(sursa: http://www.turism.gov.ro)
Participarea Ministerului Turismului la Târgul de Turism al României
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a participat astăzi, 19 martie, la deschiderea oficială a Târgului de Turism al României, eveniment organizat în perioada19-22 martie la Romexpo sub patronajul Ministerului Turismului. Elena Udrea a constatat că există un mare interes faţă de această manifestare expoziţională, apreciind că efervescenţa se darorează şi implicării consistente a Guvernului în dezvoltarea turismului românesc.
La deschiderea târgului, Ministrul Turismului a anunţat că urmează lansarea, în data de 23.03.2009, a procedurii de achiziţie publică pentru realizarea conceptului de brand turistic naţional şi că speră ca în toamnă să înceapă promovarea noului brand. Tot săptămâna viitoare va debuta şi finanţarea de către Ministerul Turismului a proiectelor de investiţii în infrastructura de turism, proiecte aparţinând administraţiilor publice locale.
Elena Udrea a lansat, la standul Ministerului Turismului, campania „Turist în România”, o campanie de promovare a încrederii în turismul românesc. Până la finalizarea brandului de ţară, toate evenimentele de promovare, interne şi externe, patronate de minister vor purta această marcă. Fiecare vizitator al României poate contribui în mod activ la această campanie, prin intermediul concursurilor organizate pe noul website al instituţiei, www.turism.gov.ro.
La această ediţie a Târgului de Turism din România, Ministerul Turismului a promovat, pentru prima dată, două destinaţii turistice simbolice şi relevante pentru Sărbătoarea Paştelui Ortodox: Bucovina şi litoralul Mării Negre. Destinaţia turistică Bucovina a avut parte de promovare şi săptămâna trecută, la Târgul de Turism de la Berlin. Programul „Lumină la malul mării” reuneşte toate evenimentele care vor avea loc pe perioada sărbătorilor pe litoral, inclusiv concertul lui Goran Bregović şi Wedding & Funeral Orchestra, care va avea loc în 19 aprilie Mamaia la Mamaia.
„Cred că, în lumea complexă în care trăim, avem nevoie să ne regăsim valorile tradiţionale şi îi îndemn pe români, şi nu numai, să vină de Paşte într-o biserică bucovineană sau pe malul mării”, a declarat Ministrul Turismului, Elena Udrea, la Târgul de Turism al României.
Direcţia Comunicare
Ministerul Turismului
19 martie 2009
Ministerul Turismului, partener important al oraşelor din România
Elena Udrea a participat joi, 19 aprilie a.c., la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor din România, asigurându-i pe cei peste 100 de primari prezenţi de sprijin în ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor de infrastructură turistică şi a promovării turistice. Ministrul Turismului a mai spus că susţine iniţiativa primarilor de oraşe privind modificarea legislaţiei referitoare la staţiunile turistice din România.
„Comunităţile caută continuu modalităţi de creştere a nivelului de trai, iar dezvoltarea turismul este, din perspectiva actualului Guvern, o cale prin care se poate împlini dezideratul amintit”, a declarat Elena Udrea. Aceasta a arătat că turiştii sunt importanţi contributori la bugetele locale şi la bugetul naţional şi că aceştia pot să contribuie la creşterea reputaţiei destinaţiei vizitate, la sporirea atractivităţii.
Ministrul le-a cerut primarilor de oraşe să elaboreze proiecte consistente, pe baza cărora comunităţile locale să acceseze finanţări, fie că este vorba de fonduri guvernamentale, fie că este vorba de fonduri structurale europene. „Ministerul Turismului are la dispoziţie aproximativ 70 de milioane de Euro pentru a finanţa, pe parcursul acestui an, investiţii în infrastructura de turism, dar suntem îngrijoraţi că administraţiile locale nu s-au mobilizat suficient de mult încât să avem garanţia că putem cheltui aceşti bani”, a mai spus Elena Udrea. Aceasta a mai adăugat că fondurile structurale europene disponibile pentru turismul românesc depăşesc un miliard de Euro.
