Ascultaţi mai întâi de la momentul 11:50. În special fiţi atenţi la "Teama politicienilor că nu mai sunt invulnerabili la justiţie" (12:50). În acest moment un singur politician este invulnerabil la justiţie, anume preşedintele României care, cu o colaborare nefirească a CCR, a primit acea imunitate totală care acoperă şi zona penală. Apoi 13:20, domnul Băsescu spune... "Pentru mine nu este important acest lucru (pragul electoral)... sunt lucruri... Obiectivul meu este să obţin mai multe voturi NU pentru nedestituirea președintelui decât cu DA. Eu nu sunt un om care să se ascundă sub un prag."
Ce uşor este să spui aşa ceva... nu este important pragul...
Ce face însă astăzi domnul Băsescu? Impacientat că lucrurile nu merg prea repede, deşi premierul Ponta a asigurat că acest referendum va cuprinde condiţia de validare a unei participări de 50%+1 din listele electorale, ce face domnul Băsescu?
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, le-a scris, vineri, preşedintelui interimar, premierului şi şefilor celor două Camere ale Parlamentului, cerându-le să clarifice "imediat" regulile după care se va desfăşura refrendumul din 29 iulie.Recunosc că m-a cuprins râsul gândind că aceştia, dat fiind că preşedintele este cam simplu cetăţean, fără prerogative... ar putea trimite răspunsul spre domnul Băsescu, conform legii, după 29 de zile, adică după referendum.
Una peste alta, eu simt miros de frică din partea preşedintelui, o frică ce se transformă în groază.
27 comments:
intamplator am dat pe latrina si ce sa vezi : stramba vorbea de acelasi lucru ;-)
Lumea mă citeşte... :D
Biblio,
Eu, până la urmă tot nu înţeleg ce-aveţi cu omu' ăsta, nu doar dumneavoastră ci, aşa cum se vede cu ochiul liber, o consistentă parte a bărbaţilor (sic!) din România.
Şi pe mine m-a înfuriat Traian Băsescu de vreo două ori, atunci când a promulgat complet aiurea legea cu salariile din învăţământ dar mai ales atunci când şi-a dat cu părerea despre Regele Mihai I. Totuşi, deşi sunt un tip extrem de ranchiunos nu-l ţin minte ca pe cineva care să-mi fi făcut vreun rău direct. Să fie,deci, pe lângă frustrarea provocată de condiţia de bugetar sau asistat social şi altceva mai intim? Ceva invidie? Şi de ce la aşa de mulţi?
Să nu mă luaţi cu blondele, serviciile, libertăţile şi cu abuzul de putere.Ştiţi că la mine e degeaba, mai ales în zilele astea de campanie.
:)
Si pe amicul nomrod la infuriat de citeva ori Traian !!!!!!!!
Asa-i in dragoste Nimrod ,partenerul te mai excita
daca inca il mai iubesti!
Biblio problema evidenta si esentiala este campania anti-vot ,baza strategiei lui Traian.
Sa fie frica sau un act anticonstitutional atunci cind presedintele insusi prin mijloace de manevra si manipulare de dezinformare disipeaza interesul alegatorului?
Traian Basescu miroase a frica dintr-un motiv foarte simplu - simplu, dar nu evident chiar pentru toata lumea!
Mai exact, începand cu aceasta "criza politica" liderii din România nu vor mai putea sa-si faca de cap!
"Temele pentru acasa" primite de Victor Ponta (adica, lista cu cerintele lui Barroso, comisiile parlamentare UE care vin in inspectie in România pe 18 si 19 iulie, "urechelile" primite chiar din partea liderilor socialisti europeni...) echivaleaza cu un precedent pe care cred ca nici nu l-au visat vreunul dintre fondatorii UE :).
UE are ocazia, de acum, sa intervina legitim in "ciorba" interna a statelor membre si cand este vorba de chestiuni care tin de suveranitate (ca doar si aceste chestiuni afecteaza relatiile cu UE, nu?)
Si, pana la urma, un supra-control extern este binevenit in situatia in care cetatenii nu mai pot asigura controlul alesilor lor. Zic.
@ Sper sa le fie frica la toti. Primul pe lista este motanul cangrenat al pseudo democratiei romanesti.
Nu de alfel este nevoie de lovele de furat.
5-6 milioane de dolari se vor reimparti din nou de cei de la putere, Reciclarea hotiei trebuie continuata.
VOICULESCU IN CENTRUL ATENTIE INTERNATIONALE !
FELIX COLEG CU NASTASE !
Din informatiile mele in toate discutiile a avute la Bruxeles de Poanta
a aparut numele lui Dan Voiculescu. Liderii Europeni au cerut ca procesul
mogulului sa se incheie cu trimiterea acestuia la Rahova cu fular sau fara.
Bineinteles dupa un proces legal.
Voiculescu a inceput sa-si faca bagajele.
Exista doua variante.
