeste.
;)
;)
..Sa nu va imaginati, fie si o milisecunda, ca, daca v-am laudat punctual, inseamna ca mi-am pierdut discernamantul.
Eu nu beau , stimate domn, decat o bere (0,5 l n.r.) pe saptamana si, eventual, o tarie (50-100 ml)de Pasti si de Craciun.
;)
Chiar daca m-am declarat un adversar lucid al domnului Basescu si cred ca a venit timpul ca acest om sa-si stearga de praf brevetul de marinar, nu pot sa nu remarc penibilul ilustrarii, prin filmulețul de mai sus, pe un blog (prezumat) de elita, a felului in care arata paranoia, atunci cand ia chip umanoid. Absolut penibil, draga domnule Bibliotecar.
cand te comporti si arati ca un aurolac nu te astepta la alt tratament. gunoiu asta statea intins pe strada , daca eram in zona ii dadeam niste picioare peste bot sa se sature de cersit.
:) Biblio,
Individul e jalnic. E plină lumea de din ăştia... Mai ales capitalele, mai ales zonele "bătute" de presă şi jandarmi. Unde zicea că lucrează?
@ vaisamar
"Gunoiul" stătea întins pe stradă după ce fusese târât câteva zeci de metri de către Jandarmi.
Intraţi pe link-ul http://www.rtv.net/36600 şi vedeţi al doilea filmuleţ, cel cu intervenţia brutală. Filmuleţul de mai sus este după intervenţie, pe o străduţă după colţ.
România mea nu are cetăţeni de mâna a doua, doar români egali între ei.
Am vazut la televizor doi (sau trei) tineri aciuati prin Barcelona, aparținători ai unei bande de 50 hoți de buzunare cu cetățenie română.
Tinerii erau plini de entuzism că sunt filmați și declarau nonșalant că se pregătesc să se deplaseze la Londra, pentru a face ...gimnastică. ;)
Sper să nu văd imagini ,,terifiante" cu repespectivii practicanți de meserii liberale, luați pe sus de Scotland Yard, pozând în victime ale...sistemului. În acest caz, voi lua ca țintă nu doar epiderma , ci și organele vitale din zona gâtului. ;)
Dar, se pare că orice este posibil, atata timp, cat fie și un singur om, mai cu tupeu decât marea majoritate, situat la cota zero sau pe stâlp, este îndreptățit să ceară și să... genereze demisia unui Presedinte.
:)
Eu sunt exact ca acest cetăţean, mă identific cu el. Mai mult, el are şi un steag care pentru el înseamnă patria. Suntem oameni liberi şi avem dreptul să pretindem respect de la autorităţile României în calitatea noastră de suverani.
Dacă acolo ar fi fost regele într-o Românie monarhică, cu siguranţă că jandarmii nu l-ar fi luat pe sus. De ce îşi permite jandarmeria să ia pe sus un suveran al României? Nu este acest om cetăţean? Nu este el suveranul acestei ţări? Unde este respectul?
Români egali..să ce ?
Duminica, la biserică, sunt permanent agresat de indivizi care cerșesc agresiv. Dacă le spui că ții banii pe card, se uită la tine chiorâș.
Încerc să le explic că, după pomenire, vor primii ceva...i-am văzut la un colț de stradă, aruncând colăcelul, sau felia de pâine, pe jos.
Da, oamenii trebuie să fie egali în drepturi...dar în egală măsură și în obligații.
Altfel, ne vom trezi că trenul cu care dorim să ne deplasăm între punctul A și punctul B, o ia spre punctul C direct prin lanul de porumb...nemaiavânf continuitate pe șina de cale ferată.
;)
Daca doriti sa va cred că vă identificați cu ,,cetățeanul tur..pardin, suveran", vă sugerez să dați un exemplu concret, recte, să faceți ca el. Luați un steag tricolor, de preferință cu gaură și ocupați un loc în preajma sediului de campanie al domnului Băsescu. Pentru a vă identifica, anunțați-ne pe blog, cu 24 ore înainte. Dați și din mână în semn de salut, pentru colegii de pe blog. ;)
Ei bine, domnule Bibliotecar, a venit timpul să vă exprimați în mod direct antipatiile evidente, nu prin intermediari capturați pe Youtube, ci, prin chiar ,,cetățeanul suveran" care este domnia voastră.
Desigur că este mult mai incomod..dar implementarea democrației nu se poate face fără niscaiva efort, nu-i așa ? Voi spune atunci : Jos pălăria, domnule Bibliotecar.
