Politici filtrate de raţiune: Ministerului Public, Bilanţ pe anul 2008

DISCURSUL
preşedintelui României, Traian Băsescu,
la şedinţa de bilanţ a activităţii Ministerului Public pe anul 2008
(04 martie 2009)
În primul rând, bine v-am regăsit. Ne-am întâlnit şi anul trecut, ne întâlnim şi acum. Şi cu lucruri mai bune şi cu lucruri mai rele, dar aş face o observaţie rezultată din parcurgerea raportului. Este evident că faţă de anul trecut există un uşor progres la acţiunii procurorilor şi, chiar dacă el nu corespunde aşteptărilor populaţiei, care ar vrea să se facă mai repede dreptate, în mod indiscutabil cred că putem aprecia că lucrurile au o direcţie bună. Va trebui să creştem viteza în atingerea dezideratelor pe care vi le propuneţi, dar pe care le aşteaptă şi populaţia de la dumneavoastră.

(sursa: Galeria Foto - Autor Sorin Lupsa / Administraţia prezidenţială)

Aş începe cu un lucru extrem de important, care ţine de raportul Comsiei Europene din luna iulie, şi fac o observaţie pe care am făcut-o şi în CSM, vreau să o auziţi şi dumneavoastră, chiar dacă nu este plăcută. Mi se pare extrem de greu de explicat de ce un corp profesional cu o densitate atât de mare cu oameni cu studii superioare şi oameni care au ca primă imagine legea şi aplicarea legii, este primul lucru la care te gândeşti când vorbeşti de un procuror sau judecător, nu reuşesc să scoată ţara din această dificultate. Vreau să ştiţi, şi v-o spun cu toată deschiderea, în cazul în care nu reuşim să rezolvăm până la raportul din iulie principalele observaţii, acele patru benchmark-uri, România riscă să primească restricţii de utilizare a fondurilor. S-a mai întâmplat unui stat membru acest lucru, încă de anul trecut, şi aş vrea să aveţi în vedere acest lucru. Depinde de fiecare dintre dumnevoastră şi de toţi la un loc. Sigur, nu numai procurorii au sarcini legate de atingerea unui standard minimal al unei justiţii europene, sunt şi judecătorii şi guvernul şi parlamentul, dar v-aş ruga să aveţi în vedere că ceea ce depinde de dumneavoastră trebuie făcut.

Lupta împotriva corupţiei, fie că este vorba de corupţia la nivel înalt, corupţia la nivel local trebuie să fie obiective în atenţia dumneavoastră. Şi aici ne trebuie celeritate, acurateţe şi profesionalism în mod deosebit, pentru că a tot evita confruntarea unor posibili infractori cu legea pe chestiuni de procedură este inadmisibil, iar densitatea acestor incidente este relativ mare, cel puţin aşa cum ea este proiectată public.

Aş mai face o observaţie legată de preluare dosarelor, aşa cum a arătat şi doamna procuror general, aşa cum am văzut şi în raport, există două tipuri de abordare: parchete de pe lângă curţi de apel care preiau dosare de la structuri inferioare şi parchete de pe lângă curţi de apel care nu se implică. Această invitaţie, şi v-o spun ca om care prin Constituţie participă la CSM, deci nu ca un om care conduce sistemul, ci ca un om care este parte a celor ce se dezbat în CSM, alternativa la refuzul unor parchete de pe lângă curţi de apel de a contribui la degrevarea colegilor de la parchete inferioare nu va fi decât să o creăm ca obligativitate prin lege. Deci, rugămintea mea la dumneavoastră ar fi să înţelegeţi că trebuie generalizată practica preluării dosarelor de la structurile inferioare, până când reuşim să aliniem oarecum sistemul şi să îl echilibrăm. Diferenţa de la 64 de dosare sau 21 de dosare pe an la peste 1.000 de dosare în fişetul unui procuror de pe lângă o judecătorie sau un tribunal este mult prea mare şi cred că efortul trebuie distribuit pe structură. Este un apel către dumneavoastră, către şefii Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel să privească cu bunăvoinţă către această solicitare a Parchetului General, a CSM-lui, dar, dacă vreţi, şi a mea.

