Politici filtrate de raţiune: Un discurs care a subliniat multe dintre ideile pe care le tot scriu eu "pe bloguri"

Mesajul
preşedintelui României, Traian Băsescu,
în faţa Camerelor Reunite ale Parlamentului României
(9 martie 2009)

Domnule Preşedinte al Senatului României,
Doamnă Preşedinte a Camerei Deputaţilor,
Domnule Prim-ministru,
Doamnelor şi domnilor miniştri,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Doamnelor şi domnilor,

Mă bucur să mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră, a primului Parlament ales uninominal prin votul cetăţenilor români din ţară şi din diaspora. Alegerea dumneavoastră este rezultatul reformei sistemului electoral, o reformă importantă pentru societatea românească.

Suntem la doar trei luni de la alegerile parlamentare. În acord cu textul constituţional, m-am implicat în procesul de construcţie politică a unei majorităţi parlamentare. Motivul principal al implicării mele, dincolo de obligaţia constituţională, l-a reprezentat dorinţa de a fi consecvent cu ideea că democraţia presupune o coaliţie transparentă. Astăzi, România are un guvern susţinut de o largă majoritate parlamentară. Este de fapt, nu doar o majoritate de guvernare, dar este o majoritate pentru reformă.

Acesta este sensul în care eu înţeleg actuala coaliţie, care beneficiază de 70 la sută din voturile Parlamentului. O largă majoritate transparentă este tipul de aritmetică parlamentară ideal pentru a face faţă unei situaţii dificile, de excepţie, cum este cea pe care o traversăm - criza financiară şi economică profundă la nivel global.

Avem o coaliţie care reuneşte partide cu orientări ideologice diferite, care poate găsi soluţii pentru cei afectaţi de criză. O coaliţie care poate găsi soluţii atât pentru întreprinderi, cât şi pentru angajaţi. Nu este o contradicţie între a sprijini societăţile comerciale şi a-i proteja pe cei vulnerabili. Interdependenţa dintre patronat şi angajaţi este mai evidentă ca niciodată în vremuri de criză. Această majoritate poate fi marea şansă a României pentru a trece peste vremurile de criză nu numai cu costuri cât mai mici, dar şi cu costuri împărţite echitabil. România are nevoie de o creştere substanţială a eficienţei economice şi administrative. În condiţiile crizei avem nevoie însă şi de mai multă solidaritate, pentru că suntem inegali în faţa crizei, iar efortul nostru de solidaritate trebuie să-i ţintească pe cei care sunt cei mai expuşi efectelor crizei.

În concluzie, această coaliţie puternic majoritară în Parlament trebuie să fie orientată spre diminuarea efectelor crizei economice, spre eficienţă şi dialog cu cetăţeanul şi în egală măsură trebuie să fie o colaliţie pentru modernizarea statului. O majoritate pentru modernizarea statului poate transforma criza într-o oportunitate pentru România. Această coaliţie trebuie să fie orientată, în special, spre reforme structurale curajoase, profunde şi, mai ales, demarate cât mai repede şi conduse în mod ordonat, ţinând seama de o coerenţă a secvenţialităţii reformelor, care de multe ori ne-a lipsit.

Doamnelor şi domnilor,

România este o ţară care înregistrează un mare decalaj economico-social faţă de media europeană. În plus, România nu şi-a definitivat reformele specifice tranziţiei la economia de piaţă şi pe cele ale pre-aderării la Uniunea Europeană. Din această cauză nu am înregistrat un salt major în eficienţă şi în caracterul democratic al tuturor instituţiilor statului român.

Numai dacă îşi asumă acest obiectiv al reformelor - care reprezintă o nevoie obiectivă şi urgentă a României - această majoritate îşi face datoria constituţională de a reprezenta cetăţeanul şi, ca urmare, dă dovadă de responsabilitate faţă de destinele imediate şi de viitor ale României! Criza economică este în egală măsură un risc, dar şi o şansă.

Cuvântul de ordine este, deci, reforma statului. Sub imperativul responsabilităţii pot fi reunite toate competenţele, toate energiile de care dispunem, indiferent de culoarea politică. Dacă reforma statului nu este declanşată şi dusă până la capăt, atunci nici o atât de largă majoritate parlamentară şi nici un guvern generat de o astfel de majoritate, nu îşi justifică existenţa în faţa cetăţenilor.