:)
Acel român nu cerşea, nu făcea nimic împotriva legii... doar flutura un steag, fără să strige nimic, fără să se manifeste violent, vără să fie obscen sau să aducă nici un fel de deranj linişti publice de orice fel, nu a blocat strada, nu a lovit cu steagul pe nimeni. Ce lege te opreşte să stai pe un trotuar şi să fluturi un steag? Dacă nu a încălcat nici o lege, ce treabă are jandarmeria cu el? Sediul de campanie al domnului Băsescu avea regim de unitate militară sau ambasadă încât să nu poţi sta pe trotuar...
*liniştii
nu stiu cum e in corcitura aia de capitala in care traiesti , dar aici de mai bine de 10 ani numai avem aurolaci , boschetari si cersetori. mai apar din cand in cand dar sunt ridicati rapid de politie =))
si apropo avem si panouri pe strada care atentioneaza soferii sa nu dea bani la cersetori =))
Culmea penibilului este ca apar la mitigurile USL cu steaguri si portavoce ca de e saracie mare dar bani de echipamente avem =)))
a si daca fluturatul steagurilor este patriotism de unde imi pot cumpara si eu un steag ca nu am vazut nici un magazin cu asa ceva =))
..Daca nu aveti dvs curaj, poate ca-l năimiți pe mercenarul..DEMNEURA.
Dar ATENȚIE ! Este al naibii de scump.
:))
http://www.youtube.com/watch?v=9yYih5ZweMM&feature=player_embedded&hd=1#t=4m02s
ca tot esti egal cu patriotii
"Mentine-ti gandurile pozitive pentru ca gandurile tale se transforma în cuvintele tale. Mentine-ti cuvintele pozitive pentru ca ele se transforma in actiunile tale. Mentine-ti actiunile pozitive pentru ca actiunile se transforma în deprinderile tale. Mentine-ti deprinderile pozitive pentru ca ele se transforma in valorile tale. Mentine-ti valorile pozitive pentru ca valorile se transforma în destinul tău."(Mahatma Gandhi). Cine suntem noi sa judecam timpurile si viata altuia? Sunt si oameni care nu au rezistat schimbarilor sociale, au devenit neajutorati, unii sunt chiar bolnavi. Sunt cazuri si cazuri, raportandu-i la propria conceptie si starea societatii nu stiu daca am dreptul sa-i judec. Acolo unde nu inteleg, pur si simplu trec mai departe. Societatea, viata functioneaza conform principiului yin-yang in care, ce este bun/bine coexista cu rau. Unde este granita?
Zev,
Ati luato rasna, ce se intampla?
Dumneata crezi o milisecunda ca Traian Basescu va fi angajat in functie de comandant ?
Sau chiar credeti ca el sincer s-a gandit sa-si stearga brevetul ?
Comandantul de nava Traian Basescu era un comasndant destul ft. bun pentru aceea perioada , in care toti subalternii stateau in limba,tremurau de frica ca Basescu personal le poate ridica avizul prin simpla nota informativa obligatorie data de comandanti la escala din portul de inregistrare.
Acum sunt sindicate puternice si orice plangere a unui marinar mai mult sau mai putin intemeiata conduce la retinerea navei de catre cunoscutul ITF in orice colt al lumii.
Adevarul este ca dl. Traian ar avea prieteni puternici in care el insusi a investit dar care nu ar putea sa-i ofere vre-un post din mai multe considerente, unul ar fi "sanchi sefule , dadeam eu in matale", celalalt ar fi ca mental Traian nu mai poate face navigatie,asa cum am spus el era un comandant bun in alta era in alt secol!
Si apoi Traian stpaneste o flota si in mod sigur daca s-ar retrage din politica in mod sigur il puteti vedrea ca sef al actionariatului firmei GSP de exemplu!
Poate va intrebati cine si ce este GSPeul, va spun eu este firma romaneasca de care presedintele relata in confruntarea cu Geoana, firma care tocmai terminase contra sumei de 1/2 miliard usd un gazoduct rusesc in Marea Neagra!
Vasile
Domnule Vasile, m-am exprimat metaforic.
A facu-o insusi domnul Presedinte...nu a spus domnia s-a, în repetate rânduri, că ,,pleacă pe mare" ?
:)
Vasile
Chiar nu vă cred când spuneti...
,,orice plangere a unui marinar mai mult sau mai putin intemeiata conduce la retinerea navei de catre cunoscutul ITF in orice colt al lumii."
Pai daca se doveste ca o astfel de aberatie este una reală, nu mai urc pe o nava, in veci si-n pururi.