O problemă pe care aş dori să o menţionez este un lucru pe care îl ştim toţi, faptul că lucraţi sub presiune publică, sub presiune mediatică în mod deosebit. Ştiu care este starea de inconfort pe care v-o crează acest lucru, vedeţi de foarte multe ori ziarişti supradotaţi care judecă ei la televizor, nu mai aşteaptă procurorul sau judecătorul, ei ştiu, se creează o întreagă atmosferă legată de un caz sau altul, care omului de rând îi par cazuri simple de rezolvat. Eu ştiu că în intimitatea unor decizii ale procurorilor sau ale judecătorilor sunt chestiuni mult mai delicate decât ceea ce ni se pare că vedem la televizor. Însă îndemnul meu la dumneavoastră este să rezistaţi acestui tip de presiune, pentru că face parte din atmosfera în care acţionăm în democraţie. Fie că suntem politicieni, că suntem procurori, că suntem medici, că suntem orice am fi acţionăm sub control public. Şi va trebui să ne obişnuim să ne facem treaba, chiar sub acest control public, uneori, aşa cum spuneam, exagerat. Dar va trebui să ne obişnuim să nu simţim ca o presiune psihică presiunea publică. Ea este normală în democraţie, mai ales în ceea ce priveşte serviciile publice, care, trebuie să recunoaştem, nu au calitatea pe care românii ar aştepta-o. Şi când vorbesc de serviciul public nu mă refer strict la justiţie şi la sănătate, şi la educaţie şi la orice alt domeniu.

Aş observa un lucru care de data asta este o întrebare şi ea se materializează, dacă vreţi, chiar într-o nedumerire, care va trebui rezolvată de sistem. Şi procurorul şi judecătorul au sau lucrează cu aceeaşi lege, de aceea mi se pare de foarte multe ori anormală soluţia confruntării procuror-judecător când este vorba de propunerea de arestare. Sunt prea multe refuzuri legate de propunerea procurorului de arestare preventivă şi asta nu v-o spun decât ca om care vede şi el ce se întâmplă în astfel de cazuri. Probabil că va trebui la nivelul CSM-lui găsită o formulă ca judecătorii şi procurorii să îşi apropie punctele de vedere legate de arestarea preventivă, pentru că aceste discrepanţe de abordări nu creează decât imaginea distorsionată a Justiţiei. Uneori procurorii par a fi hotărâţi să lupte cu traficantul de droguri, iar judecătorul pare cel care îi pune în libertate. Sau cu cei care comit violenţe în spaţiul public, aici probabil că la nivel CSM va trebui construit un mod de abordare unitară, pentru că oamenii de prea puţine ori înţeleg că a nu-l aresta nu înseamnă că este nevinovat. A nu îl aresta preventiv nu înseamnă că procurorul nu a avut dreptate când a declanşat acţiunea penală. Dar de foarte multe ori chiar şi avocaţii, dacă aţi observat, ies în declaraţii publice, spun: clientul meu este nevinovat, nu l-a arestat judecătorul. Ceea ce ştim toţi este un truc mediatic, pentru a crea presiuni exacte asupra procurorului. Cred că din acest punct de vedere, şi sunt şi reprezentanţi ai CSM-ului aici, trebuie găsită o oarecare corelare între aspiraţia procurorului de a-l izola pe cel pe care îl presupune a fi infractor sau din motive de pericol public cu violenţă sau pentru a nu distorsiona elemente esenţiale ale probelor ce urmează a fi aduse în dosar. Deci, va trebui o discuţie, care să apropie punctele de vedere ale judecătorului cu ale procurorului, pentru că indiscutabil şi unul şi altul lucrează cu acelaşi Cod Penal, cu acelaşi Cod de Procedură Penală. Iar aceste refuzuri creează extrem de multă suspiciune asupra sistemului, refuzurile la arestare.