Declanşarea de către Guvern a unui program accelerat de reformare a statului, program bine susţinut şi dacă este nevoie îmbunătăţit de Parlament sau de majoritatea parlamentară, poate fi şansa României de a ieşi modernizată şi implicit mai puternică din criza economică globală. O Românie modernizată în perioada de criză economică va fi capabilă să-şi reia creşterea economică accelerată imediat după ce efectele crizei globale vor fi depăşite.

Sunt partizanul accentuării atitudinii pro-active şi de control a Parlamentului. Convingerea mea este că Parlamentul trebuie să devină un factor mai activ de asigurare a coerenţei şi stabilităţii politicilor guvernamentale.

Mesajul meu aduce în atenţia Parlamentului şi a întregii ţări nevoia de acţiuni coerente şi urgente pentru reforme care să asigure modernizarea statului şi prin care să se elimine riscul a două crize majore. Este vorba despre o criză de încredere şi despre o criză de reprezentativitate. Numai în măsura în care vom şti să răspundem corect acestor riscuri, România poate deveni mai eficientă şi mai democratică. Le voi analiza pe rând.

Criza de încredere este evidentă când avem în vedere starea justiţiei, domeniu care s-a confruntat cu numeroase blocaje politice în ultimii ani. Deşi s-au înregistrat progrese importante, după doi ani de la aderarea României ni se cere să depunem în continuare eforturi pentru a atinge pe deplin criteriile de aderare de la Copenhaga. Deşi toate partidele şi-au declarat unanim sprijinul pentru reforma justiţiei la consultările pe care le-am avut în august anul trecut, deciziile ulterioare ale clasei politice nu au confirmat în totalitate aceste angajamente.

Criza de încredere în justiţie este rezultatul direct al experienţei pe care oamenii de rând o trăiesc în fiecare zi şi este o experienţă care creează sentimentul inegalităţii în faţa justiţiei. În afară de zona marii corupţii, eficienţa actului de justiţie trebuie să se vadă şi în cazurile de zi cu zi. Eliberarea unor persoane suspectate de infracţiuni grave, care pun în pericol ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului, nu face decât să erodeze încrederea oamenilor în dreptatea magistraţilor. Termenele lungi de judecată descurajează cetăţenii să se adreseze instanţelor şi îi încurajează să îşi facă singuri dreptate. Avem obligaţia ca, prin noile Coduri, să corectăm aceste realităţi.

În domeniul justiţiei este nevoie de un efort susţinut din partea tuturor instituţiilor cu responsabilităţi şi mă refer aici, în mod special, la Parlament, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii şi Agenţia Naţională de Integritate. Avem de îndeplinit cerinţele din cele patru obiective de referinţă din ultimul Raport de ţară, după cum urmează:

Primul obiectiv este asigurarea unei transparenţe şi eficienţe sporite a actului de justiţie, în special prin consolidarea capacităţii Consiliului Superior al Magistraturii. Adoptarea noilor coduri de procedură civilă şi penală, precum şi raportarea şi monitorizarea impactului acestora.

Pentru că în clasa politică este o dezbatere pe tema Codurilor, vreau să ştiţi că angajamentul României a fost că aceste coduri, penal, civil, de procedură penală şi civilă vor fi adoptate în Parlament până la 1 ianuarie 2009, deci 31 decembrie 2008. Termenul este depăşit şi de aceea s-a ajuns la soluţia unor angajări de răspundere.

Consolidarea Agenţiei Naţionale de Integritate, astfel încât aceasta să fie competentă să verifice averea, incompatibilităţile şi potenţialele conflicte de interese, precum şi să emită hotărâri cu caracter obligatoriu pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni disuasive, este al doilea obiectiv al Raportului.

Al treilea obiectiv este continuarea realizării unor anchete profesionale şi imparţiale în cazul sesizărilor de corupţie la nivel înalt.

Şi, în sfârşit, al patrulea obiectiv este adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei, în special în administraţia locală.

Am pledat în toate mesajele mele publice pentru ca aceste obiective să fie îndeplinite. Voturile din Senat şi din Camera Deputaţilor pentru cazuri de presupusă corupţie, sunt şi un semnal pentru autorităţile judiciare din România că imixtiunea politicului nu mai poate fi o scuză pentru lipsa rezultatelor în zona combaterii corupţiei la nivel înalt. Acum este rândul magistraţilor să arate respect faţă de aplicarea legii, dar şi un înalt profesionalism. Criza de încredere este şi rezultatul atitudinii dominante de la nivelul Parlamentului şi Guvernului din 2008 în ceea ce priveşte abordarea chestiunilor economice.

