10 March 2009

Ce m-aş aştepta eu să fie înscris în agenda electorală a PSD la europalamentare


În primul rând mi-aş dori ca fiecare candidat la alegerile pentru Parlamentul European să înţeleagă că un parlamentar european nu reprezintă nici partidul său şi nici România, el reprezintă cetăţenii Uniunii Europene.

Să deschidem carneţelul de bal european şi...

PSD, notiţe din carnetul de alegeri europene

Dezvoltarea investiţiilor în educaţie şi pregătirea celor tineri pentru o nou model de interacţiune europeană. Eu aş propune un portal dedicat educaţiei în care să existe, în format electronic, structura întreagă de manuale şi documentaţia de specialitate aferentă pentru toate nivelele de învăţământ şi toate domeniile de activitate, constituind o bază completă de informare cu acces liber, pe cât posibil, fiecare element tradus în toate limbile oficiale ale statelor din Uniunea Europeană. Încurajarea trecerii de la învăţământul şi deprinderile practice relative la un domeniu îngust de specialitate, atestate printr-o diplomă de absolvire a unui curs, la o pregătire multidisciplinară individuală pe parcursul întregii vieţi, fără condiţionarea unor taxe sau examene şi prin atestare prin licenţă de liberă practică.

Dezvoltarea parteneriatelor între marile centre universitare, pentru a impulsiona schimbul de profesori şi studenţi, astfel încât să existe un schimb de experienţă între statele membre, implicit accelerarea nivelului de studiu universitar.

Dezvoltarea unor programe post universitare de scurtă durată prin care să se încurajeze lărgirea unui punct de vedere intelectual pentru fiecare absolvent de studii superioare pe întreaga perioadă a vieţii. Logica acestor programe este dezinhibarea studiilor multidisciplinare.

Construirea centrelor universitare de valoare cu o egală răspândire pe teritoriul european astfel încât fiecare stat membru să beneficieze de un învăţământ superior de calitate.

Realizarea unor programe de studiere a limbii, tradiţiilor şi elementelor etnografice pentru a creşte interacţiunea culturală interetnică cu acces direct, structurate pe pachete de studiu de la distanţă gratuite.

Stabilirea unui concept fiscal unic pe tot întinsul Uniunii Europene astfel încât să nu apară discrepanţe majore între state la întocmirea Codului Fiscal şi să avem condiţiile unei pieţe unice europene, evitând concurenţa neloaială, mai ales în domeniul agriculturii, între zonele de economie subvenţionată şi zonele în care economia nu poate fi subvenţionată.

Realizarea unui sistem unic de control asupra produselor chimice, astfel încât controlul şi eventualele soluţii de impunere a condiţiilor legislative, sociale, economice, a condiţiilor de respectare a normelor sanitare, protecţia a muncii sau protecţia mediului să fie sub controlul unui organism european şi nu a fiecărui stat în parte.

Stabilirea unor condiţii egale pentru toate statele membre UE privind accesul la servicii publice de aceiaşi calitate şi controlul sub autoritate comunitară a serviciilor de larg interes, astfel încât să existe o concordanţă a standardelor care identifică produsul. Cu alte cuvinte, un hotel de patru stele să aibă acelaşi înţeles pe tot teritoriul european.

Construirea unui sistem de pensii european după principiile generale solidaritate, redistribuire şi coeziune socială.

Modificarea sistemului industrial astfel încât acesta să răspundă crizei energetice şi, în general, a crizei materiei prime.

Stabilirea unei noi legislaţiei care să reglementeze piaţa muncii astfel încât să se ajungă la un echilibru echitabil între nevoile angajaţilor şi a angajatorilor.

2 comments:

DoinaS said...

Eu as nuanta chestia cu invatamantul: refacerea manualelor scolare este obligatorie. Sunt urate, scrise intr-un limbaj de lemn, cu pretentii de elevare nepotrivite cu capacitatile copiilor. Mama mea, fosta invatatoare, spune ca principala problema este ca, manualele pentru clasele de scoala generala sunt scrise de universitari, care nu au tangenta cu copiii normali in varsta de 6-14 ani, nu le cunosc limitele vocabularului, si limitele de intelegere. In opinia mamei, acest aspect nu este de natura sa apropie copiii de scoala, ci, dimpotriva.
Iar eu vin si completez: lipsa de finalitate practica a educatiei in scoala ma scoate din papuci: degeaba stii pe de rost legile electricitatii daca nu stii sa repari o priza, sau sa schimbi o siguranta. Degeaba inveti anatomia daca, in paralel cu ea, nu asimilezi compatibilitati de baza privind primul ajutor. Degeaba biologia si chimia daca nu le legi de cunostinte de baza privind alimentatia. Degeaba economie politica, daca nu inveti sa gestionezi bugetul unei familii.

Si, ce lipseste de pe lista ta si eu cred ca n-ar trebui:
- liberalizarea serviciilor medicale facuta fara cap ne pune in pericol pe toti.

Bibliotecaru said...

Stimată doamnă,
Nu spun că nu aveţi dreptate, spun că nu aţi citit cu atenţie ce am scris.

Aţi sărit peste...
"În primul rând mi-aş dori ca fiecare candidat la alegerile pentru Parlamentul European să înţeleagă că un parlamentar european nu reprezintă nici partidul său şi nici România, el reprezintă cetăţenii Uniunii Europene."

Parlamentul European nu are legătură decât indirect cu ce se întâmplă în România, anume cu lucrurile care vin dinspre UE spre România.

Aveţi dreptate cu manualele, am spus-o şi eu, ba chiar am avut la un moment dat un impuls de a scrie manuale de matematică, deşi nu sunt profesor. Am renunţat pentru că nu am găsit pe nimeni interesant să publice manualele mele (care nu aveau nici o legătură cu cele avizate de Minister).

Pe mine mă deranja şi faptul că subiectele de admitere erau făcute de profesori universitari şi nu de profesori de liceu...

Pe de altă parte, disfuncţia manualelor este eliminată parţial de accesul la manualele celorlalţi, lucru introdus în listă, astfel încât cei care fac manuale în România pot vedea manualele din care se predă la şcoli de renume mondial şi se pot inspira de acolo. Eu unul susţin manualul comun tuturor anilor de studiu şi nu împărţirea manualelor pe clase, tocmai pentru a avea o continuitate.

Liberalizarea serviciilor medicale este în curs în România. Mai mult, astfel de decizii sunt de domeniul Guvernului. Aş fi putut introduce realizarea unor sisteme unice de asigurări medicale la nivelul Uniunii Europene, dar această soluţie nu este conform doctrinei Grupul Socialist din Parlamentul European, ci a Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni şi a Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa.

Legătura dintre teorie şi practică este un pas important. Pe lângă rescrierea manualelor, o soluţie simplă ar fi desfiinţarea sistemului de învăţământ de tip Artă şi Meserii şi înlocuirea golurilor prin înfiinţarea unui învăţământ privat, care să pregătească "artişti meseriaşi", patronat de firmele care au nevoie de astfel de personal muncitor. De exemplu, cei care învaţă electricitate să fie patronaţi de o firma ca Electroaparataj. În practică acolo poate învaţă cum se face o priză, un contactor, un întreruptor, un distribuitor...

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.