Sigur, dacă vreţi o părere personală, repet o părere personală, care nu este indicaţie pentru Justiţie, Domne fereşte, dar tot ca un inginer care priveşte la dumneavoastră, la magistraţi, sigur că mi se pare inadmisibil să laşi în libertate o reţea de traficanţi de droguri. Sigur că mi se pare inadmisibil să laşi în libertate un om care este presupus a fi violator sau un om care este presupus a fi un om violent. Dar probabil că, de la această percepţie simplă a mea, este totuşi şi o parte a realităţii juridice, care trebuie oarecum colerată, pentru a nu mai fi această atât de mare diferenţă între abordarea procurorului şi abordarea judecătorului. Aş mai observa că una din problemele Justiţiei, şi nu este un reproş la adresa dumneavoastră, este că marele dosare nu se finalizează după ce ajung în instanţă şi se epuizează cu trecerea timpului, prin proceduri care vă sunt deja cunoscute şi care fac inutil efortul procurorului. Sunt mari dosare transmise de parchete în instanţă şi ele stau, şi stau, şi stau, şi probabil vor ajunge la prescripţie sau, dacă acesta este jocul prescripţiei, mi se pare că este un joc incorect faţă de sistemul de justiţie în primul rând şi faţă de populaţie în acelaşi timp şi în egală măsură.

În faţa dumneavoastră ar trebui să lămuresc un lucru, să nu credeţi că preşedintele României nu realizează gravitatea unor fapte. Aţi observat probabil că în 2005, 2006, 2007, 2008 am graţiat foarte mulţi bătrâni implicaţi în dispute legate de pământ la ei acasă sau femei cu foarte mulţi copii, femei care evitau prezenţa la penitenciar în urma unei condamnări definitive şi irevocabile prin naşteri succesive. Vreau să vă fie foarte clar că înţeleg foarte bine gravitatea nerespectării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Iar acele condamnări la 7 luni, la 9 luni, la 6 luni, la 11 luni, ba pentru că a mutat ţăruşul, ba pentru că a furat un sac cu cartofi, le consider corecte. Nu este... Prin graţiere nu am făcut un act prin care să fiu împotriva deciziei Justiţiei, cu atât mai mult cu cât cele mai multe dintre graţieri le pe care eu le-am făcut erau legate pur şi simplu de oameni în care recidivau. Recidivau în neacceptarea punerii în aplicare a hotărârii definitive şi irevocabile prin executor judecătoresc. Deci, înţeleg foarte bine gravitatea nerespectării unei hotărâri judecătoreşti. În acelaşi timp însă vă rog pe dumneavoastră să observaţi diferenţa şi eficienţa aplicării Justiţiei în cazul unor oameni fără resurse, care pe bună dreptate sunt condamnaţi, şi cum se aplică unor oameni bine poziţionaţi social şi economic. Şi aici venim la acele dosare uitate de Dumnezeu în instanţe cu câte 20, 30 de termene, până când se îndeplinesc toate condiţiile, cu întoarcerea dosarului la Parchete ş.a.m.d.