România se află astăzi în faţa efectelor crizei economice globale, după doi ani de lipsă de prudenţă bugetară pe un fond de creştere economică puternică; nu a fost folosită şansa intrării în Uniunea Europeană în contextul internaţional favorabil pentru a realiza reformele. Lipsa de reforme din ultimii doi ani o plăteşte populaţia acum. Acesta este motivul pentru care, în condiţiile deteriorării situaţiei economice, România nu poate lua măsurile de stimulare pe care le iau majoritatea partenerilor noştri din Uniunea Europeană. Noi nu putem creşte cheltuielile publice atât cât ar trebui şi nici nu putem crea condiţii pentru reducerea rapidă a ratelor dobânzilor.

România plăteşte şi costul politizării şi nereformării administraţiei publice. În ultimii ani, sectorul public a crescut excesiv şi a devenit o povară, din cele aproximativ 300.000 locuri de muncă create în ultimii patru ani, mai mult de jumătate - 160.000, sunt în sectorul public. Veniturile salariale din sectorul public au crescut de la aproximativ cinci la sută din PIB în 2004, la opt la sută în 2008. În cifre absolute, creşterea este şi mai impresionantă - aproape cinci miliarde de euro pe an plătiţi în plus pentru salariile din sectorul public.

În ciuda creşterii economice puternice şi a reducerii sărăciei, cheltuielile sociale, pensii şi asistenţă socială, fără a lua în calcul sănătatea sau educaţia, au crescut şi ele ajungând la 10,5 la sută din PIB în 2008. Numărul persoanelor asistate de stat sub diferite forme a crescut până la 11 milioane în 2008.

Trebuie remarcat faptul că, în loc ca guvernul să ajute la construirea unei societăţi cu o clasă de mijloc din ce în ce mai numeroasă, mai bogată şi mai independentă, în perioada ultimilor ani a fost crescută dependenţa de stat. Economia României a rezistat cu greu acestor abuzuri. Deficitul bugetar a crescut an de an, ajungând în 2008 la cifra record de 5,3 la sută din Produsul Intern Brut. Cu alte cuvinte, o datorie publică suplimentară de peste 6 miliarde euro doar anul trecut. Mai mult, cu o atitudine greu de etichetat, înaintea şi în timpul campaniei electorale de anul trecut, au fost risipite trei miliarde de euro din Fondul Naţional de Dezvoltare, bani proveniţi în principal din privatizarea Băncii Comerciale Române. Acesta este rezultatul propagandei triumfaliste a guvernării netransparente, a unei proaste guvernări, pe care românii trebuie să-l plătească acum.

Moneda naţională s-a depreciat în ultimul an şi jumătate cu aproape 40 la sută, ceea ce afectează cele 500.000 de familii cu credite mari în valută, iar Banca Naţională a României a fost obligată să menţină dobânzile la un nivel foarte ridicat şi să înăsprească condiţiile de acces la credite. Pe scurt, creditele pentru sectorul privat au fost mai puţine şi mai scumpe din cauza risipei din sectorul de stat. Dacă vom continua pe acest drum, nu vom îndeplini condiţiile care să ne permită adoptarea monedei Euro, în contextul în care moneda unică europeană şi-a dovedit utilitatea în actuala criză economică.

Criza de încredere din alte domenii strategice, cum sunt educaţia şi sănătatea, ca şi cea din domeniul justiţiei, nu este simplul rezultat al unor percepţii, ci este rezultatul experienţei concrete pe care o au cetăţenii. Un exemplu este situaţia din sistemul de sănătate unde, în ciuda unei creşteri a fondurilor în ultimii ani, calitatea actului medical şi continuitatea îngrijirilor sunt probleme permanente. Iar acestora li se adaugă prestaţia unui personal medical din ce în ce mai lipsit de motivaţie profesională şi mai redus numeric. Sistemul nostru de sănătate rămâne astfel unul dintre cele mai neperformante din Europa, fiind caracterizat prin lipsa de transparenţă în alocarea fondurilor şi ineficienţă în utilizarea resurselor.