;)
Probabil ca acel feribot a naufragiat exact din cauza democratiei prost intelese. O nava este si TREBUIE sa fie o unitate militara. Ati auzit vreun soldat neinstruit că se trezește comentând, fără repercursiuni, ordinul comandantului ? Bulăul il paste daca face asta.
;))
Nu vă luați chiar după tot ce spune domnul Bibliotecar. Și domnia sa se exprimă, deseori, metaforic.
:)
vaidetine vaisamar
luptator mic si flecar
zamislit dintro minciuna
minţiţi pe la orice tribuna
individ legat de sursa
prins in propria sa cursa
spoitor portocaliu
inalbit aflat in doliu
cap mic si frunte ingusta
sef de clan in roi lacusta
a ras tot din Romania
a sters zambet si mandria
agatat ca paraşută
a inceput sa se impută
si miroase a pescador
Cu Traian vechi comandor!
Cu seful de consomol
transpus in spion gol
la furat din nou pe strata
lupta revolutionara
intinati mortii strabuni
dar si morti de acum
mortii de la revoluţie
pentru inca-o loviluţie !
Dara-ar Dumnezeu sa dea
Sincer, DRACU SA VA IA!
Zev,
Pai ar trebui sa ma credeti !
In primul rand vorbiti cu un expert in aceasta materie.
Daca la plecarea unei nave din Romania de exemplu un marinar face o plangere la reprezentantul ITFului ca nu si+a primit drepturile salariale, desi marinarul este o lepra care a adus prejudicii navei respective , plangerea este preluata de ITF nava nu mai pleaca cel putin printro retinere de 24 de ore care se obtine contra unui inscris - cerere de retinere si plata a 400 de euro.
Chiar si dumneata dintro anume firma poti alege o anume nava din port inventezi o speta,platesti 400 de euro si retii o nava, oripilant dar adevarat!
Bineinteles ca riscati ca in timp armatorul sa -si angajeze avocati si sa va oblige la plata daunelor...dar accidentul l-ati provocat...cine poate crede ca actionind in justitie un marinar pentru o asemenea fapta va putea si recupera paguba?
Aveti idee ce inseamna , sau ce prejudiciu se naste daca nava nu pleaca in escala, aveti idee cam care sunt pierxderile unui tank petrolier in 24 de ore_
Dumneata probabil intrebi ,bine bine dar nu se poate face dovada ca familia marinarului a primit drepturile salariale?
Se poate face dovada dar nu imediat.Plata/ platile in peste 90% dintre cazuri se face in mod organizat dupa ce armatorul-managerul primeste de la nava prin posta MGA Masters General account, in care comandantul a facut calculatiile salariale a dedus chelltuielile , cashurile,tigarile si bauturile consumate iar marinarul semneaza de confirmare foaia salariala!
Marinarul respectiv intra bineinteles pe o lista neagra ,multi marinari romani sunt pe asemenea liste negre ,dar una peste alta nu ei sunt singurii nu ei sunt troublemakerii cei mai mari din lume!
PS.
Eu cind scriu ceva nu si dezinformez,ba din contra informez!
Vasile
La urma urmei, care este șpilul comentariului dvs ?
Si in armata română, se respectă dreptul oricărui angajat de a reclama neplata salariului/soldei.
Asta nu are nici o legătură cu obligația subalternului de a executa, fără crâcnire, ordinele superiorilor.
Asta e marea problemă a noastră, a românilor..nu putem fi PRO sau CONTRA, fără patimă și, uneori, ură.
Buna seara ,BIBLIOTECARU
-De dimineata am postat un mesaj AICI care NU A APARUT .In esenta ,va rugam sa-mi spuneti ce se intampla cu prietenul meu EUSEBIU si blogul sau..Ulterior mi-am cam dat seama..Va rog sa-mi spuneti daca sunt binevenit in curtea domniei voastra ,sub angajamentul respectarii regulilor interne
Cu simpatie...Freddye
Stimate domn Bibliotecaru,
citind postarea dvs,frecandu-ma la ochi,mai-mai sa cred ca a revenit guvernul Boc sau MRU la Victoria...Daca va referiti la ce fel de stat politienesc a devenit Romania,cred ca vizati guvernul Ponta si ministrul de interne Rus.Acum astia raspund de actiunile jandarmeriei,nu Basescu.
Despre subtila trimitere la demonstratiile anti Basescu din iarna si pericolul pe care l-ar reprezenta respectivul protestatar pentru "suspendat",sugerand cumva ca este o victima a opozitiei fatise fata de Basescu,eu zic ca cei care le-ar putea interpreta drept propaganda USL in favoarea demiterii,se inseala.