Deci, dau perfectă dreptate justiţiei în condamnările pe care le face pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, dar atenţionez asupra blocajului care există în justiţie, chiar justificat de excepţionali avocaţi, la dosarele mari. Nu poate fi justificată numai pe seama prestaţiei avocaţilor nejudecarea dosarelor importante. Şi vreau să fiu foarte bine înţeles, nu mă gândesc că trebuie să primească o soluţie sau alta, un astfel de dosar mare. Ci să primească o soluţie. Indiferent care este, dosarul mare care implică oameni importanţi sau sume foarte mari trebuie să primească o soluţie. A apărut parcă o teamă de a judeca astfel de dosare, ceea ce este inadmisibil. Şi trebuie să vă spun că o remarc, nu-mi dau seama cât de profund este fenomenul, dar remarc faptul că procurorii duc astfel de dosare până în instanţă. Deci nu este neapărat un reproş adresat dumneavoastră, pentru că dosare foarte mari au ajuns în instanţă. Dar important ar fi să se dea o soluţie în instanţă, să nu mai fie tergiversate la nesfârşit. Pentru că acesta este un alt element care creează neîncredere în justiţie. Aş încheia spunându-vă autorizat, în numele românilor, că românii aşteaptă de la dumneavoastră pe de o parte să fie protejaţi, iar pe de altă parte în mod profund îşi doresc dreptate. Sunteţi parte a sistemului care poate să le dea sentimentul şi convingerea că în România se poate face dreptate. Aş încheia mulţumindu-vă pentru munca grea pe care o faceţi, pentru că nu este uşoară munca de procuror, asigurându-vă de tot respectul meu pentru munca pe care o faceţi. Şi rugându-vă să încercaţi echilibrarea minimală a sistemului din punct de vedere al dosarelor de la parchetele de pe lângă tribunale şi judecătorii.
Vă mulţumesc mult şi vă doresc mult succes în 2009. Vă mulţumesc.

Departamentul de Comunicare Publică
04 Martie 2009

Discursul susţinut de primul-ministru Emil Boc la bilanţul de activitate al Ministerului Public