Atrag atenţia asupra faptului că există riscul major ca sistemul sanitar nereformat să consume bugetul înainte de sfârşitul acestui an. În acest caz, actuala guvernare se va afla în postura, extrem de dificilă, de a fi nevoită să identifice surse suplimentare de finanţare, ce vor conduce inevitabil la creşterea deficitelor în a doua jumătate a anului 2009. În momentul formării noului guvern am găsit o atitudine favorabilă din partea Ministrului Sănătăţii faţă de ideea că, în termen scurt, să fie finalizată şi pusă în dezbatere publică strategia de reformare, care necesită întrunirea unui consens politic. Adoptarea acesteia va trebui să fie apoi urmată de un pachet legislativ coerent, absolut necesar ameliorării situaţiei din sistemul sanitar.

În consecinţă, solicit Guvernului, ministrului Sănătăţii, elaborarea în regim de urgenţă a Strategiei de reformare a sistemului sanitar şi, ulterior, a pachetului legislativ. Ambele trebuie finalizate şi adoptate cât mai urgent, chiar înainte de termenul celor şase luni anunţate iniţial.

În domeniul educaţiei, indiferent de durata şi de intensitatea crizei economice, există premise favorabile pentru creşterea nivelului de performanţă. Există o strategie elaborată de experţi din comisia condusă de profesorul Mircea Miclea; există sprijinul bazei sociale, adică al sindicatelor, care au fost de acord cu măsurile de modernizare a sistemului şi domeniul a primit finanţarea promisă iniţial de 6 la sută din PIB. Actuala majoritate parlamentară, actualul guvern, au obligaţia declanşării imediate a unor reforme profunde în sistemul de educaţie, singura soluţie pentru creşterea performanţelor acestuia şi implicit, a asigurării pregătirii tinerilor la nivelul la care să poată face faţă nevoilor economiei româneşti.

Reforma administraţiei publice cere voinţă politică din partea celor două partide care formează actuala majoritate. Se poate constata că majoritate nu înseamnă, din păcate, întotdeauna şi voinţă politică. Prea adesea în România aparatul administrativ a fost croit după dimensiunile clientelelor politice.

Principiul eficienţei şi nu cel al politizării trebuie să fie acela care să ghideze orice reformă a administraţiei. O administraţie suplă, flexibilă, debirocratizată şi competentă este o administraţie eficientă. Noi nu avem un deficit de persoane în administraţie, dimpotrivă, avem un excedent care trebuie urgent eliminat pentru a nu mai fi o povară pentru contribuabil. Dacă avem un deficit în administraţia centrală şi locală, acesta este de persoane competente. Ne lipsesc regulile clare şi transparenţa, nu cadourile pentru clienţii politici. Afirmaţiile mele sunt în mod egal valabile pentru administraţia centrală, dar şi pentru administraţia locală.

Avem nevoie urgent de o lege a salarizării în sectorul bugetar, care să elimine abuzurile, privilegiile, discreţionarul şi inechitatea. Actuala majoritate are ca obiectiv neîntârziat să propună această nouă grilă de salarizare, care să consacre o corespondenţă între ierarhia valorilor şi ierarhia retribuţiilor. Deciziile politice pe care le adoptăm pentru a trece cât mai bine prin actualele dificultăţi trebuie să plece de la premisa că soluţiile adoptate vor avea consecinţe pe termen mediu şi lung. Consider că din această perioadă de dificultăţi economice, trebuie să ieşim nu numai cât mai rapid, ci şi mai puternici, ca efect al unor reforme structurale consistente, ca efect al unei corecte gestionări a resurselor financiare pe care le avem la dispoziţie în această perioadă.

Stimaţi parlamentari,
Doamnelor şi domnilor,

Evoluţia economică în condiţii de criză economică globală este problema critică a guvernării peste tot în lume. Evaluările internaţionale spun că această criză economică mondială se va adânci. Dacă această problemă nu este rezolvată, atunci, în mod sigur, se vor agrava şi problemele sociale şi politice. În faţa provocărilor crizei, România are avantajul de a beneficia de climatul de responsabilitate şi solidaritate al Uniunii Europene. În ultimele şase luni, am participat la toate reuniunile Consiliului European dedicate crizei economice. În toate reuniunile a fost subliniat sentimentul de încredere în capacitatea Europei unite de a reduce semnificativ costurile crizei.