Daca Basescu se intoarce Basescu al va ajuta
In cazul in care pucistii tineri ai bunicutei rosii raman ,vor incerca sa demonstreze
ca justitia va functia si sa se tina de cuvant ca democratia pucista fubctioneaza.
Este prima data si sper ultima in care sper ca Basescu are dreptate.
TRAIAN BĂSESCU:
"am înţeles că vine rândul dlui Voiculescu"
@ Robert Horvath
V-am indicat o resursă de documentare, anume:
http://www.merriam-webster.com/dictionary/master
Credem că-mi traduceţi şi mie, în calitate de cetăţean american, ce înseamnă... "a person holding an academic degree higher than a bachelor's but lower than a doctor's"
Eu la domnul Băsescu mă aştept să nu prea înţeleagă decât engleza de navigaţie, dar domnia voastră, ca cetăţean american, ar trebui să ştiţi ce reprezintă aceste cuvinte...
Ne puteţi împărtăşi şi nouă traducerea?
Paul said...
Traian Basescu miroase a frica dintr-un motiv foarte simplu - simplu, dar nu evident chiar pentru toata lumea!
Mai exact, începand cu aceasta "criza politica" liderii din România nu vor mai putea sa-si faca de cap!
Corect si la obiect.
Spre disperarea bibliotecaristilor independenta nationala buna numai la furat si ilegalitati trebuieste curmata.
@ Paul
Eu aş spune că lucrurile stau exact invers, dinspre ei spre noi... Pentru că aceste doamnei şi aceşti domni, chiar şi Rusia, care nu e europeană, şi-au permis să dea sfaturi imperative care încalcă suveranitatea României. În numele democraţiei ei încearcă să limiteze manifestarea Parlamentului şi a referendumului, cele mai înalte trepte de manifestări ale democraţiei şi, implicit, ale suveranităţii naţionale? S-a exprimat România într-un fel că Putin e la cel de al treilea mandat călcând în picioare Constituţia Rusiei? Ne-am exprimat noi despre aberaţiile instituţionale ale ţărilor UE? Nicidecum. Ei atunci de ce nu ne respectă şi ei statutul nostru de ţară suverană şi independentă?
Îmi aduc aminte de o replică celebră... "De ce sa fugă, Scămosule? Încet nu puteau să meargă?" O replică asemănătoare ar fi dat Moromete şi de această dată, lovitura de stat o dă parlamentul pentru că suspendă un preşedinte, un Guvern că dă OUG-uri?
În astfel de moment se vede de fapt cât de puţin pregătită este pătura noastră politică. Nu este pregătită pentru că lupta politică contorsionează principiile după care România funcţionează, nu este pregătită pentru că politicienii români se lasă copleşiţi de politicieni occidentali.
@ Vasile,
Da, dar domnul Băsescu a clipit, a apucat să spună pe TVR 1 că nu merge pe tehnica pragului, nu are cum să o dea "la întors" cerând electoratului care i-a mai rămas să nu iasă la vot.
@ bibliotecaru
Sunteti specializat in apararea unor cauze pierdute
Sunt convins ca engleza dumneavoastra este superioara.....net superioara, Ca si nipona de altfel
Am trei cetatenii . Cea americana si japoneza le tin numai ca sa nu fiu arestat de serviciile romanest,cum sugerati dumneavoastra,
Nu stiu unde bateti.......
Probabil vreti sa ma atrageti int-o cursa ...ca apoi sa ma umiliti ca de obicei,
Specialitatea mea este si va ramane artele vizuale si femeile cu buze primtoare.
Fundul sus si piciare lungi.
Cand vorbiti de limbi nu va bazati doar pe mine.
Aveti pe blog multi profesionisti .
Basescu se va reintoarca ca tot romanul la casuta
lui. La Cotroceni. Deocamdata este este acoperit de imunitate. Tratatul de extradare catre scaunul electric sau catra o inchisoare franceza nu pot intra in vigoare.
Vreo doi ani.
@ nimrod
A existat un moment în care am început să-l dispreţuiesc pe omul Traian Băsescu, apoi mi-a fost ruşine că am un asemenea om în fruntea ţării mele. Poate că aş fi putut ierta omul dacă şi-ar fi dat cumva demisia... dar el nu, pune interesul său personal,mărunt şi meschin mai presus decât ţara şi poporul.
Domnul Băsescu nu a spus nici un fel de cuvânt despre un fost militar de carieră care şi-a dat foc în faţa palatului Cotroceni ca protest, cerând demisia preşedintelui.
Mi s-a părut inuman, să fi în spatele unui gard, să-ţi raporteze SPP-ul că cineva a vrut să-şi de foc pentru că nu te mai vrea de preşedinte şi s-a săturat de umilinţele la care statul l-a supus... şi să nu faci nici cel mai mic gest. Inuman.
Mai mult chiar, dacă e să ne luăm şi după Codul Penal...