Participanţii la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor din România şi-au arătat sprijinul pentru măsura introducerii tichetelor de vacanţă, convinşi fiind de faptul că o parte din valoarea acestor tichete se va întoarce în comunităţile pe care le reprezintă.
Primarii oraşelor i-au vorbit Ministrului Turismului despre nevoia de a fi sprijiniţi, prin eforturi guvernamentale conjugate, pe partea de investiţii în infrastructura rutieră şi au cerut modificarea legislaţiei referitoare la staţiunile turistice din România. Elena Udrea s-a angajat că va răspunde acestor solicitări, sens în care săptămâna viitoare va avea o primă întâlnire cu primarii oraşelor-staţiuni turistice, reuniţi într-o asociaţie, pentru a identifica modificările legislative care se impun.
Alături de ministrul Elena Udrea, s-au mai adresat primarilor pe tema „Dezvoltarea locală - sursă principală pentru progres şi stabiltate” şi miniştrii Vasile Blaga, respectiv Nicolae Nemirschi. Ministrul Turismului a participat şi la o gală de premiere a edililor locali cu performanţe deosebite.
Direcţia Comunicare
Ministerul Turismului
20 martie 2009
Comunicat de presă - 20.03.2009
România – locul II la ITB Berlin 2009
Din cei peste 11.000 de expozanţi la Bursa Internaţională de Turism Berlin 2009, standul României, prezentat de Ministerul Turismului, a fost premiat cu locul al doilea la Best Exibitor Award - categoria Europa. Ceilalţi ocupanţi ai podiumului la această categorie au fost Cipru de Nord (locul I) şi Turcia (locul III).
Ministrul Elena Udrea, prezentă la ediţia din acest an a ITB Berlin, susţine că târgul a oferit ţării noastre oportunitatea de a-şi consolida poziţia pe piaţa germană de turism şi de a-şi promova destinaţiile şi produsele în rândul celor mai mari tour operatori din lume.
Bursa Internaţională de Turism de la Berlin este cea mai mare târg de profil din lume. În ultimii ani, România a participat cu regularitate la această expoziţie, cu scopul de a creşte vizibilitatea şi atractivitatea turistică a ţării.
Premiile Best Exibitor Award se decernează anual de către Cologne Business School – partener al Messe Berlin (complexul expoziţional care a găzduit târgul), sub tutela preşedintelui Asociaţiei de Turism din Germania (DRV). Criteriile care au stat la baza evaluării se referă la design, atractivitatea şi reprezentativitatea standului pentru ţara pe care o promovează.
Direcţia Comunicare
Ministerul Turismului
20 martie 2009
(sursa: http://www.mturism.ro)
2 comments:
Ma intreb de ce la targurile de turism se promoveaza doar bucovina, maramuresul si litoralul?!
Am fost doua zile pe valea ariesului, comuna Salciua. Toata valea-i un muzeu al satului. Case vechi acoperite cu paie folosite de oamenii locului drept case de vara uimeste vizitatorul.
In tara noastra astfel de locuri sunt vizitate mai mult de turistii straini si mai putin de romani.
Mai mult ca sigur că este interesul operatorilor de turism să-şi promoveze propriile zone. Pentru a se promova comuna Salciua este necesar ca acolo sau în apropiere să existe măcar o facilitate turistică capabilă să aibă şi să susţină un minim trafic şi, desigur, un contract cu operatorii de turism.
Nu-i opreşte însă nimeni să-şi facă un site care să-şi promoveze zona. Dacă nu au însă capacităţi de cazare şi minime facilităţi, canalizare, apă curentă, internet, cablu... probabil că agro-turismul nu va fi atât de apreciat.
Având două biserici de lemn, ar putea fi cuprinsă într-un tur mai larg, poate chiar turism montan, o vizită pe la peşteri... Motive ca să fie pe harta turistică ar fi, dar posibilităţi? Din păcate lumea aşteaptă să vină cineva să-i descopere şi să le bage bani în traistă. Din 1700 de locuitori nu poate face nici unul o autorizaţie tip Persoană Fizică şi să se ocupe de turism?
Post a Comment