De la tribuna Parlamentului României, doresc să readuc în discuţie o serie de principii şi acţiuni care se constituie în garanţii pentru diminuarea efectelor crizei economice globale în România.

În primul rând, chiar dacă Uniunea Europeană are instrumente de solidaritate destinate ajutorării unor state aflate în dificultate, totuşi, efortul propriu al fiecărei ţări este determinant pentru depăşirea crizei. În România, a depăşi criza înseamnă a munci mai mult şi mai bine, cu productivitate şi eficienţă mai mari. Ne ştim prea bine lipsurile - salariile au crescut ani de zile mai repede decât productivitatea muncii. Ieşim din această criză numai dacă inversăm această tendinţă. Iar soluţiile, din acest punct de vedere, sunt pe de o parte o anvelopă salarială pentru societăţile şi regiile statului, iar pe de altă parte restrângerea cheltuielilor materiale şi a cheltuielilor salariale în instituţiile bugetare ale administraţiei centrale şi locale. Nu în ultimul rând, planificarea cheltuielilor bugetare pentru următorii trei ani este necesară.

În al doilea rând, România nu susţine protecţionismul şi se pronunţă împotriva fragmentării Pieţei Interne Europene. România sprijină concurenţa şi libera circulaţie, precum şi rolul Comisiei Europene de garant al tratatelor Uniunii. De altfel, parte din întreprinderile noastre suferă tocmai pentru că s-au redus pieţele externe şi, în consecinţă, s-au redus comenzile. Pe de altă parte, România a sprijinit industria auto fără a încălca principiile Pieţei Interne Europene şi ale concurenţei. În concluzie, solicit Guvernului şi partenerilor sociali să propună numai soluţii care au la bază respectarea regulilor Pieţei Interne şi a legislaţiei europene.

În al treilea rând, susţin reinstaurarea unor condiţii de finanţare normală a economiei şi a circuitului creditelor dinspre sectorul financiar spre economia reală, în condiţiile în care statul îmbunătăţeşte reglementarea şi supravegherea instituţiilor financiare. România s-a pronunţat pentru evitarea situaţiilor în care deciziile dintr-un Stat Membru al Uniunii Europene ar putea avea impact negativ asupra băncilor din Statele Membre; am susţinut, de asemenea, că sprijinirea băncilor-mamă nu trebuie să presupună restricţii pentru filialele din alte state membre. Totodată, chiar dacă în România nu există un pericol iminent al unei crize financiar-bancare, a apărut o contracţie a creditului şi un aparent deficit de lichiditate. Am purtat discuţii cu bancherii legat de îmbunătăţirea condiţiilor creditării. În acest scop, este necesară, mai întâi, flexibilizarea condiţiilor de creditare de către bănci. Acestea trebuie să înţeleagă mai bine diversitatea situaţiilor pe care le au cetăţenii şi întreprinderile mici şi mijlocii. Este adevărat faptul că o bancă ce lucrează cu IMM-urile trebuie să gestioneze un număr mai mare de contracte de credit cu valori unitare mai mici. Aşa trăiesc, însă, foarte multe bănci din Uniune. La noi, multe bănci preferă un număr mai mic de contracte, dar cu valori unitare mari; iar foarte multe contracte sunt cu întreprinderi de stat. Consider că guvernul, Banca Naţională a României şi sistemul bancar trebuie să acorde atenţie acestui aspect.

În al patrulea rând, este necesar să acordăm atenţie specială celor mai vulnerabili. Criza economică actuală va avea în mod sigur efecte diferenţiate asupra diverselor categorii sociale. Solidaritatea socială însăşi este în pericol, dacă tratăm uniform impactul efectelor crizei economice.

Din păcate, actualele politici sociale nu ţintesc suficient de riguros grupurile aflate în nevoie. Avem nevoie de o identificare mai precisă a celor care au cu adevărat nevoie de sprijinul statului. Trebuie să găsim cele mai bune soluţii pentru a evita riscul marginalizării sau excluziunii sociale a acestora. A-i ajuta pe cei vulnerabili nu este o prioritate temporară, ci şi un obiectiv pe termen lung, care să redefinească în mod echitabil fundamentul solidarităţii sociale din România. Trebuie să dăm prioritate acelor măsuri active, care să încurajeze munca şi efortul individului, şi nu măsurilor care împovărează o categorie în defavoarea alteia sau sufocă sectorul privat, aflat oricum în dificultate în această perioadă.