Stimate domn Bibliotecaru,
citind postarea dvs,frecandu-ma la ochi,mai-mai sa cred ca a revenit guvernul Boc sau MRU la Victoria...Daca va referiti la ce fel de stat politienesc a devenit Romania,cred ca vizati guvernul Ponta si ministrul de interne Rus.Acum astia raspund de actiunile jandarmeriei,nu Basescu.
Despre subtila trimitere la demonstratiile anti Basescu din iarna si pericolul pe care l-ar reprezenta respectivul protestatar pentru "suspendat",sugerand cumva ca este o victima a opozitiei fatise fata de Basescu,eu zic ca cei care le-ar putea interpreta drept propaganda USL in favoarea demiterii,se inseala.
ma simt flatat de oda adusa identitatii mele virtuale , chiar daca ea nu a fost data pe spate =))
@ pierre
Eu nu am spus statul PDL sau statul USL... eu am spus stat poliţienesc. Aici nu este vorba despre un ordin venit de la ministrul de intern, aici este vorba despre modul în care aceşti jandarmi au fost instruiţi să acţioneze.
@ Freddye
Eu nu şterg decât mesajele care folosesc cuvinte triviale. În acel caz nu este vorba că nu apare... apare şi apoi este şters. Chiar atunci, rămâne mesajul şi se spune că a fost şter.
@ Freddye
Mesajele care intră singure în moderare (habar nu am de ce) le scot atunci când verific moderarea, adică o dată pe zi.
@ Hellas
Din păcate nu mai gândim toţi aceiaşi filosofie... foarte mulţi au o filosofie a interesului, a banului...
@ vaisamar
http://www.sidro.ro/?gclid=CKvH7oLKprECFUZd3wodDTYAsg
http://www.fabricadesteaguri.eu/ro/#drapele_tarile_lumii
http://www.steag.ro/produse.php?id=1
BOMBA CARE VA ARUNCA DIN RAFTURI CARTILE
BIBLIOTECARULUI
Alexander Kondyakov, consilierul lui Putin și al lui Voronin, implicat în suspendarea lui Băsescu?
UN DOCUMENT CIA DESPRE LOVITURA DE STAT RUSEASCA IN ROMANIA .....
„Rusia nu a întrerupt niciodata o politică de presiune și control a României”.
Robert Horvath
In acest moment, singurele entități care (mai)susțin ca avem de-a a face cu o lovitură de stat, sunt Traian Basescu si....Robert Horvath. ;)
Eu îi înțeleg pe stimabilii americani și pe cei din PPE...primii se tem că vor pierde o parte din influență în zona ,,plăcii turnante" de la granița NATO numită România, iar ultimii, se tem că vor ajunge...la periferia Europei în urma unor ,,lovituri de stat" multiple exercitate, prin vot democratic, de către cetățenii statelor membre UE. ;)
V-am mai spus, șansele ca cititorii acestui blog să fie influențați, în sens manipulativ, de energiile unor foști sau actuali securiști, care țin morțiș să fie băgați în seamă, sunt extrem de aproape de zero absolut.
Decizia mea de a vota la referendum nu are nici o legătură cu prezumtivele ,,sforării" ale serviciului secret X , sau Y.
Oricum, vă admir, sincer, pentru imaginația debordantă.
VĂ doresc succesuri, stimabile. Într-o altă viață.
;)
Aseara am ramas efectiv perplex.
Stiam ca pedelistii sunt disperați, neputincioși, aroganți și disprețuitori de popor.
Dar, nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte că acestor clone râncede le va trece prin mintea puțină, ideea stranie de a contesta la CC DREPTUL MEU DE VOTA DUPĂ ORELE 21 (!)
Culmea, aceeași indivizi jalnici se dădeau de ceasul morții pentru a ne convinge pe noi, prin intermediul unor cancelarii străine, că în România are loc o ...lovitură de stat.
Chiar cu riscul aruncării în aer a imaginii României.
Ce malversațiuni au de ascuns aceste jigodii, de comit, aparent cu inconștiență, asemenea erori impardonabile ce încalcă grav suveranitatea României și dreptul legitim și fundamental al poporului româm la exercitarea prerogativelor sale democratice ?
Sper să aflăm cât mai repede posibil.
;)
Merită, această adunătură de nemernici, votul românilor, în următorii 20 de ani ?
Răspunsul meu este că trebuie să ne căutăm o altă opoziție...o opoziție capabilă să respecte regulile democratice ale statului de drept. De fapt, să-și respecte, pur și simplu, cetățenii.