Doamna procuror general,
Doamnelor şi domnilor,

Chiar dacă precedentul nu este izvor de drept penal în România îl voi utiliza pentru că colegul nostru de la prezidiu l-a folosit şi voi vorbi de aici, de la prezidiu.
Vreau în primul rând să vă mulţumesc pentru invitaţia adresată.
În al doilea rând vreau să vă mulţumesc pentru efortul pe care îl faceţi în vederea consolidării autorităţii statului în România. Cunosc rigorile muncii dumneavoastră, ştiu constrângerile pe care le aveţi şi cu atât mai mult apreciez efortul şi munca pe care o desfăşuraţi.
În al treilea rând referirile mele ar fi strict legate de cadrul constituţional în care dumneavoastră vă desfăşuraţi activitatea. Şi aş face referire la câteva elemente.
Potrivit Constituţiei procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii şi imparţialităţii. Sunt lucruri pe care le-am discutat foarte mult în România şi am reuşit progrese însemnate. Este vorba de caracterul independent şi imparţial al anchetelor judiciare. Este bine că rapoartele de ţară au confirmat faptul că atât ministerul Public, cât şi DNA-ul au consacrat caracterul imparţial al acestor anchete judiciare.
Acest efort trebuie menţinut nu pentru că ne-o cere Uniunea Europeană, ci pentru că românii au nevoie de să vadă în Justiţie acel factor de echilibru, că sintagma constituţională " Nimeni nu este mai presus de lege" nu este doar o formă scrisă în Constituţie, ci este o realitate pe care o regăsim în viaţa de zi cu zi.
Nu avem în România două justiţii - una pentru oamenii de rând şi una pentru demnitari! De aceea, acest efort al consolidării caracterului independent şi imparţial al anchetelor judiciare, fiind un bun câştigat, el trebuie să meargă mai departe.
S-a vorbit aici de încrederea în Justiţie şi în actul de justiţie, fiecare cu componenta pe care o are, Parchetul, instanţe judecătoreşti. Eu am încredere în sistemul judiciar din România. Am încredere în munca profesioniştilor din sistemul judiciar. Această încredere însă se câştigă în fiecare zi, prin ceea ce face fiecare componentă al sistemului, dar şi prin capacitatea sistemului de a elimina acele persoane care nu corespund statutului de magistrat.
Salut măsurile luate de Consiliul Superior al Magistraturii în acest sens, măsuri care vin să consolideze munca miilor de judecători şi procurori, procurori şi judecători corecţi şi care trebuie să fie apreciaţi pentru ceea ce fac. Iar o greşeală, o incompetenţă, un abuz al unuia sau altuia, individual, nu trebuie să se răsfrângă asupra întregului corp al magistraţilor din România.
În al doilea rând m-aş referi la celeritatea actului de Justiţie. Am văzut şi în raport că există progrese în acest domeniu. Rămâne însă un lucru care trebuie să fie bine analizat şi în perioada viitoare. Vor intra în dezbatere parlamentară Codurile - Codul civil, de procedură civilă, dar mai ales, din perspectiva noastră de astăzi, Codul penal şi Codul de procedură penală.
Aceste coduri aduc îmbunătăţiri substanţiale pe linia celerităţii actului de Justiţie. Nici acelea însă nu vor fi suficiente. Dacă ne gândim la faptul că, poate, celebrul proces al secolului, procesul de la Nurnberg a durat 10 luni, ne uităm în România şi observăm că există încă foarte multe procese care durează cu mult peste acest termen de 10 luni de zile, fără ca el să fie considerat un termen rezonabil, în sensul constituţional sau al Curţii Europene a Drepturilor Omului. Am dat doar un exemplu.
În această celeritate a actului de Justiţie, este ceea ce deranjează printre altele cetăţenii, în raportul cu actul de Justiţie din fiecare zi, din perspectiva dumneavoastră, aveţi contribuţia şi sarcina ca acele anchete judiciare care încep să nu rămână în fişetele procurorilor din diverse structuri teritoriale.
Indiferent de calitatea persoanei care se află sub anchetă judiciară, dosarul trebuie să meargă mai departe prin proceduri. Nu vă spun un lucru nou. Toată lumea doreşte de la Justiţie - aşa cum s-a afirmat şi aici - soluţii bazate pe lege, nu în favoarea sau în defavoarea unei persoane. Ele trebuie să fie întotdeauna fundamentate pe Lege. În acel moment nimeni nu poate să facă observaţii, chiar dacă, evident, una dintre părţi va fi nemulţumită.
Am văzut şi numărul de restituiri de dosare de la instanţele de judecată. Este un lucru asupra căruia eu cred că trebuie reflectat. Şi ministerul Public sunt convins că ştie ce trebuie făcut, pentru a elimina aceste restituiri de dosare de la instanţele de judecată.
Am discutat despre excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul va susţine în Parlament o modificare legislativă prin care excepţia de neconstituţionalitate să nu mai suspende procesul judiciar, astfel încât şi pe această cale să contribuim la celeritatea actului de Justiţie. Sper ca, în această sesiune parlamentară, actul normativ să fie aprobat. Şi cu toate formele judiciare şi să parcurgă toate căile Comisiei şi Plenului.