În al cincilea rând, susţin respectarea regulilor Uniunii Economice şi Monetare, utilizare chibzuită şi echilibrată a flexibilităţii Pactului de Stabilitate şi Creştere în condiţii de criză, precum şi nevoia de politici publice responsabile şi coerente pentru asigurarea macrostabilităţii şi a sustenabilităţii pe termen lung a finanţelor publice.

Aici aş face o menţiune, Pactul de Stabilitate şi Creştere a fost flexibilizat prin decizia Consilului European. Dar asta nu înseamnă că cineva poate să îşi propună sau că noi ne putem propune să trecem dincolo de limitele de flexibilizare fixate de Consilulu European.

În al şaselea rând, utilizarea resurselor financiare disponibile. Aici se află cu certitudine una din cheile creşterii economice în anul 2009. În afara sumelor pentru investiţii alocate din veniturile bugetului de stat, România dispune de finanţări pe termen lung, neutilizate şi angajate deja de câţiva ani cu BEI, BIRD, BDCE şi BERD, în valoare de 3,55 miliarde euro. La parte din aceste credite am început deja să plătim comisioane de neutilizare în valoare de milioane de euro anual. Pe de altă parte, fondurile structurale nerambursabile alocate României de către Uniunea Europeană, pentru anii 2007, 2008 şi 2009, şi neutilizate până la începutul acestei luni se ridică la 5,5 miliarde euro. Un total de 9 miliarde euro, din care, dacă am reuşi în acest an să utilizăm 3-4 miliarde, am putea spune că ne-am făcut datoria faţă de români, generând dezvoltare, o minimă creştere economică şi creând locuri de muncă.

Permiteţi-mi să fac o paranteză: avem un aparat birocratic uriaş, a cărui performanţă este cea despre care v-am vorbit acum: nouă miliarde de euro la dispoziţia României neutilizaţi. Este inadmisibil şi asta arată ineficienţa profundă a acestui aparat constituit probabil în primul rând pe criterii clientelare şi nu pe criteriul competenţei. În timp ce zeci de mii de oameni îşi pierd locurile de muncă, bugetarii sunt în procese, pentru acordarea de sporuri din anii anteriori dar şi pentru viitor. Nu este un caz izolat Justiţia. Funcţionari din Ministerul Muncii şi-au obţinut retroactiv sporuri în sume uriaşe, controlori ai Curţii de Conturi care controlează utilizarea creditelor externe au obţinut de curând în instanţă dreptul de a li se da 75 la sută din salariu, şi foarte multe astfel de şi foarte multe astfel de exemple. Practic, Guvernul şi Parlamentul nu mai controlează bugetul statului şi salarizarea. O altă putere din afara puterii legislative, din afara puterii executive, decide bugetul statului.

În al şaptelea rând, putem ajuta sectorul de afaceri şi în special IMM-urile, prin reducerea birocraţiei. Statul român percepe peste 200 de taxe şi impozite, multe dintre ele aducând venituri puţine statului, dar implicând multe costuri atât pentru administraţia publică, cât şi pentru contribuabili. În plus, România şi-a asumat, alături de partenerii europeni, obiectivul de a reduce cu 20 la sută costurile administrative impuse IMM-urilor. Este decizia la care noi am participat în Consilul European din decembrie 2008. Îndemn guvernul să se aplece cu urgenţă asupra acestor oportunităţi de a oferi un ajutor rapid mediului de afaceri şi de a reduce costurile administraţiei publice, prin simplificarea sistemului de taxe şi impozite. O bună ocazie ar fi apropiata modificare a Codului Fiscal.

Măsurile de modernizare a statului prin aplicarea reformelor structurale, concentrarea asistenţei sociale către categoriile sociale cu adevărat vulnerabile sau vulnerabilizate de criza economică, utilizarea eficientă şi rapidă a resurselor financiare contractate şi a fondurilor structurale europene, aplicarea unui regim de austeritate în cheltuirea banilor publici în instituţiile centrale şi locale ale administraţiei, implementarea eficientă a programelor guvernamentale de creare de noi locuri de muncă, accelerarea reformelor din justiţie, sănătate şi educaţie, sunt elemente de natură a creşte credibilitatea clasei politice şi a instituţiilor statului. În acelaşi timp, acţiunea eficientă a Guvernului şi Parlamentului vor fi de natură a da populaţiei încredere în clasa politică şi în instituţiile statului, dar şi o garanţie că actuala clasă politică poate diminua efectele crizei globale asupra romanilor.

