COMUNICAT DE PRESĂ
(1 martie 2009)
REF: Declaraţia de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat duminică, 1 martie a.c., la reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene, de la Bruxelles.Vă prezentăm integral declaraţia şefului statului susţinută la finalul acestei reuniuni:
„Bună ziua! A fost o sesiune informală a Consiliului European. Sesiunea a fost precedată de o întâlnire a Grupului de la Visegrád, care a invitat şi alte state, statele baltice, plus România şi Bulgaria.
Din punct de vedere al primei reuniuni, reuniune la care au participat nouă state, poziţia României a fost exprimată foarte clar: nu considerăm oportune asemenea formate. Aceasta a fost şi motivaţia pentru care am participat. Considerăm că în interiorul Uniunii Europene toate statele sunt state cu drepturi egale, aşa cum, de altfel, s-a subliniat şi în plenul Consiliului European şi astfel de reuniuni nu sunt caracteristice neapărat principalului elementul al Uniunii Europene, care înseamnă solidaritate. De aceea, noi, în cadrul acelei întâlniri premergătoare, nu am făcut decât să exprimăm acest punct de vedere, punctele de vedere care reflectau poziţiile României cu privire la criza economică, subiectul principal al dezbaterilor de astăzi fiind exprimat în cadrul Consiliului.
În discuţiile de astăzi, din Consiliul European, principala problemă ridicată de noi a fost legată de comportamentul sistemului bancar din România, pe care l-am declarat, aşa cum este, a fi un sistem bancar solid, dar care are în continuare nevoie să fie finanţat de băncile mamă. Deci, esenţial pentru evoluţiile viitoare ale economiei româneşti este ca băncile din România să continue să fie finanţate de băncile mamă, să menţină liniile de credit adresate economiei româneşti. Din acest punct de vedere, atât preşedintele Băncii Centrale Europene, domnul Jean-Claude Trichet, cât şi preşedintele Comisiei Europene, domnul José Manuel Durăo Barroso, au asigurat că la următorul ECOFIN se vor adopta măsuri în această direcţie şi, de altfel, şi punctul de vedere comun, la sfârşitul sesiunii informale a Consiliului European, a fost că băncile subsidiare care îşi desfăşoară activitatea în ţările nou intrate şi care au băncile mamă în zona euro trebuie să continue să fie susţinute de băncile mamă. Este, în opinia mea, un lucru extrem de important pentru România şi acest lucru ne garantează faptul că nu vor fi întrerupte liniile de finanţare pe care băncile din România le-au dobândit de la băncile de origine sau băncile mamă. Din acest punct de vedere, aş face comentariul că, acum câteva săptămâni, am ridicat public această problemă şi parte din băncile aflate în România mi-au transmis scrisori, atât mie, cât şi guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, că nu vor întrerupe liniile de credit pentru România.
În Consiliul de astăzi, s-a subliniat solidaritatea pe care toate statele membre trebuie s-o aibă în ceea ce priveşte lupta împotriva efectelor crizei financiare. Vă pot spune că marii furnizori de resurse, în frunte cu Germania, au avut o poziţie pozitivă cu privire la susţinerea ţărilor din Europa de Est, dar cu referire precisă la ţările din Europa Centrală şi de Est, membre ale UE.
De asemenea, în cadrul dezbaterilor din Consiliu, s-a ridicat problema găsirii unor formule, pentru ca statele care nu sunt încă membre ale zonei euro să fie apropiate de zona euro, nu prin nerespectarea standardelor de acces la moneda unică, ci prin proceduri care să garanteze acestor state un mediu financiar corespunzător sau un efort financiar corespunzător momentului actual.
Din punctul de vedere al României, am subliniat că instrumentele puse la dispoziţie sunt adecvate, în acest moment, având în vedere sumele puse la dispoziţie de Banca Europeană de Investiţii, de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, de Banca Mondială, de Fondul Monetar Internaţional. Din acest punct de vedere, adaptat la problematica noastră, trebuie să fac sublinierea că esenţial este ca Guvernul, instituţiile statului să acceseze rapid sursele de finanţare puse la dispoziţie de aceste bănci; şi nu numai Guvernul şi instituţiile statului, dar inclusiv băncile româneşti pot accesa linii de credit direct de la Banca Europeană de Investiţii. Deci nu prin băncile mamă, ci direct băncile din România pot accesa credite în condiţii extrem de avantajoase de la Banca Europeană de Investiţii, şi nu numai.
În ceea ce priveşte consolidarea susţinerii pentru statele membre care, eventual, ar avea nevoie de sprijin, concluzia a fost că statele mari contributoare la Fondul Monetar Internaţional îşi vor mări contribuţiile la Fond, pentru a fi la dispoziţia statelor în dificultate. Un lucru care a fost subliniat, nu numai de ţările din Europa de Est, a fost cu privire la abordările regionale, pe care le au agenţiile de rating. Şi s-a subliniat faptul că prea adesea se vorbeşte din ţările din Europa de Est ca fiind în dificultate, incluzându-se aici şi Ucraina şi Belarus şi România şi Polonia şi Serbia şi Slovacia ş.a.m.d. Or, şefii de stat şi de guvern au stabilit că statele membre ale Uniunii Europene, în mod categoric, au alt suport care vine chiar din solidaritatea specifică Uniunii Europene, pentru a depăşi criza.
Cam acestea au fost mesajele principale ale acestei reuniuni, care, fiind o reuniune informală, nu s-a finalizat cu concluzii ale reuniunii, dar s-a finalizat cu sentimentul cu care am plecat toţi, că solidaritatea va funcţiona deplin în interiorul Uniunii Europene. Vă mulţumesc !"
Departamentul de Comunicare Publică
01 Martie 2009
No comments:
Post a Comment