Tare asta cu defăimarea! Cum istoria se repetă, n'aşa, mai rămâne constituirea "lotului Băsescu" după ce grupul persoanelor vizate de lista bolşevicilor va fi surprins (copy/paste)lângă Tămădău încercând să fugă la capitalişti folosind o singură parapantă... Pardon de vorbă mare, huooo!!!
Zev,
Spilul este ca un prost profesionist, un ins care aduce pagube armatorului, poate reclama un contract de munca aducind pagube imense armatorului.
De aici si lejeritatea noilor marinari care nu mai sunt inhibati de un comandant dur ,bezmetic,betiv sau mai stiu eu cum...
Eu credeam , speram ...ca citind fraza "..tremurau de frica ca Basescu personal le poate ridica avizul prin simpla nota informativa obligatorie data de comandanti la escala din portul de inregistrare" va va cade fisa si veti prinde spilul...dar probabil nu mai aveti la dumneavoastra telefonul cu fise!
Popularitatea de buni comandanti era perceputa diferit de cunoscatori...cei "prieteni" cu Elena Ceausescu care aduceau petrol tarii pentru industriapetrochimica a savantei,ex Basescu "cu protectie totala , cei prieteni cu securitatea, care
asigurau o anume protectie selectiva a echipajului, cei prieteni cu politia care faceau contrabanda en gros sub umbrela politiei, cei prieteni cu Nicu Ceausescu ex.cel mai tanar comandant din flota F.Scaletchi,
domni ai flotei romanesti,Ghe. Balaban, Plesoianu, adevarate somitati in stiinta maritima , arhitectura navala ,transporturi comerciale maritime, poligloti, vorbitori a cinci sase limbi ,traducatori in limbile respective.. o tempora,ce comandati mari aveam si ce mici presedinte a iesit!
@ ZeV
Nu s-a atacat la CCR dreptul de a vota după o anumită oră ci faptul că această regulă a venit prea târziu.
@ Acum cateva minute am rasfoiit ECONOMiIST.
5 articole despre. Romaniia.
Editorialul principal. PUCI ROMANIA
Robert HORVATH
Eu nu mai cumpar ziare de vreo 5 ani....dar am constatat că nu fac bine.
Ieri m-a pus nevasta să șerg niscaiva geamuri. Am încercat cu cârpa și cu Rivex, dar, tot au rămas dâre.
Așa că, după ce răsfoiți , pe față, pe dos și pe kant presa de KKO din vestul sălbatic, poate îmi expediați o colecție veche barem de vreo câteva kilograme la o căsuță poștală pe care am să v-o indic, eventual, pe blogul dvs.
:)
..E supărat, cumva, domnule George Soros, că i se îngustează marja de manevră în România ?
Ataete...se mai trezește și lumea a treia la realitate.
Bunăoară, își amintește că are o istorie, pe care, America ar plăti-o în aurul de Fort Knox dacă cineva ar putea să i-o ,,fabrice" în mod legitim.
Din păcate pentru ei, milioanele de morți din rândurile indienilor Sioux și/sau migratorii fără voie trans-africani dezrădăcinați și transportați peste ocean precum vitele, s-ar răsuci în morminte.
;)
Poare ia aminte si domnul....stein de la ambasada marelui licurici.
;)
Biblio
..Niciodată nu este orea târziu ca cetățenii să fie respectați.
Bunăoară, nu am auzit nici un politician contestând la CC sau la papa de la Roma, cozile interminabile la care românii, sunt, uneori, nevoiți, să stea, cu soarele sau razele lunii în cap.
Doar jurnaliștii mai fac asta un subiect de scandal, dand vina tot pe...gradul redus de educație al romanilor.
Intelegeti acum de ce boicotez presa, evident, in mod selectiv ?
erata
..prea tarziu
..mai fac din asta
Presdintele suspendat al Romaniei , face apel ca toti romanii cu drept de vot sa mearga la vot.
Pedelisti de frunte, dimpotriva, sugereaza cetatenilor sa nu mearga la vot.
Intrucat cele doua propozitii de mai sus nu pot fi simultan TRUE, este evident că cineva, in mod evident logic , minte.
Cine o fi acela ??...Manastire intr-un picior (de lut). Ghici ciupercă ce-i.
:))
..Pot fi doar simultan TRU.
nimrod
Inteleg ca viteza luminii este limitata de domnul Einstein. ;)
Totusi, chiar si pana la domnia voastra, informatiile ar trebui sa ajumga in timp real.
Bunaoar, informatia emisă de Consiliul National de Etica.