Mai mult, acţiunea eficientă a guvernului este de natură a restabili credibilitatea României pe plan internaţional. Astăzi mai mult ca oricând, este pusă sub semnul întrebării capacitatea României de a aplica politici publice prin care se asigură îndeplinirea criteriilor pentru adoptarea euro, în anul 2014. Criza economică globală nu trebuie să fie un pretext pentru ca România să renunţe la obiectivul de adoptare a euro, în anul 2014.

În acelaşi timp, avem nevoie şi de o abordare prudentă din punct de vedere al finanţării deficitului de cont curent, dar şi al finanţării a parte din datoria privată.

Şi aici aş vrea să nu rămână dubii, în acest an România are de făcut plăţi externe în valoarea de 1,6 miliarde. Deci o datorie externă foarte mică pe care aţi aprobat-o prin votul dat Bugetului, a fi plătită în timp util. Marea problemă a României, prin efectele sale o reprezintă datoria sectorului privat, care anul acesta are o datorie de 24 de miliarde de euro. Dacă, din punct de vedere al Bugetului de Stat nu avem nicio problemă să ne finanţăm datoria externă şi deficitul Bugetului de Stat, avem însă a ne gândi cum finanţăm deficitul de cont curent şi cum intervenim la momentul la care, eventual, sistemul privat nu va putea să îşi ramburseze creditele angajate. Şi atenţie, nu sunt credite cu care s-au dus în vacanţă, sunt credite cu care au făcut investiţii în România, iar stoparea finaţării, intrarea lor în default nu înseamnă nimic altceva decât încetarea funcţionării lor, creşterea şomajului, reducerea producţiei în România.

Cea mai mare provocare a actualei crize este dificultatea de a prezice evoluţia ei. Foarte posibil în perioada următoare instituţiile de evaluare a economiei globale vor corecta negativ previziunile evoluţiilor economice mondiale şi din spaţiul Uniunii Europene pentru anul 2009. În aceste condiţii, România are nevoie de o centură de siguranţă, care înseamnă un împrumut extern.

Şi aici aveţi nevoie de o explicaţie: Uniunea Europeană a pus la dispoziţia stetelor membre intrate în ultimuii ani, deci a celor 12, suma de 30 miliarde euro în doi ani: 2009 şi 2010. În momentul de faţă, România poate accesa bani de la Uniunea Europeană, dar condiţia pe care Uniunea Europeană o pune este să fie în parteneriat cu Fondul Monetar Internaţional; este condiţie şi nu vis. Uniunea Europeană nu are instrumentele de control a utilizării banilor şi a evaluării situaţiei macroeconomice. Dacă dorim să accesăm fonduri puse la dispoziţia noilor membri de Uniunea Europeană trebuie să o facem în parteneriat cu FMI. Repet, noi nu avem nevoie de credite pentru susţinerea bugetului, sau pentru susţinerea obligaţiilor de plată ale statului român. Avem însă un deficit de cont curent şi o datorie a sectorului privat, care trebuie achitată anul acesta, de 24 de miliarde.

Un asemenea împrumut, acea centură de siguranţă, ne va face mai rezistenţi la o posibilă deterioare rapidă a economiei globale şi implicit a economiei naţionale, pe care nu o putem anticipa în acest moment. Dacă România nu va răspunde adecvat tuturor acestor provocări, există riscul să ne confruntăm şi cu o criză de reprezentativitate, care ar pune în pericol însuşi caracterul democratic al sistemului nostru politic. Semnele crizei de reprezentativitate pot fi identificate la două niveluri: cel al măsurii în care deciziile politice sunt luate în numele interesului naţiunii române, şi cel al păstrării contactului între alegător şi ales.

Caracterul transparent al actualei majorităţi constituie un cert progres faţă de situaţia în care Guvernul era susţinut de o majoritate netransparentă. Nu este însă suficient ca o majoritate să deţină două treimi din Parlament pentru a fi asigurat caracterul reprezentativ, democratic al unei guvernări. O majoritate parlamentară şi guvernamentală, indiferent cât de mare este, nu rămâne cu adevărat reprezentativă decât dacă depăşeşte logica interesului de partid şi acţionează exclusiv în sensul interesului cetăţenilor care i-au ales.