Capitolul I
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII, INTEGRITĂŢII CORPORALE ŞI SĂNĂTĂŢII
Secţiunea I
Omuciderea
Art. 179
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Când fapta prevăzută în alineatul precedent s-a săvârşit faţă de un minor sau faţă de o persoană care nu era în stare să-şi dea seama de fapta sa, ori nu putea fi stăpână pe actele sale, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-179-cpen)
A făcut cineva o statistică cam câţi oameni a condus domnul Băsescu la sinucidere?
@ Robert Horvath
Vând am terminat eu facultatea nu exista acest examen de master, exista numai doctoratul. Între examenul de diplomă (licenţă) şi doctorat erau nişte entităţi numite cursuri post-universitare. Aceste cursuri post-universitare, de specializare, erau de fapt considerate master, fie că erau o lună, un an sau doi.
Ceva mai târziu masterul a devenit un fel de etapă în drumul spre doctorat.
Foarte mulţi oameni au probabil trecute în CV aceste cursuri post-universitare drept master, nu e deci nici un mister. În momentul când însă ajungi să le conteşti astfel, cum a făcut domnul Băsescu... este evident o sămânţă de scandal.
@ Bibliotecarilor
Gata puciul a esuat !
Nu va mai agitati degeaba !
Lupii tineri leninisti au fost deocamdata linistiti.
Lu-i Basescu a-i e frica numai de terminarea mandatului si de un cineast din New York ...un orasel cu iesire la mare.
@
Ce tot ma ametesti la cap..........
Ponta nu are nici liceul terminat.......
Un curs de vara Oxford,daca platesti taxa de inscriere
.... poate fi urmat si de Vasile.
La sfarsitul cursurilor ti se da o hartie pe care o pui pe perete
sau te stergi cu ea la fund.
Optional.
PUCIUL BUNICUTELOR ROSII COMSOMOLISTE A ESUAT !
@ De la vecini.....
Am auzit ca Zev se plimba singur in odaie cu
mainile ridicate si vorbeste de singur
o limba slava..... probabil rusa. Limba lui Lenin, Stalin.
Iliescu etc. Are lacrimi de consomolist in ochi, special cel de stanga.....
desi e foarte puriu.
INTRAREA LUI NEA IANCU IN BIBLIOTECA.....PARTIDEI NATIONALE !
Varianta pentru postarea lui Binliotecaru.
Da . Tovarasi.
Europa necivilizata si nedemocratica s-a amestecat
in treburile noatre interne incalcand suveranitatea,....
statului nostru de tip mafiot .
Citez un bibliotecar patriot si chiar mai mult, fara sa schimb o virgula. Gradina lui dumnezeu e larga si plinade bibliotecari demni de pana lui Caragiale
O CARTE PIERDUTA SAU ALTE SCRIERI ....
"Eu aş spune că lucrurile stau exact invers, dinspre ei spre noi... Pentru că aceste doamnei şi aceşti domni, chiar şi Rusia, care nu e europeană, şi-au permis să dea sfaturi imperative care încalcă suveranitatea României. În numele democraţiei ei încearcă să limiteze manifestarea Parlamentului şi a referendumului, cele mai înalte trepte de manifestări ale democraţiei şi, implicit, ale suveranităţii naţionale?
În astfel de moment se vede de fapt cât de puţin pregătită este pătura noastră politică. Nu este pregătită pentru că lupta politică contorsionează principiile după care România funcţionează, nu este pregătită pentru că politicienii români se lasă copleşiţi de politicieni occidentali.
.....
apropo tu bani de domeniu si gazduire nu ai ? =)))
@ Robert Horvath
Не все знают японский!
@ vaisamar
Nu.
http://wwwzoepetre.blogspot.ro/2012/07/comisia-europeana-pentru-democratieprin.html
Despre cum ar trebui sa fie organizat acest referendum. Se pare ca raspunsul corect se produce in functie de cine intreaba. Peste tot ar fi bine ca referendumul sa nu aiba cvorum. Cand guvernul Romaniei elimina cvorumul ... sariti, atentat, puci, rahat ...
Dimensiunea documentară este cu mult prea complicată ca să înţeleg ce a vrut doamna Petre să spună acolo...
Ceva simplu: comisia de la venetia zice ca nu e bine cu cvorum la referendum asa cum ne cere europa ca sa nu ne mai considere pucisti
@ ADRIAN
Credeţi că ei ştiu ce spune comisia de la Veneţia? Important este ce spune doamna Macovei... :D
Da dar CCR tocmai s-a plans comisiei cu pricina ca i s-au luat jucariile si nu mai poate sa-si dea cu parerea si pe ce nu-i fierbe oala. Cum e sa te plangi unora si sa le ceri sustinerea cand, pe de alta parte, tu emiti decizii radical impotriva recomandarilor acelui corp caruia te plangi ca nu se tine cont de tine !???
Îi suspectaţi de logică? Eu nu.
Post a Comment