;)
Vasile
Am inteles unde bati dumneata, dar sincer, nu cred ca Traian Basescu a fost , pe toata linia, un elev prost, un marinar prost, un comandant prost, un primar prost și un ..Prsedinte prost.
Pe Traian Basescu l-a ales un popor format din oameni care au mers la vot si pe timpul lui Ion Iliescu si în perioada lui Constantinescu și il vor vota, probabil, și pe ..Crin Antonescu, desigur, cu ceva improspaturi de generatii.
Desi, ultimul din lista, nu se prea poate lauda cu vreo meserie sau cariera intr-un domeniu sau altul.
Asta inseamna ca toti cei susnumiti au si defecte, dar si calitati/atuuri.
De aceea va spun mereu domnule Vasile...mai piano cu extremele si cautati calea de mijloc. Desi, sunt constient ca este cel mai greu lucru din lume.
;)
"Presdintele suspendat al Romaniei , face apel ca toti romanii cu drept de vot sa mearga la vot.
Pedelisti de frunte, dimpotriva, sugereaza cetatenilor sa nu mearga la vot.
Intrucat cele doua propozitii de mai sus nu pot fi simultan TRUE, este evident că cineva, in mod evident logic , minte.
Cine o fi acela ??...Manastire intr-un picior (de lut). Ghici ciupercă ce-i.
:)) "
De ce nu pot fi simultan adevarate?
Robert Horvath
Sunt curios cum ai interpretat editorialele din Economist, cand vorbeau despre armele de distrugere masiva ale lui Sadam...Ci si multii fraieri din America, manipulati de cei care au interesul s'o faca, ai fost de acord ca America sa atace Irakul si esti de acord ca sa ti se umble in izmene prin aeroporturi, in lupta de combatere a terorismului....
@ZeV,
Nu dau doi bani pe informatiile provenite dintr-o singura sursa, in cazul de fata USL. :)
Katrina
DA
eu merg la vot in 2014 =))
presedintele suspendat si nedemis ca sa numai aud parasute ca se intreaba de ce are protectie si telefoane speciale nu isi poate permite sa opreasca oamenii sa voteze, dar consilierii dansului au exprimat clar opinia=))
dupa alegerile din 2009 si 2012 uslasii variaza intre 4 si 5 milioane deci cvorum din parti chiar daca sindicatul celor ce isi etaleaza curul in piete ar putea aduce vreo 400-500 mii de voturi plimbandu-se cu autobuzul
abia astept sa va strambele si ciutacii anuntand prezente astronomice la urne doar doar poate poate=))
Sunt curios,cum va RECEPTIONA ACEASTA PALMA,NU LACRIMA PE OBRAZUL ROMANIEI,SI ANUME,VERDICTUL COMISIEI DE ETICA A UNIVERSITATII BUCURESTI,DE AMICUL BIBLIOTECARU,SI evident si cei citi-va rataciti,care isi fac veacul p'acilea,mai nou intariti cu un alt berbec uselist-FREDDY?????????
Pt ca acum in joc nu mai este VICTOR PONTA,un oarecare,amarastean,despre care am tot spus-ESTE O CREATIE ARTIFICIALA,A LABORATOARELOR COMUNISTE.
Acum in joc este soarta a sute de mii de tineri romani-LICENTIATI SI TITRATI DE UNIVERSITATILE DIN ROMANIA,IMPLICATE NU DE MULT INTR-UN ALT SCANDAL ,CARE TINEA DE ,FABRICA DE DIPLOME,TOT IN MANDATUL ACESTEI IMBECILE-ECATERINA ANDRONESCU.
Vreau sa vad,un minimum de decenta si de patriotism,de respect pt semeni din partea ta-BIBLIOTECARU-vreau sa vad,daca mai esti un cetatean roman,pe OBRAZUL CARUIA,O LACRMIMA POATE IZVORII DIN OCHII TAI DE USELIST MIOP,BA AS SPUNE ORB.
Este ,in sfirsit as spune,testul pe care daca il ratezi,TE VA TRMITE DEFINITIV IN GHENA DE GUNOI ,care aduna gunoiele produse de acest neam.
Vreau sa vad ca indraznesti,la fel ca VICTOR PONTA,sa pui la indoiala verdictul unor academicieni,care nu sunt inregimentati politic,si care auy spus clar-VICTOR PONTA ESTE UN HOT.
Nu incerca tertipuri ieftine,si sa umbli cu dume-AICI NU MAI ESTE LOC DE INTORS-UNIVERSITATEA BUCURESTI PRIN VOCEA PROFESORILOR SAI DE SPECIALITATE AU SPUS FARA ECHIVOC-VICTOR PONTA ESTE UN PLAGIATOR.