Un risc major este cel al invocării pretextului că anul 2009 este un an electoral pentru a nu face sau pentru a întârzia reformele structurale. Avem alegeri europarlamentare în iunie şi alegeri prezidenţiale spre sfârşitul anului. În ultimii doi ani au avut loc mai multe scrutinuri şi, din păcate, partidele politice au subordonat buna guvernare obiectivelor electorale. S-au sacrificat planificarea bugetară şi echilibrele macro-economice, doar pentru a întreţine iluzia bunăstării. Banul public a devenit buget de campanie electorală şi acum vedem cu ce costuri pentru întreaga societate.

Să nu repetăm aceste greşeli. Să le spunem românilor deschis că în actualul context economic e nevoie de reforme şi de austeritate bugetară. Nimeni nu trebuie să se amăgească sau să îi amăgească pe alţii că putem şi fără măsuri de austeritate. Sunt convins că românii au înţeles că promisiunile din campanie nu pot fi îndeplinite imediat în actualul context şi că o politică bugetară nesăbuită poate fi seducătoare pe termen scurt, dar garantat dezastruoasă pe termen mediu şi lung.

România este parte a unei economii globale pe care nu o putem controla, dar acest lucru nu poate fi o scuză pentru erorile din trecut şi, mai ales, nu este o scuză pentru a face acum greşeli. Acum, cel mai mare pericol vine de la absenţa reformelor şi de la tentativele de a specula politic actualele dificultăţi.

Aşa cum ştim toţi, în acest an se vor desfăşura alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale. Ca Preşedinte al României, nu mă voi lăsa atras în niciun joc politicianist, indiferent de preţul politic. Obiectivul meu este comunicarea şi realizarea unui parteneriat cu Guvernul, cu Parlamentul, cu Consiliul Superior al Magistraturii, cu Banca Naţională a României şi cu Asociaţia băncilor comerciale din România, cu societatea civilă, cu sindicatele, pe de o parte pentru reformarea si modernizarea statului, iar pe de altă parte pentru diminuarea efectelor crizei economice.

Repet apelul meu către toate categoriile, către toate sindicatele care au nemulţumiri, care au revendicări de multe ori justificate: să aibă în vedere realitatea actualului context intern şi internaţional. Să nu cerem ceea ce ştim că nu se poate da. A fi responsabil înseamnă a fi solidar cu viitorul României!

Din actuala criză economică globală putem ieşi cu o administraţie modernizată şi cu un nivel rezonabil al datoriilor statului, astfel încât să putem valorifica imediat reluarea creşterii economice atunci când criza globală va fi depăşită. În egală măsură, dacă nu vom adopta măsuri accelerate pentru reluarea reformelor structurale, dacă nu vom accelera descentralizarea şi creşterea autonomiei comunităţilor locale, dacă nu vom înţelege obligativitatea corelării veniturilor cu productivitatea, dacă vom continua să ne amăgim că putem trăi acceptabil din bani împrumutaţi, nu vom face nimic altceva decât să ne condamnăm la accentuarea diferenţelor economice şi sociale dintre ţările dezvoltate şi România. Din acest motiv avem, mai mult ca oricând, nevoie de solidaritate între deciziile de austeritate pe care Guvernul le poate lua şi acceptarea acestora de către societate. Cred că este obligaţia fiecăruia dintre noi să explicăm în colegiile noastre, în ieşirile publice din media, nevoia de austeritate, dar şi de solidaritate între români în această perioadă.

Iar pentru a avea certitudinea că societatea românească înţelege acest apel, întreaga clasă politică trebuie să dea exemplul responsabilităţii, exemplul eliminării risipei, al încurajării competenţei. Dacă nu dăm acest exemplu vom fi sancţionaţi atât de electorat, cât şi de istorie.

În încheiere aş spune: criza economică ar putea fi mai lungă şi mai adâncă decât apreciem acum. De aceea aş sintetiza: reforma statului plus austeritate plus solidaritate egal şansă pentru România!

Vă mulţumesc!

Departamentul de Comunicare Publică
09 Martie 2009

Fotografiile din Galeria Foto - Autor Sorin Lupsa / Administraţia prezidenţială