Am salutat şi punctul de vedere al Curţii Constituţionale care a fost de acord să susţinem o asemenea modificare. Se încadrează, evident, în litera Constituţiei. Textul Constituţiei nu vorbeşte de suspendarea procesului judiciar odată cu invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. Avem garanţiile şi căile procesuale de a putea proteja interesul justiţiabilului, în cazul în care excepţia va fi acceptată de către Curtea Constituţională. Nu putem să lăsăm la infinit ca această cale legală şi constituţională să fie utilizată, uneori, ca mijloc abuziv de tergiversare a proceselor şi a anchetelor judiciare.
În al treilea rând, m-aş referi la ceea ce spune iarăşi textul Constituţiei : Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Prezumţia de nevinovăţie este un lucru bun câştigat de democraţia românească şi nimeni nu poate fi considerat vinovat până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. În România, prezumţia de nevinovăţie a fost serios afectată, poate din cauza mediatizării excesive, uneori, a unor cazuri. Poate datorită unor dificultăţi de gestionare a cazurilor judiciare.
În România, cred că trebuie să păstrăm un echilibru între prezumţia de nevinovăţie, consacrată de textul constituţional, şi între un alt drept constituţional - dreptul la informare a opiniei publice. Acest echilibru stă de foarte multe ori în mâna dumneavoastră, în mâna judecătorilor şi, evident, în mâna mass-mediei. Un echilibru raţional între prezumţia de nevinovăţie, care trebuie respectată, între dreptul la informare a opiniei publice şi caracterul public al dezbaterilor judiciare după faza de urmărire penală, caracterul fazei de instanţă, şi trebuie ca acest echilibru să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
A fost discuţia cu privire la arestări versus punere în libertate de către judecători. Eu cred că şi aici soluţia trebuie să fie una fundamentată şi bazată pe lege. Rămân la convingerea că regula generală a desfăşurării procesului judiciar este starea de liberate a celui trimis în judecată. Şi excepţia o reprezintă privarea de libertate. Dar, aici trebuie să existe fermitate, după părerea mea, în aplicarea măsurilor arestării preventive, cu privire la acele cazuri în care se justifică cu adevărat. Iar aici, parteneriatul legal între judecător şi procuror trebuie să existe, pentru că acele cazuri, într-adevăr, unde prin pericolul social al faptei, prin " calităţile " infractorului, în acele cazuri, arestarea preventivă se impune pentru siguranţa publică sau pentru celelalte motive prevăzute în Codul de procedură penală.
Dar, nu în orice situaţie regula desfăşurării procesului judiciar trebuie să fie arestarea preventivă a persoanei supuse desfăşurării judecăţii. De aceea, excesele trebuie eliminate şi păstrată legalitatea, adică respectarea ei în acele cazuri în care cu adevărat se impune regula arestării preventive în desfăşurarea procesului judiciar.
Ultimul lucru la care m-aş referi - este ceea ce şi domnul ministru al Justiţiei a spus, şi preşedintele României, - efortul pe care Statul Român îl face în vederea ridicării monitorizării pe Justiţie.
Un raport bun, în luna iulie, creează premisele pentru ridicarea monitorizării pe Justiţie până la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor. Vreau să fiu bine înţeles. Aceste cerinţe ale Uniunii Europene nu trebuie să fie respectate pentru că neapărat vin de la Uniunea Europeană. Ele sunt în interesul României şi ale românilor.
Şi românii au nevoie de celeritatea actului de Justiţie.
Românii au nevoie în continuare de caracter independent şi imparţial al anchetelor judiciare.
Românii au nevoie să vadă că lupta împotriva corupţiei nu este doar o vorbă declarată, ci este o realitate consfinţită.
Şi aici, pe componentele pe care dumneavoastră le aveţi - mica şi marea corupţie - eforturile pe care le-aţi făcut trebuie să continue, pentru că, repet, nu sunt în interesul Uniunii Europene, ci sunt în interesul României, în primul rând. Şi de a avea un sistem judiciar modernizat, şi de a nu pierde fonduri europene, este adevărat. Iar dacă mica corupţie este cea care enervează cetăţeanul, marea corupţie este cea care îl sărăceşte. Iar activitatea dumneavoastră, - şi vreau să vă asigur de toată susţinerea instituţională a Guvernului României - trebuie să meargă până la capăt indiferent de calitatea persoanelor care sunt supuse anchetelor judiciare, pentru că numai în acest fel putem consolida autoritatea Statului în România, putem consolida încrederea cetăţeanului în Justiţie, când cu adevărat principiul " Nimeni nu este mai presus de lege " se aplică indiferent despre cine este vorba.
În încheiere, vă mulţumesc încă o dată pentru invitaţia adresată. Vă asigur de sprijinul instituţional şi legal al Guvernului României. Vă doresc succes în munca pe care o desfăşuraţi, pentru consolidarea statutului de drept şi autorităţii Statutului din România.
Vă mulţumesc.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 04.03.2009

Vezi galeria