Asa ca repet si astept,SA VAD CIT DE JOS,ORI DACA ESTI TOTUSI ROMAN..........ai ajuns
Nu nincercati atacuri la persoana,asadar nu incercati sa manipulati si sa schimbati subiectul,atacindu-ma pe mine,nu tine-VREAU SA VAD DACA ATI VERTICALITATE ORI SUNTETI NISTE PUPINCURISTI SI APLAUDACI DE DUZINA...............
maxim istoric la euro se comfirma plagiatul =))
P/S.-iata cum acest PINNOCHIO AL POLITICII ROMANESTI CREAT DE ADRIAN NASTASE,UN FEL DE GEPPETO al PSD, ESTE UCIS,SI DEZMEMBRAT BUCATA CU BUCATA, NU DE VRE-UN POLITICIAN ORI PARTID,CI DE terfelitul invatamint romanesc,CARE INTR-UN ACCES DE ORGOLIU SI DEMNITATE SPUNE STOP HOTIEI-MOARTE HOTILOR SI FACATURILOR DIN VIATA PUBLICA SI ACASA CU VOI,UITAREA SA SE ASTERNA PESTE NUMELE VOSTRU.
RUSINEEEEEEEEEEEEEEE,RUSINEEEEEEEEE-NU MAI ESTE NICI UN DUBIU-PSD ESTE PARTIDUL HOTILOR:
ION ILIESCU CRIMINAL
ADRIAN NASTASE-INFRACTOR
MIRCEA GEOANA-PROSTANAC
VICTOR PONTA ,HOT,PLAGIATOR SI MINCINOS PINA IN MADUVA OASELOR
Astia au fost instalati pe post de sefi de trib,pt a conduce tribul hotilor,astazi cunoscut sub numele de psd........
nimrod
Foarte corect si de bun simt ce spuneti dvs. Subscriu, dpdv principial, la acest punct de vedere
;)
http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=roR3sSunqpo
Kain
Traian Basescu are o calitate suprema, care i-a conferit atributul de ,,locomotiva" pentru PDL. NU SE TEME. Nici macar sa spuna ca demisioneaza in 5 minute, duoa care sa revina fara nici o remuscare. ;)
Din pacate, a crezut si crede inca, virgula, ca este de neinlocuit.
Este dramatic faptul ca si pedelistii cred asta. Iar cand te temi, nu prea poti minti, chiar dac vrei. ;)
De aceea am afirmat ca cele doua propozitii nu pot fi logice simultan.
Zapa
Universitatea Bucuresti, in general si facultatea de Drept, in particular, au o mare problema.
Ma astept ca toate tezele de doctorat acreditate de aceste institutii , cel putin din 1990 incoace, precum si indrumatorii/referentii de specialitate, sa treaca printr-un filtru extrem de sever, oricat de mult ar dura. Pana atunci, daca ar depinde de mine, as suspenda sine die dreptul acestei universitati de a mai coordona si valida doctorate.
..Oricum, spre deosebire de vaisamar, un cetatean liber al Romaniei, pe care il respect in aceasta calitate, eu personal voi vota pe 29 iulie 2012. Atentie....desi am facut parte din nucleul dur al Presedintelui , reales in 2009.
Si ca mine, sunt destul de multi altii care pot contribui la cresterea probabilistica a cvorumului.
;)
Ze.v.-NU TREBUIE SUSPENDAT DREPTUL FACULTATII DE DREPT DIN CADRUL UNIVERSITATII BUC.
Pt ca,cei care se ocupau ,DE VIITORUL TINERILOR INFRACTORI CARE URMAU SA ACTIVEZE IN PSD,nu mai sunt fizi,acolo.
Dl antonie iorgovan,nu mai este printre noi.
Dl ADRIAN NASTASE,si-a gasit in sfirsit linistea,dar mai ales locul si prietenii-ESTE IN PUSCARIE
Ca atare,cei care organizau,si patronau aceste plagiate,pt repet inca o data ,REZERVA DE INFRACTORI PESEDISTI-NU MAI EXISTA.
Si cea mai buna dovada este tocmai acest verdict al facultatii de drept,care nu a ezitat sa spuna,DA AM GRESIT,NOI FACULTATEA,DAR NE REPARAM GRESALA IL REPUDIEM PE HOT SI PLAGIATOR ,ASADAR ELIMINAM RAUL SI SUSPICIUNEA DE LA RADACINA,si-i spunem MINISTRULUI INVATAMINTULUI,O ALTA INFRACTOARE PESEDISTA SI IN ACELASI TIMP O ALTA FIGURA TRISTA A INVATAMINTULUI ROMANESC,CA NU ARE ALTA SOLUTIE ,CORECTA IN AFARA CELEI CARE SPUNE CA;
VICTOR PONTA ESTE UN UZURPATOR UN HOT DE BUNURI INTELECTUALE.
Chiar daca KATY ANDRONESCU ESTE SUBALTERNA LUI VICTOR PONTA SPER CA SI O SERVITOARE SA AIBE IN TOATA VIATA EI DE TIRITOARE UN MOMENT DE DEMNITATE SI SA-I RETRAGA LUI PONTA DOCTORATUL,PT CA ASA SPUNE LEGEA ,EA ESTE ULTIMA CARE SEMNEAZA CEREREA DE RETRAGERE A DOCTORATULUI.
@ ZeV
Da, înscrierea la Universitate mi se pare chiar de prost gust.
Oamenii aceştia nu au auzit de internet? Scanezi, trimiţi email şi, după ce eşti admis, depui în decurs de un an dosarul...
@ ZeV
Einstein nu a limitat viteza la viteza luminii în vid, ci posibilitatea de a observa un fenomen pe un obiect care se îndepărtează cu o viteză mai mare decât a luminii în vid.
@ FRANK ZAPA[KING]
De ce trebuie să reacţionez eu într-un mare fel. Unii zic că ar fi plagiat, unii zic că nu ar fi plagiat... după cum bate vântul. De ce m-ar interesat pe mine asta? E treaba comisiilor, e treaba domnului Ponta... D'aia nu aveam eu fular la gât?
@ FRANK ZAPA[KING]
Aveţi grijă cu Pinocchio... că era porecla domnului Băsescu... :D
@zev : drum bun pe 29, cu toate ca dupa evenimentele din Bulgaria e c-am periculos sa te dai cu autobuzu =))
A fost mediocru nu prost la avansat serviciile,angajamentul dat si originea sanatoasa. Nea Mitica ,tatal distrugatorului desi politruc de profesie era un om de treaba! Copii insa se mai arunca si in neam!
A fost un individ bun si capabil al vremurilor ceausiste, cum a fost dupa se vede din administrarea flotei si a tarii!
De exemplu pentru perioada parcurgerii Institutului de Marina a fost cel mai bun sef al arestului
Daca nu ma credeti pe mine incercari pe blogu lui Marcus tot un comandant de nava mai mic cu un an cas Traian.
Eu nu bat nicaieri pot pune un pariu pe orice suma doresti dumneata de mare ca Traian nu poate face fata in calitate de comandany pe nici o nava comerciala , poate pe un distrugator acolo sunt sigur!
Dar si la dumneata la fel ca si la demdeura sau dArtagnan, nimrod ..si multi multi prea multi altii nu poate exista iubire fara adoratie.
!
vaisamar
Avand in vedere ca avem servicii bine organizate si la superlativ conduse, cu sefi de neinlocuit, eu personal, nu ma tem de atentate teroriste.
Cred ce cei care at trebui sa se teama, sunt plimbacii de campanie cu autocarele pe la mitingurile de campanie, care, dupa cum se vede. si-au pastrat tupeul si aroganta nealterate dupa data de 10 iunie.
Am pregatit pentru ei un kilogram de cuie si un portbagaj de rosii stricate si oua clocite, daca, bineinteles vor (dez)onora Iasul cu circariile lor TRU-iste.
Pana la urma, ,,nuca de cocos", o vor primi decisiv in moalele capului, spre finalul anului.
;)
Bey glumetule,CE ESTI TU ZE.V.-bey daca esti barbat,si nu esti,DE CE NU TI-AI AGATAT O PANCARTA IN GIT SI ACOLO PRINTRE SUSTINATORII lui TRAIAN BASESCU ,sa-ti demonstrezi superioritatea propiilor idei,SA LE EXPLICI CUM STA TREABA CU statul social,cu PENSIILE NESIMTITE,CU HOTIILE PESEDEILOR,CUM ADRIAN NASTASE A FOST VICTIMA UNUI PROCES POLITIC,SI CUM VICTOR PONTA ESTE UN DOCTORAND MAGNA CUM LAUDE????????????
Bey postac de doi bani,vierme care isi duce viata in cel mai urit mirositor rahat,la fel ca Biblio,DOVEDESTI CA N-AI PIC DE CARACTER SI CA LASITATE ESTE NUMELE TAU.
ACOLO LA FIRUL IERBII,intre oameni,dovedeste ca ESTI CU ADEVARAT UN SUSTINATOR AL U.S.L.
Post a Comment